« Odată cu trecerea timpului, excepționalismul american nu a făcut decât să se consolideze. El s-a extins și în sfera financiară, sub toate formele sale: lichiditatea piețelor financiare americane, dimensiunea companiilor – în special capitalizarea lor bursieră –, volumul emisiunilor de obligațiuni ale Trezoreriei americane, forța dolarului, dinamismul sectorului de private equity și rolul acestuia în finanțarea startup-urilor inovatoare, bogăția cercetării universitare în economie financiară, puterea sectorului bancar și a instituțiilor financiare americane etc.
Dominație. Finanțele au devenit atât simbolul, cât și unul dintre principalele motoare ale excepționalismului american. Cel mai emblematic aspect al acestui excepționalism financiar este, fără îndoială, cel al piețelor de acțiuni. Desigur, piețele financiare de la începutul secolului XX erau diferite de cele de astăzi, dar unele dintre ele existau deja de mult timp – piața din Amsterdam de peste 300 de ani, iar cea din Londra de peste 200 de ani. Totuși, nicio piață de acțiuni din lume nu avea atunci o dimensiune excepțională în raport cu celelalte. La acea vreme, piața de acțiuni a Statelor Unite, care reprezenta 14,5% din capitalizarea bursieră mondială, era deja a doua ca mărime, după Regatul Unit (24,2%), dar înaintea Germaniei (11,5%) și a Franței (11,2%).
Astăzi, conform Global Investment Returns 2025 Yearbook publicat de UBS, dimensiunea pieței americane de acțiuni este gigantică: capitalizarea sa bursieră reprezintă aproape două treimi (64,5%) din totalul capitalizării tuturor piețelor de acțiuni din lume; Japonia ocupă locul al doilea, dar la mare distanță (5,7%). Dacă termenul de excepționalism financiar american este de dată relativ recentă, aceasta se explică prin faptul că acest statut de dominație nu a fost dobândit într-o manieră liniară. Pentru o scurtă perioadă, în jurul anilor 1980, piața de acțiuni japoneză devenise prima din lume, reprezentând aproape 50% din capitalizarea bursieră globală.
Motivul acestei superiorități excepționale își are originea, mai presus de toate, în rentabilitățile anuale generate de companiile americane pentru acționarii lor (dividende și câștiguri de capital). Toate piețele bursiere au înregistrat o rentabilitate reală anuală pozitivă (după deducerea inflației) între 1900 și 2024, însă acțiunile americane le-au depășit pe toate celelalte, cu o rentabilitate reală anuală de 6,6%, comparativ cu 4,3% pentru restul lumii (3,1% pentru Franța). Aceste performanțe excepționale nu au putut fi obținute decât grație transformărilor industriale care au avut loc de-a lungul timpului și care au fost alimentate de inovații. Calea ferată, simbolul celei de-a doua revoluții industriale, domina bursa americană în anul 1900, dar între timp a dispărut aproape complet din peisajul financiar. Sectorul tehnologic nici nu exista pe atunci, iar astăzi, la final de 2024, reprezintă aproape 40% din piață.
Această dominație a acțiunilor americane se regăsește și în cazul obligațiunilor guvernamentale, deși într-o măsură mai mică: capitalizarea acestora depășește 45% din totalul capitalizării la nivel mondial. Tocmai acest excepționalism financiar american l-a ajutat pe Donald Trump să câștige alegerile din noiembrie 2024. Promisiunea unei scăderi a impozitelor, alături de sprijinul său declarat față de „baronii jefuitori” ai secolului XXI – adică liderii celor „Șapte magnifici” din sectorul tech – au contribuit semnificativ la continuarea creșterii acțiunilor americane, cel puțin până la câteva săptămâni după învestirea sa din 20 ianuarie 2025.
Dar Donald Trump și administrația sa au început să tulbure ordinea mondială stabilită după 1945, cu zgomot și agresivitate. Sloganul său „Make America Great Again” (MAGA) se traduce printr-o nouă realitate pe care dorește să o impună restului lumii: un reechilibru economic, care presupune sfârșitul cheltuielilor de apărare pentru securitatea Europei și renunțarea la pierderile economice și financiare asumate până acum prin rolul de protector global al Statelor Unite.
Echipa economică a lui Trump pornește de la constatarea – corectă sau nu – că dolarul american este supraevaluat. Această presupusă supraevaluare ar fi, în opinia lor, cauza principală a deficitului comercial și a procesului de dezindustrializare a economiei americane. Pe de o parte, ar trebui așadar să se reducă valoarea dolarului, dar pe de altă parte, este absolut necesar ca acesta să-și păstreze statutul de principală monedă de rezervă la nivel global, pentru ca Statele Unite să poată continua să folosească forța extraterritorialității în politicile sale economice și juridice.
Pentru a atinge acest obiectiv, ideea este să se oblige țările care dețin importante rezerve valutare în dolari – inclusiv Franța – să le convertească în obligațiuni pe 100 de ani, fără dobândă. Acesta ar fi, simbolic, „prețul suzeranității” oferite de Statele Unite. Cum un asemenea schimb nu pare deloc atractiv pentru țările vizate, americanii intenționează să le constrângă prin amenințarea cu tarife vamale exorbitante.
Astfel s-a format un fel de consens între diferitele grupuri de economiști „voodoo” ai Casei Albe. Dar oricât zgomot și haos ar produce politicile noii administrații americane, acestea nu vor fi suficiente pentru a pune capăt excepționalismului financiar american – chiar dacă piețele bursiere ar intra pe o scădere durabilă. Acest excepționalism este de așteptat să continue, susținut de valul uriaș al inovațiilor tehnologice. »
Bertrand Jacquillat, vice-președinte Le Cercle des Economistes
Sursa: L’Opinion
