« Lovitura spectaculoasă aplicată de președintele Trump în acest weekend poate că a distrus sau nu potențialul nuclear al Iranului, dar a restabilit capacitatea de descurajare și credibilitatea Statelor Unite. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul unei teocrații care a ținut Orientul Mijlociu sub teroare timp de aproape o jumătate de secol, se ascunde într-un buncăr subteran. I-a fost frică să folosească un telefon mobil, de teamă ca superioritatea Israelului în materie de informații și putere aeriană să nu se combine pentru a-l elimina împreună cu ambițiile nucleare ale țării sale.
Deși este evident că Israelul este marele câștigător al războiului declanșat împotriva Iranului, Arabia Saudită are șanse să fie celălalt mare beneficiar regional. A dispărut așa-numita „Axă a Rezistenței” a Iranului, care înconjura regiunea și chinuia Arabia Saudită. Dintre toate regimurile din Orientul Mijlociu, doar Israelul, „micul Satana”, și Arabia Saudită, „Satana mic și jalnic”, fuseseră desemnate pentru eliminare. Iranul râvnea nu doar la petrolul saudit, ci – mai important – la rolul de gardian al celor mai sfinte două locuri ale islamului: Mecca și Medina.
Luni, regimul iranian, rănit și înfricoșat, a ripostat cu un atac cu rachete asupra unei baze americane din Qatar. Teheranul ar mai putea încerca să se răzbune închizând Strâmtoarea Hormuz sau dezlănțuind atacuri teroriste împotriva americanilor. Însă Israelul, Arabia Saudită și alți parteneri din regiune au acum o dovadă clară a fiabilității americane, calitate care a lipsit în ultimul deceniu. Lipsa de încredere în administrația Biden l-a determinat pe prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MBS) să-și acopere riscurile prin stabilirea de relații diplomatice cu Teheranul în 2023. Iar acum, sperând să evite orice represalii iraniene împotriva regatului, ministrul saudit de externe a postat rapid pe Twitter îngrijorarea profundă a țării față de „sora Republică Islamică Iran”. Dar să nu ne lăsăm păcăliți: Riadul este în culmea bucuriei.
Cu o singură lovitură, D.Trump a restaurat reputația Americii în regiune. În același timp, Rusia și China, aliații pretins loiali ai Iranului, par neputincioase, privind cum partenerul lor este pus la pământ. La fel de important pentru saudiți este și faptul că umilirea lui Khamenei, marele lider al șiiismului, distruge mitul conform căruia Dumnezeu ar fi de partea islamiștilor. Dacă, așa cum pare probabil, ayatollahul în vârstă de 86 de ani va fi ucis sau înlăturat, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, pilonul teocrației, va continua probabil să țină sub control cei 90 de milioane de cetățeni iranieni lipsiți de resurse economice, prin forță, nu prin apeluri către Allah.
Un Iran slăbit contribuie și la obiectivul Arabiei Saudite de a stabiliza Siria. MBS l-a convins pe Trump, în timpul vizitei recente a acestuia în regat, să recunoască guvernul sirian. Acest lucru a permis Damascului să obțină sprijin economic internațional pentru a-și consolida guvernarea încă fragilă. Israelul, la rândul său, își dorește o Sirie stabilă și își afirmă dreptul de a controla o porțiune mai mare din sudul Siriei, pentru a proteja Înălțimile Golan, pe care Israelul le-a ocupat în 1967 și le-a anexat în 1981.
În măsura în care guvernul Iranului este acum nevoit să se concentreze asupra problemelor interne, și nu asupra celor externe, agenda Arabiei Saudite privind dezvoltarea internă și influența politică regională va fi eliberată de teama față de rivalul său. Dacă Statele Unite și Israelul persistă nu doar în distrugerea ambițiilor nucleare ale regimului, ci și a programului său de rachete balistice – cel mai mare din regiune –, prințul moștenitor va ieși în evidență drept principalul lider arab. Cu o populație de 30 de milioane, regatul este cu mult mai mare decât oricare dintre bogatele state arabe din Golf. Populația Egiptului este de aproape patru ori mai mare decât cea a Arabiei Saudite, însă Cairo și-a pierdut demult cea mai mare parte a influenței regionale.
Ambiția lui MBS este pe măsura resurselor economice ale regatului. În mai puțin de un deceniu, el a transformat cultura și economia Arabiei Saudite, inclusiv prin eliberarea femeilor educate ale regatului, care pot acum să lucreze în orice domeniu, nu doar ca profesoare în școlile de fete. Este hotărât să transforme țara, să rupă dependența de veniturile din petrol și să dezvolte surse de venit din turism, sport și minerit. El își dorește ca Arabia Saudită să ajungă în top 5 economii ale lumii până în 2050. În prezent, regatul se află pe locul 16.
Pentru a-și atinge aceste obiective ambițioase, prințul moștenitor investește masiv în inteligență artificială. Este hotărât să transforme Arabia Saudită într-un hub global de inteligență artificială capabil să concureze cu Statele Unite. Energia ieftină îi oferă regatului un avantaj considerabil, având în vedere nevoile energetice uriașe ale acestui sector. Odată ce capacitatea Iranului de a crea haos în Orientul Mijlociu a fost serios diminuată, MBS este liber să-și urmeze viziunea de a folosi capitalul saudit și tehnologia israeliană pentru a crea o zonă comercială care să lege Asia de Europa. Toate acestea prefigurează o recunoaștere oficială a Israelului de către Arabia Saudită, unul dintre obiectivele majore ale lui Donald Trump.
Desigur, vor mai exista obstacole pe drum. Nimic nu vine ușor în Orientul Mijlociu. Vizita din 1977 a președintelui egiptean Anwar Sadat la Ierusalim a stârnit un mare val de optimism privind o nouă ordine regională bazată pe pace între arabi și israelieni. Însă Sadat a fost asasinat de islamiști în 1981, iar aproape o jumătate de secol mai târziu, pacea regională rămâne un deziderat. Dar, cu Iranul scos din jocul geopolitic legat de cauza palestiniană, și cu o aliniere tot mai clară între strategiile de dezvoltare ale Arabiei Saudite și Israelului, prințul moștenitor – care a ajuns unde este prin viclenie și curaj, nu prin calcule prudente – pare destinat să își urmeze crezul central:„Dacă nu ieși în evidență, mai bine dispari”, mi-a spus odată. „Dacă vezi ceva ce trebuie făcut, fă-o.” Fă-o indiferent de ce cred ceilalți. »
Sursa: Karen Elliott House, « U.S. Credibility Returns to the Middle East », The Wall Street Journal
