Agresiunea Rusiei și relațiile dintre România și Ucraina (II)

Timp de lectură 8 min.

Răspunsul populației la drama Ucrainei, care amintea de atmosfera din decembrie 1989, când România s-a eliberat de dictatura lui Ceaușescu, felul în care fundațiile, asociațiile, oamenii simpli s-au dus la graniță să-i ajute pe refugiați, criticarea guvernului pentru că nu se implică, a obligat puterea să reacționeze. Președintele Iohannis avea să noteze într-o altă postare pe rețelele de socializare: „Este impresionantă mobilizarea exemplară a românilor și implicarea voluntarilor pentru a-i ajuta pe cei care sunt nevoiți să caute refugiu din zonele de război. Le sunt recunoscător și le mulțumesc tuturor! Solidaritate deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean”. În ciuda faptului că dintre statele membre NATO și UE, România are cea mai lungă frontieră cu Ucraina, din cauza numărului redus de puncte vamale de trecere, numărul de refugiați a fost sensibil mai mic comparat cu Polonia, și chiar cu Slovacia și Ungaria. Între 24 februarie și 1 martie, potrivit datelor internaționale, din cei 700 de mii de ucraineni care au trecut granița, Polonia a primit 377.000, Ungaria 89.000, Republica Moldova 56.000 și România 38.000. Numărul avea să crească semnificativ. Premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia vizitei la Kyiv, la 26 aprilie, vorbea de peste 820.000 de persoane[1]. Trebuie subliniat faptul că România a fost în primul rând o țară de tranzit. Președintele Iohannis vorbea la finalul lunii august 2023 de peste 5,7 milioane de refugiați ucraineni. Cifra corectă este probabil cea oferită de Agenția ONU pentru Refugiați (4,6 milioane). La un an de la începerea invaziei, pe teritoriul României mai erau potrivit Agenției ONU pentru Refugiați 113.000 persoane, în majoritate femei și copii. În condițiile în care Ministerul de Interne de la București a blocat plățile pentru chiria refugiaților ucraineni mai multe luni, numărul lor a scăzut la 86.000 până la începutul verii 2023. Zece luni mai târziu, la 1 aprilie 2024 mai erau în Romania doar 77.902 refugiați. În același timp, autoritățile române au emis protecție temporară pentru 169.644 (10 Iunie 2024)[2]. 

O altă temă folosită de autorități în ultimii 20 de ani ca să genereze sentimente anti-ucrainene este legată de canalul Bâstroe, care leagă Marea Neagră de brațul Chilia. Începând cu 2004, Bucureștiul acuză periodic Kyiv-ul că desfășoară lucrări „ilegale” de adâncire a canalului și că astfel „distruge” Delta Dunării. Ultimul val de acuzații a fost stârnit de ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, în toamna 2022.  La o conferință de presă organizată la minister, ministrul Grindeanu a acuzat Ucraina că a făcut lucrări de adâncire și nu de întreținere a canalului, a prezentat diverse fotografii, într-un demers agresiv anti-ucrainean, cu mobilizarea unei mari părți a mass media din România, care timp de săptămâni întregi a promovat acest fake. Scandalul a fost cu greu stins în vara 2023, când președintele Iohannis a declarat că Ucraina n-a efectuat nici un fel de lucrări de adâncire. Și, a continuat Klaus Iohannis: „cea mai mare parte a exporturilor de cereale ucrainene se face prin România, prin căile logistice din România (…) o parte este adevărat că se exportă din Ucraina direct pe Dunăre via Canalul Bâstroe și Marea Neagră. Noi am înlesnit acest export, i-am scutit de taxe, îi sprijinim în continuare și credem că este un lucru corect pe care îl facem”[3]. Poate că cei care au stat în spatele reizbucnirii scandalului Bâstroe vizau tocmai blocarea transferului de cereale prin Romania.  În alte țări din Europa Centrală, și în primul rând în Polonia, fermierii locali și diferite forțe politice s-au aflat în spatele mișcărilor care au blocat tranzitul cerealelor ucrainene. Spre deosebire de aceste țări, România nu doar că a permis tranzitul, ci a și crescut capacitatea infrastructurii pentru a ajuta exportatorii ucraineni. 

Răcirea relațiilor cu Polonia în contextul apropierii alegerilor parlamentare de acolo a obligat Ucraina să se orienteze mai mult către România, țară cu care a avut în trecut relații infinit mai reci. Dar, România rămăsese cu obsesia „limbii moldovenești”. Din discuțiile pe care le purtam atunci cu diplomații ucraineni am dedus că România se mulțumea cu acest gest simbolic, și nu cerea altceva. Singura reținere a Kyiv-ului în declararea „inexistenței limbii moldovenești”, reacția oficialilor din Republica Moldova. La Chișinău era înscrisă în Constituție și în legislație sintagma „limbă moldovenească”, iar Kyiv-ul nu dorea să antagonizeze Moldova. Astfel că, abia după ce – în primăvara 2023 – Parlamentul de la Chișinău a îngropat „limba moldovenească”  printr-o lege care elimină din Constituție referirile la ea și le înlocuiește cu „limba română”, și Ucraina a făcut acest lucru. Președintele Zelenski a anunțat  asta cu ocazia vizitei la București, la 10 octombrie 2025, cu câteva zile înaintea alegerilor din Polonia. Tot atunci, întrebat despre disputa privind „limba moldovenească”, a declarat în cadrul unui interviu oferit canalului de televiziune ProTv: „Pentru o țară în război asta nu e o problemă, îmi pare rău…. Toată această retorică referitoare la limba, religia, minorități… sunt subiecte pe care dacă Rusia le aude, începe o campanie de dezinformare puternică…. Nu dați șansa Rusiei să vă dezechilibreze”[4].

Cu ocazia vizitei la București, președintele Zelenski avusese programat un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului. Numai că mai mulți deputați și senatori, conduși de Diana Șoșoacă, recent aleasă în Parlamentul European, au organizat un pichet, cu harta României Mari. Diana Șoșoacă a declarat: „Acesta este mesajul pentru Zelenski. Ne vrem teritoriile înapoi. Și-a bătut joc de tot ceea ce înseamnă românii din Ucraina, le-a interzis limba, le-a interzis religia, le-a închis bisericile, a arestat preoții, a omorât copii români, i-a trimis la război…. limba română nu este recunoscută în Ucraina, este considerată limbă moldovenească…. Nu există nicio limbă moldovenească, exista numai limba română. Aici este România, e pământ sfânt, iar aici Zelenski nu are ce căuta, să pângărească Parlamentul României, să încalce suveranitatea poporului român. Este un nazist. Zelenski este un nazist, nu are ce căuta în România…. Ucraina mă interesează în limita teritoriilor românești. Ne vrem teritoriile înapoi din Ucraina! Nu mă interesează războiul lor, le aparține, e treaba lor. Problema mea sunt românii din Ucraina și teritoriile noastre din Ucraina și drepturile încălcate ale românilor din Ucraina”[5]. A fost fără precedent ca un grup de presiune format din câțiva deputați să blocheze discursul unui lider străin. Nici Președinția, nici Guvernul, nici conducerea celor două Camere n-au condamnat comportamentul și afirmațiile senatoarei Șoșoacă. Este cunoscut faptul că aceasta este apropiată de Ambasada Rusiei, fiind nelipsită de la ceremoniile organizate de aceasta. 

O săptămână mai târziu, la 18 octombrie, cu ocazia primei ședințe comune de guvern, premierul Marcel Ciucă a anunțat marea „victorie diplomatică”. Pentru miniștrii ucraineni și mass media din Ucraina, subiectul „declarării inexistenței limbii moldovenești” nici măcar nu exista. În ce-i privește pe miniștrii români, participanți la prima ședință comună a celor două guverne, aproape jumătate dintre declarațiile lor se referă la „inexistența limbii moldovenești”, de parcă acesta ar fi principalul obiectiv al deplasării la Kyiv și al primei ședințe comune[6]. În aceeași zi, de la Chișinău, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a salutat decizia Kyiv-ului pe rețelele sociale. 

România căpătase satisfacție deplină, Ucraina declarase oficial „inexistența limbii moldovenești”. Numai că subiectul nu interesează opinia publică, nici în Ucraina, nici măcar în România. Tentativele repetate ale puterii de a mobiliza populația cu diversiuni naționaliste și a o aduna în jurul guvernului n-au avut succes deocamdată. 

În acești ani, a existat o atitudine schizofrenică a puterii care, pe de o parte, a împins în față teme naționaliste și revizioniste, fără să le asume integral, pretextând că opinia publică este sensibilă la ele, pe de altă parte, s-a comportat rațional, a sprijinit atâta cât a putut Ucraina, cu decență, discreție și eficient. Ultima oară cu ocazia donării sistemului Patriot, de care Ucraina avea atâta nevoie. 

NOTE:

[1] Comunicat de presă. Vizita prim-ministrului României Nicolae-Ionel Ciucă la Kiev, 26.04.2022.

[2] https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine/location/10782.

[3] Iohannis, despre Canalul Bâstroe: „Până acum totul a fost un mit. Nu s-au făcut lucrări de adâncire, ci de întreținere”; 29.06, 2023; https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/iohannis-despre-canalul-bastroe-pana-acum-totul-a-fost-un-mit-nu-s-au-facut-lucrari-de-adancire-ci-de-intretinere-2405925.

[4] https://www.agerpres.ro/politic/2023/10/10/zelenski-guvernul-de-la-kiev-va-lua-o-decizie-intr-o-saptamana-sau-doua-cu-privire-la-limba-moldoveneasca–1184312.

[5] https://www.agerpres.ro/politic/2023/10/10/camera-deputatilor-sosoaca-ne-vrem-teritoriile-inapoi-de-la-ucraina-zelenski-nu-are-ce-cauta-in-parlament–1183950.

[6] https://gov.ro/ro/stiri/declaratii-comune-de-presa-sustinute-de-prim-ministrul-marcel-ciolacu-i-prim-ministrul-ucrainei-denys-shmyhal.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.