Elita românească dă semne de viață. Disidentul și luptătorul anti-comunist Gabriel Andreescu și fostul ministru de externe și șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, au ieșit în fine în arenă ca să facă lumină în misterele biografiei bine ascunse de multe minciuni a sinistrului putinist care e candidatul securici legionaroid și vag dement la președinție, Călin Georgescu.
N-au reușit s-o facă, pe deplin, din păcate. De ce? Cât de tenebros trebuie să fie trecutul probabil securist al unui ins, pentru ca asemenea minți luminate ca ale celor doi intelectuali publici să nu reușească să împrăștie întunericul învăluind biografia lui Călin Georgescu?
Mai întâi pentru că în ”statul eșuat” și securist care e România în acest moment, SIE și SRI dictează Parlamentului, clasei politice și poporului. Ambele servicii și, mai ales, SIE, își bat joc de normele și spiritul constituției și de dreptul românilor la adevăr, refuzând în continuare predarea unora din dosarele Securității. Iată de ce dosarelor unor Mircea Malița și Călin Georgescu nu au fost predate la CNSAS cercetătorului acreditat, Gabriel Andreescu.
Apoi, pentru că diagnosticele lor nu se potrivesc. Una spune și implică Gabriel Andreescu, al cărui discurs e perfect verosimil, iar altceva, deși tot plauzibil, dar și contradictoriu, aflăm de la MRU. Potrivit căruia, biografia lui Georgescu e falsificată de la un cap la altul, falsurile fiind dovedite prin intervenții de presă la instituțiile la care mitomanul pretinde să fi lucrat.
Anamneza lui MRU
Pe de o parte, fostului ministru de externe afirmă că ”e greu de spus dacă pe datele pe care le am eu, a fost sau nu angajat al Securității înainte de `89. Lucrul acesta însă se află foarte simplu prin declanșarea unei investigații în arhivele CNSAS”. Pe de alta, tot Ungureanu susține, convingător, că ”Georgescu n-ar fi fost niciodată capabil să treacă de testele de selecție pentru intrarea în SIE”.
Fapt important, ca șef al MAE, MRU a încercat să facă oarecare curățenie în serviciul diplomatic românesc, cerându-le angajaților să se supună unui control al trecutului lor eventual securist. Călin Georgescu n-a vrut să se supună verificării. De ce? Nu știm. Dar avem motive să bănuim. Ca atare, a plecat din Ministerul de Externe.
N-a fost singurul căruia nu i-a convenit că ministrul Mihai Răzvan Ungureanu ceruse retragerea diplomaţilor care au colaborat cu fosta Securitate: atunci ”au plecat din minister oameni pe care nu-i văzusem în viaţa mea, deşi mai fusesem secretar de stat… Au plecat din minister oameni care lăsau dâre groase de parfum politic, în urma trecerii lor pe culoarele Ministerului. Şi aşa a dispărut şi acest personaj, fără să-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată. Deci el a plecat, nu s-a supus examenului. Avea vreo relaţie cu fosta Securitate? Nu ştiu. Dar cert este că Georgescu a plecat din minister în momentul în care am impus criterii clare. Nu au fost puţini cei care au plecat trântind uşa şi înjurându-mă gros. Omul nostru a dispărut pur şi simplu”, mărturisește, perfect credibil, MRU.
Diagnosticul lui MRU
În plus, conform fostului său șef, Călin Georgescu ”sigur că lasă de la distanță impresia că a fost om al sistemului și într-adevăr este un om al sistemului, ținând cont că a gravitat încă de la începutul anilor `90, în preajma unora dintre cercurile de putere existente atunci în Partidul Social Democrat. A ajuns într-o poziție executivă ridicată într-un minister de resort. Ce l-a recomandat e probabil că au fost studiile de pedologie, dar susținerea politică este evidentă”.
Pe de altă parte, istoricul MRU, care a condus și SIE, și guvernul, știe câte ceva despre Securitate. Și știe și că, în mod normal, cea internă și, cu atât mai mult cea externă, CIE (în anii 80), DIE și SIE anterior și ulterior, ar fi refuzat să-l angajeze pe un Georgescu delirant și suferind (ca azi, clinic, în opinia lui MRU) și dezaxat (de la narcisiac la paranoid).
Or, se știe despre Călin Georgescu între altele că ”a fost trimis în misiune”, în anii 80 ai regimului național-comunist, în Marea Britanie și Statele Unite. Nu era trimis nimeni, în acea vreme, în Occident și, mai ales, în țările celor mai importante ținte occidentale ale polițiilor politice comuniste, fără o sarcină a serviciilor secrete. Sau fără mai multe.
Se mai cunoaște tipul de discurs al politicianului Călin Georgescu. Unul muiat permanent în sosul lozincilor extremist naționaliste, (tipice comunismului fascist, ceaușist) dublate de invocări mistice, mesianice, pseudo-creștine și elogii aduse criminalilor vieții politice și naționale românești, de la Codreanu la Antonescu. Nu miră deloc că a lansat la colegul său de presă ceaușistă, Cristoiu, revendicări teritoriale la adresa Ucrainei.
Acest tip de discurs repetitiv reluat și ambițiile carieriste nemărginite ale plagiatorului, care a furat ideea cu lupul dacic din ”Regele și cadavrul”, al lui Heinrich Zimmer, par a fi singurele constanțe în biografia altfel foarte sulfuroasă și nestatornică a individului. Despre care nu se știu nici varii surse de bogată finanțare. Și cu atât mai puțin raporturile cu Securitatea.
Un ofițer activ al SIE nu și-ar redacta propriul CV cu atâtea vulnerabilități, cu o ”asemenea demonstrație de incoerență și de inconsistență, măcar în materia modului în care și-a redactat propria biografie, propriul CV…supraîncărcat de falsuri”, relevă MRU. Potrivit căruia, un angajat al DIE sau CIE (securitatea externă, comunistă, sub Ceaușescu) ar fi avut dosarul la CNSAS, unde trebuie verificat ca să se știe ce și cum.
Demascarea statului securist
Or, Gabriel Andreescu a încercat. Rezultatul? Zero barat. Nema dosarul acestui ”as” la CNSAS. Unde se află dosarul lui Călin Georgescu? La SIE? La SRI? La FSB?
În actuala criză de stat (nu doar politică și instituțională, sau constituțională, cum se afirmă că ar fi cea prin care trece România) Andreescu a întreprins ceea ce trebuie să facă orice intelectual public român care se respectă. A încercat să obțină de la CNSAS informațiile necesare evaluării cât mai puțin aproximative a trecutului odiosului personaj. Dar a eșuat, tocmai pentru că SIE și SRI nu sunt servicii respectabile, care-și fac datoria și respectă legea, deși MRU încearcă să le disculpe și să dea vina ținerii sub obroc a dosarului lui Georgescu pe decidenții politici. Or, nu-l pot bănui pe MRU de naivitate. Sunt convins că știe că, în România, ”decidenții politici” despre care vorbește el, sunt oamenii sistemului, care fie au ieșit din servicii, fie ascultă de comanda lor, dar nu refuză divulgarea de dosare arbitrar.
Andreescu face parte dintre puținii cetățeni care cunosc bine și Constituția, și legile țării și normele în baza cărora lucrează CNSAS. El scrie: ”CNSAS trebuie să verifice dacă persoanele intrate în cursa prezidenţialilor au lucrat, ori nu, pentru Securitate sau au fost colaboratori (ori nu) ai ei. Legea precizează că obligația îi este atribuită CNSAS ”pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public” cetăţenilor români, presei, organizaţiilor neguvernamentale și partidelor politice, autorităţilor şi instituţiilor publice. În acest scop, Consiliul cere SRI și SIE dosarele aflate în posesia lor. Este de notat că prin excepție față de candidații la alte demnități, în cazul celor care intră în cursa pentru funcția de președinte al României, verificarea se face înaintea alegerilor, în regim de urgență, în câteva zile”.
La rândul lor, ”serviciile de informații nu furnizează CNSAS dosarele de securitate pe care le consideră de siguranță națională”.
Reiese că, de vreme ce lipsesc de la CNSAS dosarele Malița și Georgescu ele sunt, în continuare, considerate (fals) nedivulgabile, fiindcă ar fi de ”siguranță națională”. Și atunci cum să nu fi fost Georgescu securist?
Gabriel Andreescu mai face un inestimabil serviciu României. Scoate în evidență că ”pretenția Serviciilor…de a hotărî asupra accesului la dosarul lui Călin Georgescu se lovește de dreptul votanților și organizațiilor de acces la informaţiile de interes public. Informația despre scheleții din dulap ai unui potențial președinte este de un covârșitor interes public. Depășește cu totul competența SRI și SIE să decidă dacă reține sau nu informația relevantă din arhive privitoare la cel care ar reprezenta statul român şi ar fi garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”.
Perfect adevărat. Și total alarmant. Dar și tipic pentru ceea ce am numit ”statul securist”, mai degrabă decât doar ”eșuat”, cum i-a zis președintele Klaus Iohannis.
Reconstrucția logică a delirantului personaj
Să stăm deci strâmb și să judecăm drept. A fost sau n-a fost?
MRU zice cu alte cuvinte că, la creierul lui Georgescu, nu putea să fie ofițer în servicii, pentru că n-ar fi fost angajat.
Nu, serios? Într-un sistem meritocratic fără îndoială că n-ar fi avut loc în servicii un dezechilibrat cu fumuri și pretenții, dar lipsit de logică, de facultățile intelectuale minime necesare unei misiuni de spionaj sau de analiză. Dar în Securitatea Ceaușeștilor?
Să avem pardon.
Pe de altă parte, dacă n-ar fi decât un simplu arivist, Georgescu n-ar fi ajuns să iște o ditamai criza politică în România. Ce mai are el, deci? Calitățile unui impostor de succes. Capacități sugestive, în stare să prostească rău și oameni cultivați.
Cărora li se induce prin sugestie o stare artificială, ”ce se manifestă printr-o creștere a receptivității la acțiunea psihologică a hipnotizatorului și prin diminuarea sensibilității la alte influențe”, după cum descriu KGB-iștii efectul acțiunii hipnotice asupra hipnotizaților. Iată cum a obținut Călin Georgescu ”susținerea politică evidentă”, dixit MRU, care, nota mea, l-a adus în poziții (la MAE) pentru care nu era calificat.
Hai să le punem cap la cap ca să vedem ce iese: cine e mitoman și plagiator? Impostorul de profesie. Al cărui principal atu e puterea de a-i sugestiona pe alții. Ca șarpele Ka pe Mowgli.
Cui prodest aceste însușiri hipnotice dublate de zel, de arivism, de mitomanie și furt intelectual? Escrocilor. Oricărui șarlatan și, mai ales, unora cu ambiții de Führer și de mesia, ca Păcălin Kremlinescu.
Înapoi la cabinetul doi
Faptele sugerează că omul a fost angajat, sub Ristea Priboi, de CIE, spre a fi trimis în misiunea sa anglo-americană, în ciuda englezei lui de baltă și a minții lui total ilogice, inconsistente și incoerente.
Cum a ajuns el în această privilegiată poziție securistă, dacă mintea proprie nu l-a ajutat și nici un agent secret cu scaun la cap nu l-ar fi angajat?
Era epoca atentatelor asupra jurnaliștilor români din Vest și a Europei Libere, efectuate cu ajutorul teroriștilor arabi și extremiști de stânga, gen Șacalul/Carlos. Iar după 89, în epoca Voican-Caraman, a asasinatului asupra lui Ioan Petru Culianu.
Odiosul Mihai Caraman era anti-occidental, dar un tip intelectual competent. Cum să ajungă niște trepanați și nătărăi ca Georgescu să fie, după cum confirmă Kelemen Hunor, emanați ai rețelei lui, din care făceau parte Malița și, probabil, Sergiu Celac?
Și cum să afirme Georgescu de curând, fără să stârnească aprige reacții, că ”primește informații din serviciile secrete și citește rapoartele lor”, dacă nu e acoperitși n–are în spate un grup de camarazi nu doar legionari, ci și rezerviști?
Să nu uităm că, în anii 80, deciziile se luau, de regulă, la cabinetul 2. Elena Ceaușescu avea o slăbiciune pentru casetele porno și un fetiș: îmbrățișările fierbinți ale amantelor, nevestelor și pițipoancelor dregătorilor. Generalul Pacepa, care chiar știa despre ce vorbea, fiind practic șef al Securității înainte de a fugi în SUA, amintește în Orizonturi Roșii despre cum a ținut nevasta dictatorului să audă cum face dragoste frumoasa actriță Violeta Andrei. A ordonat securiștilor săi să-i instaleze microfoane. ”Câteva zile mai târziu, când i-am pus magnetofonul pe birou, Elena nu se mai sătura ascultând înregistrarea. ”Ascult-o dragă cum șuieră din vârful limbii și cum începe apoi să urle ca hiena, de-ți sparge timpanele”. Din acea zi, a făcut o pasiune pentru Violeta. Din aprilie, Elena a cerut să i se instaleze echipament de ascultare în camera din spate, iar apoi a păstrat casetele cu Violeta”.
Nevasta ministrului de externe Andrei n-a fost singura victimă a dictatoarei, al cărei soț îl adula pe Ion Antionescu. Semianalfabeta exclama extaziată, în reacție la o casetă video, înaintea generalului ei de securitate: „S-o văd culcată în pielea goală sub omul tău! Mişcând din fundul ei grozav până la orgasm!”.
Ce-a urmat în ultimii zece ani de degradare și dependență tot mai accentuată a minții scufundate în pornografie a scabroasei neveste a tiranului?
Recrutări de efebi proști, dar prezentabili? Aduceri în sistem ale unor tineri imbecili, dar capabili să sugereze altora că, deși erau făcuți grămadă, ar fi ceva de capul lor? Că împăratul nu e gol? Și ce dacă erau semianalfabeți? Ce, ea, Elena Ceaușescu, nu era?
Ce șef al DIE sau al CIE ar fi refuzat ordinul cabinetului 2 de a angaja un personaj vomitiv, dar plăcut de dictatori, ca răsplată pentru servicii sexuale sau în replică la sugestiile de competență ale carieristului? Ar fi foarte de mirare ca Kremlin Prostescu să nu fi ajuns astfel în sistem. Și să nu fi fost trimis la școlarizarea în diplomație, de către un Malița devastat de ordinul de a-i preda unui idiot narcisiac, cu fumuri, delir și pretenții, înainte de a fi trimis în misiuni unde n-ar fi trebuit expediată decât crema meritocrației, dar mai ajungea uneori și câte un mucea elegant.
Și pe urmă?
Nu știm exact ce anume s-a întâmplat apoi, dar ascensiunea vertiginoasă în rețeaua chinezească TikTok a unui ins din rețeaua Caraman, despre care s-a spus că ar fi fost plasat sub presiune de ruși în Big Apple și ar fi trecut la un moment dat, poate sub șantaj, la KGB, sugerează o carieră de agent dublu sau triplu, în slujba alianței sino-ruso-iraniene.
O ipoteză în favoarea căreia pledează cuplarea contra naturii a pretenției lui de naționalism legionar cu putinismul. Și dorința lui arzătoare de a aduce ”China la Marea Neagră”. Oare de ce o vrea tocmai pe ea așa aproape? Nu trebuie omis că, în pofida mitului cu Securitatea chipurile ”patrioată” a lui Ceaușescu, poliția politică național-comunistă a României a fost masiv infiltrată de ruși, inclusiv în anii 80. Și ulterior, evident.
Deci: securist, în slujba facțiunii pro-ruse a serviciilor românești? Agent dublu sau triplu? Cât se poate de probabil. Șarlatan? Neîndoielnic. Impostor? Cu siguranță. Vom afla întregul adevăr? Desigur. Dacă ieșim în stradă, în masă și îl revendicăm insistent.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
