Noul președinte chilian, José Antonio Kast, care a învins la sfârșitul anului trecut candidata comunistă, este acuzat că este „un pinochetist de extremă dreapta”, așa cum îl tratează spre exemplu ziarul Le Monde, în timp ce contra-candidata sa din turul doi, Jeannette Jara, este prezentată în același cotidian drept o „candidată de stânga”. Pentru Elizabeth Burgos, istoric venezuelan care a fost intervievat de Le Figaro, victoria lui José Antonio Kast, care fusese precedentă cu victoria dreptei la alegerile parlamentare, rezultă mai puțin dintr-o radicalizare ideologică de dreapta a continentului sud-american și mai degrabă dintr-o alegere pragmatică a popoarelor în favoarea securității și stabilității democratice.
« – LE FIGARO. – După victoria lui José Antonio Kast, care a câștigat detașat în fața candidatei comuniste Jeannette Jara, Chile se alătură Ecuadorului, Salvadorului și Argentinei, care au adus la putere în ultimii ani personalități de dreapta. Cum poate fi explicată această mișcare?
– ELIZABETH BURGOS. – Clivajul care se manifestă în America Latină nu este pur și simplu unul între stânga și dreapta. Este vorba despre o alegere în fața unei tentative de refondare a țării prin schimbarea Constituției. Acest proces a început în Venezuela după abandonarea dogmei luptei armate. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, Fidel Castro a înțeles că trebuia schimbată strategia: lupta armată nu mai era de actualitate. A decis atunci să folosească democrația ca instrument al unei dinamici de putere mereu legate de moștenirea sovietică, apoi rusă. Blocul geopolitic în care Cuba se înscrisese, în afara lumii democratice occidentale, a fost urmat de aceste modificări constituționale. Din moment ce popoarele voiau democrație, li se oferea democrație: noi constituții, însă golite de substanța lor democratică. În realitate, a fost o manipulare pentru a continua ceea ce eu numesc un totalitarism constituțional.
Acest lucru s-a tradus, în viața de zi cu zi, prin prăbușirea economiei și instaurarea unei sărăcii generalizate. Este foarte simplu: Venezuela, a treia putere petrolieră mondială, nu mai are benzină și gaz, deși altădată le exporta. Bolivia a cunoscut același destin. Oamenii constată un eșec evident. Nu este o chestiune de dreapta sau de stânga, ci de raționalitate în viața cotidiană a cetățenilor.
– José Antonio Kast a fost ales cu cel mai mare număr de voturi din întreaga istorie a Chile. Niciun președinte chilian nu obținuse vreodată atâtea voturi. Această victorie a urmat revoltelor împotriva guvernului liberal al lui Sebastián Piñera. Desigur, existau revendicări sociale legitime, dar aceste revolte nu au fost în totalitate spontane. Forțe de extremă stângă au încercat să destabilizeze guvernul Piñera. Ulterior, Gabriel Boric a câștigat alegerile datorită unei alianțe între stânga democratică și extrema stângă nedemocratică. Această alianță l-a blocat.
– LE FIGARO. – Greșim atunci când aplicăm grila noastră de lectură franceză stânga–dreapta asupra Americii de Sud?
– America de Sud este ancorată în realitate, în timp ce în Franța rămânem adesea în imaginar. Când Jean-Luc Mélenchon vorbește despre reformarea țării printr-o a Șasea Republică rezultată dintr-un referendum, el urmează exact aceeași linie ca Chávez: schimbarea bazelor instituționale pentru a adapta Constituția unui proiect totalitar. În Franța, trăim în imaginarul unui viitor luminos. În America Latină, acest viitor este deja trecutul și a fost plătit extrem de scump. Să ne amintim că 8 milioane de venezueleni au fost nevoiți să ia calea exilului.
Respingerii masive, în septembrie 2022, cu 62%, a proiectului de nouă Constituție foarte progresist promovat de puterea boriciană i se datorează, de asemenea, această dinamică. Eșecul acelui referendum constituțional a marcat începutul înfrângerii electorale de astăzi.
– LE FIGARO. – Asemenea lui Javier Milei în Argentina, Kast a promis reducerea masivă a cheltuielilor publice. Bate un vânt de populism de dreapta peste America Latină?
– Nicidecum. Schimburile telefonice dintre Boric și Kast, făcute publice, ilustrează tradiția democratică chiliană. Boric l-a invitat pe Kast și pe viitorii săi miniștri la ceremonia de predare a puterii. Kast, în discursul său, a salutat curajul lui Jeannette Jara și modul în care aceasta și-a apărat ideile, chemând în același timp la o coaliție civică.
Cei doi candidați au vorbit la telefon, conversația a fost difuzată, întreaga țară a auzit-o. Kast le-a interzis susținătorilor săi să o huiduie pe Jeannette Jara, deși aceasta este foarte radicală. I-a salutat curajul și a chemat la muncă pentru Chile. De asemenea, trebuie oferite garanții juridice investitorilor privați, deoarece fără securitate juridică nimeni nu investește. Aceasta este lecția dezastrului venezuelean.
Kast nu este un pinochetist de extremă dreapta. El este ghidat de valori republicane. Mai degrabă poate fi comparat cu Valéry Giscard d’Estaing. A reunit diferitele partide depășind clivajele, afirmând că trebuie lucrat pentru Chile acolo unde există acord. Nu este o uniune națională forțată, ci un pact, precum cel încheiat de Rómulo Betancourt în Venezuela în 1959, care a permis patruzeci de ani de democrație până la venirea puciștilor conduși de Chávez și revenirea unui regim autoritar. Chile este o țară foarte modernă și foarte democratică. Nu a cunoscut niciodată gherila, spre deosebire de majoritatea țărilor latino-americane, și nu a urmat niciodată linia castristă a luptei armate. Chiar și Salvador Allende, care nu obținuse majoritatea absolută, a fost învestit președinte de Congres: aceasta este tradiția chiliană.
– LE FIGARO. – În timpul campaniei, Kast a susținut o linie fermă în privința imigrației și a securității. A jucat acest lucru un rol decisiv?
– Chilienii își doresc securitate, controlul crizei migraționiste, îmbunătățirea sănătății publice și a educației. Nu este vorba de demantelarea statului social, dimpotrivă. Problema a fost laxismul în materie de securitate. Se uită adesea că, printre migranții venezueleni, o parte – așa cum procedase Cuba în timpul exodului din Mariel – include elemente legate de proiecte totalitare. Au avut loc crime îngrozitoare în Chile, inclusiv asasinarea unui ofițer venezuelan opozant al lui Maduro, ucis la ordinul ministrului de interne venezuelean, fapt dovedit de serviciile de securitate chiliene.
Aceste acte urmăresc slăbirea instituțiilor, conform doctrinei leniniste: destabilizarea pentru a pregăti preluarea puterii. Este aceeași logică precum atunci când, în Franța, unii spun „Poliția ucide” pentru a incita la violență împotriva forțelor de ordine. Chile se confruntă astăzi cu o creștere fără precedent a criminalității legate de traficul de droguri, cu asasinate repetate. Acest lucru face parte dintr-o strategie de slăbire a instituțiilor, în special a poliției care asigură ordinea publică. Venezuelenii sărmani fug de represiune și de mizerie, dar o minoritate instrumentalizată seamănă dezordinea.
Mai general, în America de Sud, valul anterior de alegeri, marcat de victoria a numeroase personalități de stânga, reflecta voința politică de a crea un bloc aliniat cu Cuba. Acest capitol este închis. Priviți discursul noului președinte bolivian: s-a renunțat la sloganul „Patria sau moartea”, în favoarea națiunii, familiei, educației și revenirii la ordinea constituțională. Evo Morales este astăzi retras în regiunea Chapare, centru de producție a cocainei; președintele a ordonat armatei să restabilească ordinea pe întreg teritoriul. Revoluția constituțională care ducea la totalitarism și mizerie s-a încheiat. »
Sursa: Le Figaro
