Cea mai mare și smintitoare minciună care ne confruntă în aceste vremuri întunecate se răspândește și își consolidează imperiul nu prin oștiri, ci prin cuvânt. Prin termenii vehiculați pentru desemnarea mișcărilor și regimurilor totalitare.
În Vestul dominat de ceea ce îndeobște numim ”stânga”, noțiunile desemnând păcatul politic maxim și răul malign sunt extrase din istoria secolului XX și al celui de-al Doilea Război Mondial: sunt nazismul, fascismul, rasismul și colonialismul.
Întrucât s-a definit invariabil ca radical ”opusă” acestor variante de extremism, calificate drept ”de dreapta”, stânga postmodernă și neomarxistă trăiește din mitul potrivit căruia, aflându-se la antipodul răului maxim, n-ar putea fi, pasămite, decât ”bună”. Și ce bine se simt corifeii ei, profesori universitari americani! Bine de tot! Bine total! Bine totalitar!
Dar e stânga la ”antipodul” nazismului și fascismului? Sau extremele se ating? Ba chiar se confundă?
În realitate, extremastângă, răsfățată de guverne contemporane, e geamănul univitelin al radicalismului de dreapta. Și ideologic și istoric și politologic.
Ideologic, pentru că ultraprogresismul propune politici identitare ca hitlerismul și impune programe nu mai puțin rasiste și antisemite decât ale așa-zisei extreme ”drepte”.
Istoric, pentru că ambele coșmaruri europene s-au născut în Europa iluministă și în revoluția franceză, fiind prefațate de teroarea iacobină, continuată de mariajul lor prin pactul Ribbentrop-Molotov și de actuala lor aliniere, comună, la antisemitism și antiamericanism.
Iar politologic, pentru că ce naște din pisică șoareci înfulecă. Iar ”șoarecii” pe care-i mănâncă toți extremiștii sunt burghezii, capitalismul, drepturile și libertățile individuale, precum și evreii și creștinii. Natura urmașilor de stânga și de dreapta ai iluziilor lui Rousseau își este sieși identică: o caracterizează revoluția, violența, terorismul și totalitarismul anti-iudeo-creștin și anti-democratic.
Cum se manifestă azi nebunia comunismului nazist în SUA?
Analiza datorată lui Abe Greenwald, în Commentary, a dialogului recent dintre doi influenceri extremiști, nominali de ”dreapta”, ca Nick Fuentes și Tucker Carlson, revelează profunda identitate dintre cele două extreme. Unii au numit partea antisemită din MAGA, gen Candace Owens, Marjorie Taylor Greene, Tucker Carlson și Fuentes, ”dreapta woke”, dar după cum just relevă Greenwald, evocând obsesiile identitare ale tuturor militanților woke și temperamentul lor ultrasensibil de snowflakes, acești oameni nu sunt în fapt de dreapta, ci de stânga. Și constituie pur și simplu ”o facțiune a stângii woke, care detestă inestetica protestelor din campusuri” ale islamiștilor aliați cu progresiștii.
”Căci altminteri sunt la fel. Au aceleași uri (împotriva Americii capitaliste, a Israelului, a valorilor tradiționale, aceiași eroi, aceeași viziune asupra lumii marcată de milă de sine”.
În recenta discuție a influencerului Fuentes (un suprematist alb, un lingău antisemit al lui Hitler și un ins cu sexualitate incertă) cu Tucker Carlson, care-i urăște pe evrei ceva mai rușinat decât interlocutorul său, s-a descoperit că Fuentes e și un adulator al dictatorului sovietic, Stalin. Întrebat cine să fie următorul președinte american, Fuentes a optat fără ezitare și fără jenă pentru dementul antisemit de culoare Kanye West. Halal suprematist alb. Care propune un negru în funcția supremă. Și iubește un dictator comunist.
Abe Greenwald are dreptate. Obsesia lui Fuentes (și a altora ca el) nu e conservatoare, deci de dreapta, ci revoluționară. E hitleristă și stalinistă, în măsură în care vrăjmășia lui funciară împotriva evreilor e sentimentul său de bază și ideea lui fixă reală, primordială. Sigur, sunt nuanțe: nu toți auto-proclamații progresiști sau extremiști de dreapta îi detestă pe evrei la fel. Greenwald are dreptate să observe că mulți se dau ”lebede” și încearcă să-și escamoteze ura, ascunzându-și antisemitismul îndărătul anti-sionismului. Dreptate are publicistul american și când notează ori sugerează că pentru extremiștii ziși ”de dreapta”, care sunt de stânga, nu contează până la urmă nici rasa (africană) și nici ideologia (comunistă a lui Stalin), cât instaurarea dictaturii. Și ura pe Israel. Și jos America. ”Motiv pentru care Tucker Carlson, al cărui dispreț față de America s-a dovedit de mult, se înclină în fața lui Vladimir Putin și îl flatează pe președintele Iranului”.
Atât de tare se confundă azi extremele stângă și dreaptă, nazismul și stalinismul, încât radicalii numiți de dreapta sunt de fapt de stânga? Păi „if it walks like a duck, talks like a duck, and quacks like a duck, then it’s a duck”. Ce să fie, oare, dacă umblă ca rața, se exprimă ca rața și măcăne ca rața, dacă nu o rață, după cum afirmă o zicală englezească? O rață de extremă stânga, ca să fim mai preciși.
Extremismul american contemporan. Și o întrebare cheie
Acestea fiind zise, n-ar trebui să mire pe nimeni că progresismul se comportă azi ca Sturmabteilung. E vorba de trupele SA subordonate lui Hitler direct, din 1930. Führerul le trimitea să-i maltrateze și să-i omoare adversarii politici, înainte de a le decapita, ucigându-l pe șeful lor, Röhm, în 1934, pentru ca dictatorul să-și consolideze puterea.
Ben Domenech amintește, în ediția de joi a ziarului american New York Post, de faptul că majoritatea americanilor consideră că membrii Partidului Democrat ”au înnebunit”, chiar dacă una din șefele extremei stângi din partid, Alexandra Ocasio-Cortez, țipa la un miting în favoarea socialistului musulman, antisemit, Mamdani ”că nu noi suntem nebunii”.
Ba chiar voi sunteți demenții, stimată AOC.
Întrebarea cheie este însă alta: cum o fi ajuns un radical pro-terorist membru al Partidului Democrat ca Mamdani, candidatul cel mai popular la primăria lui Big Apple, cel atacat și însângerat de teroriștii islamiști ai lui Bin Laden, lam9./11, când al Qaida a ucis la New York, Washington și-n Pennsylvania 3000 de oameni? Cum a ajuns, altfel spus, extremismul atât de popular, dacă nu pentru că mulți nu-l mai recunosc și cred că e ok, din pricina confuziei terminologice create de radicalismul progresist prin utilizarea improprie de noțiuni menite să-i mascheze răul?
Domenech regreta s-o informeze pe AOC că americanii, în marea lor majoritate, cred invers decât ea. Cred, în speță, că democrații și-au pierdut mințile. Potrivit studiilor realizate timp de luni de zile de un grup al moderaților din Partidul Democrat, numărul americanilor care consideră că democrații au pierdut contactul cu realitatea a crescut din 2013 încoace de la 51% la 70 de procente în ziua de azi, scrie Domenech.
Nu, nu e de mirare, că lucrurile stau așa, dat fiind comportamentul unui partid odinioară moderat, care adoptă tot mai rapid și mai ferm cele mai toxice proiecte și programe revoluționare de extremă stânga. Domenech le amintește: desființarea granițelor și imigrație debordantă, impunitatea pentru delincvenți și criminali, transgenderism agresiv.
Și așa mai departe. Din acest ”și așa mai departe” nu lipsesc, cum trebuie cred eu subliniat, antiamericanismul militant, antisemitismul brutal, chemările la violență și justificarea ei, precum și apelul la genocid, conținut în lozinca îmbrățișată de Mamdani, care cere ”globalizarea intifadei”, deci uciderea planetară de evrei.
Ce să fie acestea, dacă nu simptomele unei boli a civilizației? Un dor de moarte de tipul celui asasin și sinucigaș care a mai cuprins și aprins Vestul, împingându-l spre război mondial? Cum trebuie combătut? Începându-se cu clarificarea și definiția justă a termenilor și noțiunilor în discuție și identificarea corectă a fenomenului totalitar discutat.
Iar în România, prin denunțarea falsului ”patriotism” și ”conservatorism” al ”suveraniștilor”. Care sunt mereu gata să vândă suveranitatea țării și a națiunii primului dictator aflat la îndemână. Care în cazul românesc a fost la un moment dat Hitler. Iar azi e Putin al Rusiei, epigonul lui Stalin, al cărui ideolog, Dughin, s-a autoproclamat cândva ”național-bolșevic”, partidul său NBP, fondat de Eduard Limonov în 1992, fiind un amalgam de comunism și nazism.
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
