« Bătrâna Europă, în plină suferință, se întreabă ce i se întâmplă. Iată că, pe neașteptate, fără avertisment și fără pregătire, ar trebui să ne reducem brusc multiplele cheltuieli pentru bunăstare ca să producem armament. Panică la constatarea că nu mai suntem guvernați de dreptul internațional, ci de forță.
Cât de mândri eram să ne numim țări „kantiene”, în timp ce Statele Unite erau un stat „hobbesian”! Cu alte cuvinte, țări atașate doar de drept și morală, care respingeau forța din principiu și așteptau pacea eternă, în timp ce americanii trăiau încă sub domnia forței și ne protejau de pericole care, curând, aveau să dispară… Și asta a durat decenii, mai bine de o jumătate de secol, până a devenit a doua noastră natură. Am înlocuit visul comunist al „viitorului luminos” cu o altă utopie, la fel de periculoasă: nu ne doream decât pacea și, în consecință, eram siguri că întreaga lume nu își dorește decât pacea – exceptând, poate, câteva grupări primitive pe care tribunalele noastre le-ar fi putut pedepsi – poliția în locul războiului. Amploarea și puterea imperiului nostru cultural mondial ne-au creat iluzia că putem înlocui politica și războiul cu morala și dreptul.
Ne-am petrecut deceniile organizând tribunale pentru despoții din întreaga lume, dând lecții morale belicoșilor și persecutorilor. Marile puteri nu au aderat la această viziune, dar în plasa noastră nu ajungeau decât dictatorii unor țări mici și slabe, începând cu săraca Africă. Însă, contrar realității, am continuat să visăm la un guvern mondial în care tribunalul și discursul moral ar fi desființat războiul.
Excentricitatea, ba chiar periculozitatea acestui vis, a început să devină vizibilă când l-am văzut recent pe Putin mergând în Mongolia, sub privirile noastre neputincioase. Începem să înțelegem că dreptul nostru internațional este un instrument de poliție occidental, o relicvă a colonizării culturale, și că, dacă Tribunalul Penal Internațional întâmpină dificultăți în a se impune, este pentru că această colonizare culturală se destramă. Desigur, dreptul internațional se întemeiază pe legi morale universale (și nu doar occidentale!). Dar am încercat să impunem un nivel moral și juridic înalt întregii lumi, bazându-ne pe statutul nostru de hegemon – iar acel moment a trecut.
Trebuie să ne debarasăm de ceea ce scriitorul italian Ernesto De Martino numea „etnocentrismul nostru dogmatic”.
Când Trump a inițiat, acum câteva zile, un acord cu Putin, semnalându-ne că nu ne va mai servi drept scut, ni s-au deschis brusc ochii. Pretutindeni mocneau resentimente, altfel ostilitatea generală față de Occident nu ar fi izbucnit cu atâta forță de la începutul acestui secol. De îndată ce hegemonul cade, se aruncă fostele victime asupra lui, răzbunându-se astfel pentru umilințele pe care le-a impus. Odată cu prăbușirea puterii imperiului nostru, realitatea lumii ne explodează în față: politica nu înseamnă nici morală, nici drept, ci, înainte de toate, forță și protecție. Morala și dreptul sunt atribute ale umanității, forțe ale speranței, pe care trebuie să încercăm mereu să le asociem cu politica. Dar fundamentul este forța. Nimeni nu-i poate scăpa.
Astăzi, spre marea noastră indignare, doi bandiți fanfaroni și mitomani își împart lumea, proclamând acorduri pretențioase pe care, desigur, niciunul nu le va respecta. Forța domină, iar noi trebuie să îi facem față. »
Sursa: lejdd.fr
