Sau despre cultul morții împreunat cu impulsul morții.
Trump a pus Hamas în vedere că, nolens volens, va fi dezarmat. Benevol sau cu forța.
Un motiv în plus pentru ca stânga globală, care i-ar prefera ”intifada globalizată” (în speță un pogrom planetar) planului Trump și păcii lui provizorii, să se apuce de bocit, de urlat, de jelit, de intrat în depresie.
Ce-au mai țipat, ce s-au mai tânguit, ce-au mai implorat un armistițiu pe străzile metropolelor apusene și în campusul Columbiei, (unde predă, într-o elocventă și strivitoare tăcere despre terorism și antisemitism, Mircea Cărtărescu)? Ce s-au mai înghesuit timp de doi ani în sălile unor universități ca Harvard și Yale, MIT și Berkeley, să se vaiete de ce li s-ar face bieților palestinieni și să revendice, tot mai autoritar și violent, boicotarea singurei democrații din Orientul Apropiat!
De la goarne răsunătoare la tăcere asurzitoare
”Încetarea focului acum! ACUM!” – au tot scandat până recent, interminabil, partizanii de stânga ai teroriștilor Hamas. Pentru progresiștii gen Greta Thunberg și antisemiții de extremă dreapta pe stil Candace Owens, gruparea radicală, islamistă, aflată la cârma fâșiei Gaza era alcătuită din ”rezistenți”, ”militanți” și ”băieți buni”, guvernarea Hamas (pentru care optase majoritatea în fâșie) nefiind o sângeroasă dictatură teroristă și totalitară, cum afirma ”regimul sionist”.
Iar acum? După ce Hamas a umplut cu teroare vidul de putere creat în Gaza de retragerea israeliană din părți ale fâșiei, precum și cu una dintre cele mai sinistre campanii de execuții publice de presupuși ”colaboratori”, execuții aplaudate și ovaționate de spectatori aduși să guste asasinatele?
Acum tac. Deși execuțiile n-au început ieri alaltăieri. Reiese că adepților mișcării woke nu de soarta palestinienilor din Gaza le era, cum pretindeau, când zbierau că Israelul ar comite, chipurile, ”un genocid”, ci de lovit cu sete în evrei. Acum tac sau continuă, ca Zohran Mamdani, candidatul socialist la primăria New Yorkului, să refuze nu doar să condamne masacrul jihadist de la 7 octombrie 2023, cel mai amplu pogrom antisemit de după Holocaust, ci și, mai nou, după spectacolul arabilor din Gaza împușcați de teroriști în cap, cu zecile, pe stradă, să ceară dezarmarea Hamas.
Cum rămâne, deci, cu grija ”oamenilor de omenie” față de palestinieni?
Cum rămâne cel mai bizar ”genocid” din istorie, de vreme ce populația din fâșie în loc să scadă a crescut? Dar cu militarii israelieni, care au ucis mai puțini civili, în raport cu teroriștii islamiști, combatanți, decât americanii la Mosul, de vreme ce le-au transmis zeci de milioane de mesaje, sms-uri, manifeste și telefoane directe arabilor din Gaza, cerându-le, înainte de lupte sau bombardări, să părăsească zona de război?
Și cum rămâne cu mult clamatul ”umanism” al stângii occidentale? Cu respectarea drepturilor omului, mai scrupulos controlată de ea în Israel decât în toată lumea și în toate tiraniile la un loc, de la cea nord-coreeană la cea iraniană, și de la cea rusă la cea chineză? Cum rămâne cu chemările la genocid și asasinat în masă, cerute, în numele ”omeniei”, împotriva ”sioniștilor” de un student cu keffieh la Oxford, unde junele instigator la crime în masă n-a fost dat afară din universitate, nici arestat și condamnat pentru delictul lui de drept comun?
Dar comunismul nazist și răsturnarea antisemită a adevărului pe care-l pune în operă au, la unii, limitele lor. Căci există și tentative de readaptare la realități.
Germania a condamnat terorizarea palestinienilor de către Hamas, în fâșie, precum și execuțiile de prezumtivi ”colaboratori”. Ministerul de externe de la Berlin a subliniat că gruparea islamistă Hamas e o ”organizație teroristă”.
Or, nu e clar când a aflat Germania ”noutatea” extraordinară, potrivit căreia Hamas e o organizație teroristă. Iar nu un filantropică. Sau umanitară. Și de ce abia acum își amintește Republica Federală că gruparea palestiniană a Frăției Musulmane zisă Hamas ”trebuie dezarmată”, cum s-a subliniat ieri în capitala germană, de vreme ce, până acum, Berlinul a militat pentru încetarea focului (care-i salvează pe teroriști) și a bătut toba necesității unui ”stat palestinian”, poziție a Germaniei care-i răsplătește clar pe jihadiști.
Aceasta-i realitatea. Da, și?
Oare ce mai contează realitățile într-o lume a informațiilor și narativelor false, a dezinformărilor sistematice, a propagandei islamiste, pro-teroriste și extremiste de stânga propulsate în Vest și în lume în foc continuu?
Nimic, zero, nada. Nu contează decât religiile anti-Trump și anti-Netanyahu din miezul teoriei palestinianiste, care, cu Thunberg în cap, a înlocuit principalele doctrine ale extremei stângi, ecologismul și transgenderismul, ca ”învățătură” de frunte în buchetul de curente ale totalitarismului neomarxist.
Or, încetarea focului în Gaza și crimele în masă ale Hamas, i-au traumatizat pe fanaticii extremei stângi. Căci le răpesc ultraprogresiștilor și ultimul pic de rațiune de a fi. Unde s-o ia de aici încolo? Cine-i va plăti dacă Frăția Musulmană din Qatar le retrage subvențiile, iar Iranul ori Rusia sunt prea strâmtorate de sancțiuni și de războaie parțial pierdute, ca să-și mai permită generozitatea răspândirii de terorism de până acum?
N-avem însă a le plânge de milă excesiv activiștilor de tipul ”Queers for Palestine”. Care se prefac, dimpreună cu Vlad Voiculescu, Greta și alții asemenea, că n-ar ști că homosexualii ar fi aruncați de pe acoperișuri, dacă ar fi prinși de Hamas în Gaza. Întrucât însă pe mulți militanți queer și ai stângii îi animă un irepresibil instinct sau ”impuls al morții”, (traducerea românească a sintagmei freudiene ”Todestrieb”), e clar: sinucigașul impuls face casă bună cu ceea ce la legionari și islamiști s-a numit ”cultul morții”. Impulsul morții și ”cultul morții” (evocat de titlul unei excelente cărți, apărute recent sub semnătura istoricului anglo-american Douglas Murray), se țin de mână și se acuplează, forța lor motrice fiind, ați ghicit, ura pe evrei în versiunea unui antisemitism anti-sionist, potențat paroxistic.
Cum e posibilă această nebunie?
Presa, care a determinat și aberații ale clasei politice occidentale, de felul recunoașterii unui stat palestinian, un demers de natură să încurajeze puternic și terorismul, și extremismul stângii) poartă partea leului din vină.
Antisemitismul e o boală psihică infecțioasă, o maladie care se răspândește contaminând prin minciuni și narative false.
Posturi și ziare ca ABC, BBC, CNN, New York Times și altele asemenea le-au răspândit sistematic, trecând sub tăcere execuțiile Hamas. Ori dezinformând despre ele, ca și despre cruzimea, atrocitățile și ororile comise de teroriști asupra ostaticilor israelieni, în timp ce umflă sistematic relatările false despre ”chinurile” teroriștilor în închisorile statului evreu.
Iar dacă, în mod excepțional, abordează barbaria Hamas și încălcarea de către jihadiști a acordului de încetare a focului, (care probează că planul Trump lasă de dorit) ziariștii posturilor de stânga tot cu agendă o fac. Cum altfel să găsească o cale de a ilustra ”eșecul lui Trump”? Și ”vina lui Trump”, ”culpa ocupației”, în speță a lui ”Netanyahu” și a ”IDF”?
De ce să dezinformeze? Cum să distragă atenția de la marii vinovați Qatar și Iran? Și de ce să nu dezinformeze, dacă în Vest impulsul morții ține de mână și sărută cultul morții? De ce nu, dacă ne conformăm astfel modei impuse de elite reeducate și temeinic spălate pe creier de sindromul Stockholm, de oboseala civilizației, de idiosincrazii inavuabile, de idioțenie, de sminteală, de frica de război, de lașități, de petrodolari?
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
