“Prin interzicerea accesului străinilor la cele mai recente modele ale Anthropic, Donald Trump a reamintit că inteligența artificială a devenit o miză majoră de securitate națională și a consfințit o reechilibrare a raportului de forțe dintre Big Tech și Big State. Este o schimbare de paradigmă pe care Europa trebuie să o integreze de urgență, analizează politologul Asma Mhalla, cercetătoare invitată la Universitatea din New York și autoarea volumului Cyberpunk (Seuil).
LE FIGARO. – După interzicerea accesului străinilor la cele mai recente modele ale Anthropic, clasa politică franceză a afirmat că a conștientizat, în sfârșit, amploarea amenințării. Ce vă inspiră această nouă tresărire de conștiință?
ASMA MHALLA. – În domeniul militar, există un concept numit „inerție conștientă”: vezi zidul, știi că există un zid, dar hotărăști totuși să continui să mergi în direcția lui. Dincolo de aceste revelații periodice la care asistăm de ani întregi, singurul merit al episodului Anthropic este, poate, că survine la momentul potrivit. Intrăm într-un an electoral și putem spera că, în sfârșit, candidații vor fi obligați să trateze cu seriozitate problema inteligenței artificiale și a dependențelor strategice pe care aceasta le generează.
Atâta vreme cât interesele converg, dependența rămâne invizibilă. În momentul în care interesele diverg, ea se transformă într-un raport de forță. Cu fiecare nou episod, clasa politică franceză dă impresia că descoperă fenomenul pentru prima dată. În realitate, de mai bine de cincisprezece ani, cercetători, strategi și militari descriu apariția unei competiții mondiale structurate în jurul datelor, infrastructurilor, semiconductorilor, cloud-ului, platformelor și, mai nou, modelelor de inteligență artificială.
De ce ne este atât de greu să înțelegem problema tehnologică drept o chestiune de securitate și militară?
Pentru că continuăm să privim infrastructurile tehnologice ca pe un simplu sector economic, deși ele reprezintă însăși arhitectura puterii contemporane. De aceea trebuie redefinit ceea ce înseamnă suveranitatea în secolul XXI.
Giganții tehnologici sunt entități hibride: în același timp companii private și actori geopolitici în toată puterea cuvântului. Ei participă pe deplin la proiectarea puterii statului de care aparțin. În cazul Statelor Unite, devine din ce în ce mai dificil să privești xAI, **Anthropic, OpenAI sau Palantir separat de aparatul american de securitate, militar și strategic.
China se bazează pe o logică asemănătoare, prin fuziunea dintre sectorul civil și cel militar. Și Israelul și-a construit o parte din avansul său în anumite domenii ale securității cibernetice și ale inteligenței artificiale tocmai pe această articulare strânsă dintre inovația privată și imperativele securității naționale.
Din acel moment, suveranitatea tehnologică încetează să mai fie o problemă sectorială. Ea devine însăși suveranitatea. Domeniul tehnologic constituie astăzi mediul în care se exercită economia, apărarea, diplomația, informația și puterea.
Decizia privind Anthropic marchează, de altfel, un punct de cotitură important. Până acum, Statele Unite își foloseau avantajul tehnologic în principal pe teren industrial, mai ales prin controlul celor mai avansați semiconductori. Odată cu această decizie, controlul se mută asupra modelelor în sine, adică asupra unor capacități care vor determina, pe termen lung, producerea, analiza și organizarea cunoașterii.
Donald Trump are dreptate când afirmă, în decretul său din 2 iunie consacrat inteligenței artificiale, că IA a devenit o miză majoră de securitate națională. Aceste tehnologii sunt, prin natura lor, tehnologii cu utilizare duală. Ele consolidează simultan capacitățile civile și militare, atât ofensive, cât și defensive.
Cazul Mythos 5 ilustrează perfect acest lucru: performanțele sale privesc în mod direct domeniul cibernetic, fie că este vorba despre detectarea vulnerabilităților, consolidarea apărării sau dezvoltarea unor capabilități ofensive.
Statele Unite domină în prezent ecosistemul mondial al inteligenței artificiale, însă, în același timp, rămân profund vulnerabile în plan cibernetic. Decretul din 2 iunie insistă explicit asupra necesității consolidării securității agențiilor federale și a infrastructurilor critice. Pentru că o mare putere care nu este capabilă să-și securizeze propriile sisteme informatice riscă să descopere că nu este, în fond, decât un **uriaș cu picioare de lut**.
În lipsa controlului asupra instrumentelor tehnologice, ce poate face Europa pe termen scurt și lung?
Europa trebuie mai întâi să accepte un fapt simplu: autonomia absolută nu mai există. Problema nu este să fii „suveran” în sens autarhic și nici să elimini orice formă de dependență, ci să știi cum să-ți organizezi dependențele astfel încât să păstrezi o marjă de manevră politică și strategică.
India dezvoltă o strategie deosebit de interesantă. Ea își recunoaște dependența simultană față de Statele Unite și China, încercând totodată să construiască o a treia cale. Ideea este distribuirea riscului, astfel încât niciun actor să nu poată transforma o dependență într-un instrument de constrângere.
Această logică conduce la o regândire a însăși noțiunii de suveranitate. Astăzi se vorbește despre „sovereignty as a service” („suveranitate ca serviciu”). Expresia descrie destul de bine evoluția actuală. Suveranitatea nu mai reprezintă neapărat o stare de control deplin. Ea devine capacitatea de a negocia în cadrul lanțurilor globale de valoare.
Țările din Golf au înțeles perfect această realitate. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite știu că nu dețin nici cele mai performante modele de inteligență artificială, nici cei mai avansați semiconductori. În schimb, dispun de terenuri, de energie și de capacități financiare de investiții. Strategia lor constă în a deveni indispensabile pe anumite verigi ale lanțului de valoare. Ele schimbă resurse strategice pe influență. Este o formă de negociere a suveranității.
Inteligența artificială se bazează pe un lanț industrial complex: energie, centre de date, semiconductori, cloud, modele, date, talente și aplicații. Niciun actor nu controlează perfect toate aceste verigi.
Prin urmare, provocarea Europei nu este să fie suverană peste tot, ci să identifice segmentele în care poate deveni indispensabilă. Înainte de a investi 200 de miliarde, trebuie să ne întrebăm în ce domenii și în ce nișe specifice dorim să devenim campioni. De exemplu, Franța ar fi putut excela în domeniul medicinei predictive sau al tehnologiilor cuantice. Trebuie să știm unde ne inserăm în acest lanț, nu pentru a fi complet suverani, ci pentru a fi capabili să susținem un raport de forță.
Odată cu suspendarea modelelor Mythos 5 și Fable 5, avem impresia că, pentru prima dată, americanii – și nu europenii – sunt cei care reglementează și încetinesc desfășurarea inteligenței artificiale. Este într-adevăr cazul?
În realitate, nu este vorba despre o logică de reglementare, ci despre una de securitate națională. Decizia privind Anthropic reprezintă înainte de toate o măsură administrativă adoptată în regim de urgență. Principala țintă nu era Europa, ci China.
Dincolo însă de cazul Anthropic, este vorba despre un mesaj adresat întregului sector: de la decretul din 2 iunie încoace, administrația americană consideră că modelele avansate de inteligență artificială fac parte din interesele sale strategice.
Asistăm la ceva mult mai profund decât simpla suspendare a unor modele. Este vorba despre o reechilibrare a raportului de forțe dintre anumite companii Big Tech și propriul lor Big State. Washingtonul reamintește astăzi o regulă simplă: atunci când o tehnologie devine strategică, statul își reia controlul.
Anthropic servește drept avertisment. Ceilalți au înțeles mesajul și s-au aliniat încă din luna februarie a acestui an, când au apărut primele tensiuni publice dintre Anthropic și Pentagon.
Anthropic adoptă un discurs mai alarmist decât concurenții săi în privința pericolelor inteligenței artificiale și nu se opune unei anumite forme de reglementare. Care este strategia companiei?
Anthropic întruchipează unul dintre cele mai interesante paradoxuri ale ecosistemului mondial al inteligenței artificiale. Compania se numără printre cele care au dezvoltat cele mai avansate capabilități în anumite domenii sensibile, în special în securitatea cibernetică, și este totodată cea care avertizează cel mai deschis asupra riscurilor asociate acestor tehnologii. Unii văd în această atitudine altruism.
Eu cred că este o interpretare greșită. În cazul Anthropic, discursul despre riscuri ține înainte de toate de reflecția privind responsabilitatea juridică și politică în eventualitatea producerii, mâine, a unui incident major. Dario Amodei încearcă pur și simplu să-și protejeze tehnologia din punct de vedere juridic și instituțional. Pe măsură ce modelele devin tot mai capabile, o întrebare devine esențială: cine va fi responsabil în ziua în care se va produce un incident major? Solicitarea unei guvernanțe mai solide, a unei supravegheri sporite și a unei implicări mai puternice a instituțiilor publice răspunde tocmai acestei întrebări. Este o modalitate de a securiza viitorul companiei, continuând în același timp cursa tehnologică.”
Sursa: LeFigaro.fr
