Preluăm de pe Desk-Russie.eu acest text semnat de Françoise Thom, care este o versiune a intervenției sale la colocviul „China-Rusia: afinități și diferențe” (Sorbonne, 5/10/2024), în cadrul mesei rotunde intitulate „Factori de stabilitate și fragilitate ale celor două regimuri”.
Atuurile regimului putinist
« Privit din exterior, regimul lui Putin dă impresia unei solidități și stabilități de neclintit: țara este redusă la tăcere și pasivă, parlamentul este o simplă curea de transmisie, iar propaganda funcționează la maxim. Președintele dispune de tot arsenalul metodelor fostului KGB pentru a eradica opoziția și, mai ales, pentru a bloca formarea oricărei forțe organizate independente de regim. Acest dispozitiv este completat de instrumente „capitaliste”. Corupția este cimentul „verticalei puterii”. Putin îi promovează doar pe cei asupra cărora deține un dosar gros de kompromat. Îndatorarea permite aservirea populației la fel de eficient ca metodele comuniste de odinioară — numeroși ruși s-au înrolat în armată pentru a plăti o ipotecă. Manipularea și supravegherea rețelelor sociale au îmbunătățit considerabil controlul și îndrumarea ideologică a populației. Putin poate mobiliza după bunul plac resursele financiare ale țării, impune taxe antreprenorilor și populației.
Puterea lui Putin se bazează pe dezinstuționalizarea sa: propaganda a reușit să convingă populația că, dacă Putin dispare, nu va mai exista Rusia. Frica de vid este temelia cea mai dificil de zdruncinat a regimului. Pe de altă parte, reversul inerției colective a rușilor este o rară ingeniozitate, moștenită din perioada sovietică, care explică în parte limitarea efectului sancțiunilor și stabilitatea regimului de până acum.
În politica externă, regimul beneficiază de o continuitate care îi conferă un avantaj considerabil asupra democrațiilor. De la pactul germano-sovietic din 1939, politica externă a Kremlinului urmărește același obiectiv: hegemonia în Europa.
În prezent, războiul nu a zdruncinat statul lui Putin așa cum se aștepta Occidentul. De la mobilizarea haotică din toamna anului 2022 are loc o ciudată formă de revoluție dirijată de sus. Rusia, care, de-a lungul întregii sale istorii, și-a tratat soldații ca pe carne de tun, inepuizabilă și aproape gratuită, este acum obligată să-și plătească soldații și chiar să-i plătească cu vârf și îndesat. Expertul rus Vladislav Inozemtsev vorbește despre o adevărată economie a morții: „Dacă se calculează toate veniturile unui bărbat de 35 de ani ucis pe front după un an și dacă familia sa primește toate primele pentru moartea sa, în 60 de regiuni din Rusia, familia sa primește mai mulți bani decât ar fi putut câștiga acel bărbat până la pensie. Cu alte cuvinte, […] a merge pe front și a fi ucis un an mai târziu este mai rentabil economic decât a lucra cinstit timp de mai multe decenii.” Regiunile, una după alta, cresc primele oferite pentru semnarea unui contract cu armata (ceea ce arată că recruții nu se înghesuie la centrele de recrutare). În anumite regiuni, a fost lansat chiar și programul „Sponsorizează un prieten și obține o recompensă”, oferind 100.000 de ruble celui care convinge o rudă sau un prieten să se înroleze.
Această „economie a morții” a dus la o vastă redistribuire a bogățiilor în Rusia. Regiunile foarte sărace au beneficiat de aceasta. Astfel, regimul câștigă o nouă bază socială (se estimează că 15% din populație s-a îmbogățit și continuă să se îmbogățească datorită războiului). Militarii au descoperit și numeroase surse de venit. Astfel, ofițerii se angajează într-un profitabil șantaj, cerând mită între 40.000 și 70.000 de ruble pentru a scuti soldații de a fi trimiși în valurile de atac din care nu se întorc în viață. Putin și-a proclamat intenția de a recruta o nouă elită dintre veteranii războiului din Ucraina. Această politică de tip „revoluție culturală” îi permite să strivească clasele de mijloc și să reducă marii oligarhi, obligați să contribuie financiar pentru a susține aceste larghețe față de cea mai înapoiată pătură a Federației Ruse. Mai presus de toate, îi permite să disciplineze elitele existente care ar putea fi tentate să-i reproșeze lui Putin eșecurile politicii sale. Cât despre birocrația rusă, poate fi un administrator slab, incapabil de inițiative pozitive, fără aptitudini pentru improvizație, dar are geniul supraviețuirii, și aceasta este forța ei.
Astăzi, vedem cum notabilii din Rusia Unită se grăbesc să meargă pe front de îndată ce simt că sunt în vizorul superiorilor pentru o afacere de corupție. Petrec câteva luni în spate, într-un sector liniștit al frontului, se lasă filmați în uniformă, cu o atitudine războinică, și se întorc acasă cu noul statut prestigios de veteran al SVO („operațiune militară specială”), care îi face intangibili.
Punctele slabe
Acest sistem aparent hiper-eficient are vulnerabilități. Lipsa de legitimitate se traduce prin absența unui mecanism de transfer al puterii, ceea ce duce inevitabil la lupte interne în cercurile Kremlinului. Izolarea crescândă a liderului, înconjurat de lingușitori, îl determină să ia decizii greșite pe baza unor informații prezentate pe placul său. Inerția populației și demobilizarea sa profundă împiedică ambițiile „liderului național.” După cum arată videoclipurile de pe canalele Telegram, rușii asistă la război și chiar la bombardamentele asupra teritoriului rus ca la un foc de artificii, admirându-i efectele — cu alte cuvinte, ca pe un spectacol care nu îi privește. Un strat de indiferență îi izolează de tot ceea ce se întâmplă în țară. Dar populația știe să se protejeze de abuzurile puterii. Îi opune bariera pasivității, la fel ca în timpul campaniilor de vaccinare din perioada Covid, astfel încât deciziile, adesea absurde, venite de sus sunt atenuate de inerția maselor. Astăzi, în ciuda presiunilor autorităților, femeile refuză să aibă mai mulți copii. Astfel, sistemul conține un mecanism de autocorecție neinstituțional. De altfel, Putin știe că această populație nu va face nimic pentru a-i sări în ajutor dacă puterea sa ar începe să se clatine. Acest lucru a fost evident în timpul episodului Prigojin. „Verticala puterii” este alcătuită din oportuniști, gata să-și schimbe loialitatea la prima ocazie. De aceea dictatorul este mereu în alertă. Neliniștea sa s-a manifestat în timpul alegerilor municipale și regionale recente: niciun „liberal sistemic” și niciun comunist nu a putut candida. Evident, autoritățile se tem că, în caz de criză, chiar și oponenții controlați ar putea deveni periculoși, reprezentând un pol de atracție în ziua în care sistemul va începe să se clatine, așa cum s-a întâmplat în RDG în primăvara anului 1990 cu partidele satelite, până atunci aliați docili ai SED.
Putin urmărește de ani buni utopia autarhiei. „Autosuficiență”, „substituirea importurilor” sunt sloganuri la modă de la anexarea Crimeei încoace. Și aici, Rusia este victima unui efect de bumerang. Deși liderii Kremlinului laudă suveranitatea rusă, țara a devenit și mai dependentă de străinătate decât înainte, iar rușii sunt perfect conștienți de asta. Rusia este acum predată cu mâinile și picioarele legate Chinei, care profită de lipsa de concurență pentru a crește prețurile și a cere reduceri exorbitante la energie.
Pe măsură ce stocurile de arme moștenite din perioada URSS se epuizează, războiul costă din ce în ce mai mult. Estimările privind costul războiului variază între peste 300 milioane și 900 milioane de dolari pe zi (Newsweek, 6 mai 2024). Cheltuielile de armament au crescut cu 126% față de 2022. Rezervele acumulate în anii de prosperitate se epuizează. Guvernul rus este nevoit să-și stoarcă propria populație. Recent, a fost introdus un impozit progresiv pe venit. TVA-ul continuă să crească. Noi taxe apar ca ciupercile după ploaie: impozit pe divorț, taxă turistică etc. Deficitul de forță de muncă duce la creșterea salariilor, ceea ce impulsionează inflația, un alt factor potențial destabilizator pentru regimul rus. Tot mai des, cererea depășește oferta. Prima pentru un contract semnat cu Ministerul Apărării a crescut de la 200.000 de ruble în 2022 la 3 milioane în prezent. Importurile au scăzut cu 10% în 2024. Banca Centrală Rusă a ridicat rata dobânzii de politică monetară la 19%. Băncile chineze refuză să efectueze tranzacții cu clienții ruși în ruble sau yuani deținuți de Rusia. Importatorii ruși sunt obligați să-și plătească furnizorii chinezi transferând aur în Dubai, iar de acolo în Singapore, unde acest aur este convertit în yuani „curați”. »
