Trump și Ucraina. Un moment de cotitură?

Timp de lectură 4 min.

« Președintele Trump a atras atenția întregii lumi cu postarea sa pe rețelele de socializare de marți, în care afirma că Ucraina ar putea „să lupte și să CÂȘTIGE” înapoi întregul său teritoriu. Observațiile sale din această săptămână sunt cele mai ferme și mai dure de până acum cu privire la război. Dar este aceasta doar o nouă tactică de amânare — sau este, în sfârșit, președintele SUA e pregătit să crească presiunea militară și economică asupra lui Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului său de cucerire?

Trump le-a mai spus reporterilor că se gândise că războiul din Ucraina va fi ușor de mediat „din cauza relației mele cu Putin. Dar, din păcate, acea relație nu a însemnat nimic.” Întrebat dacă aliații europeni ar trebui să doboare avioane rusești care încalcă spațiul aerian NATO, președintele a oferit un „Da” clar.

Pentru prima dată, dl. Trump afirmă explicit că o victorie ucraineană este în interesul Occidentului și respinge vocile din cercul său care spun că capitularea Ucrainei este inevitabilă. Are dreptate când afirmă că dl. Putin este vulnerabil economic. Totodată, dl. Trump lansează un avertisment în contextul incursiunilor cu drone și avioane de luptă ale lui Putin în Polonia și Estonia — rămase până acum fără răspuns.

Și totuși, timp de opt luni dl. Putin l-a văzut pe dl. Trump neacționând, iar rusul pare să fi ajuns la concluzia că poate escalada împotriva Ucrainei și să testeze NATO. Summitul lui Trump din Alaska cu dl. Putin a fost, privit retrospectiv, o greșeală, nu foarte diferită de summitul din 1961 de la Viena al lui John F. Kennedy cu Nikita Hrușciov, care l-a convins pe liderul sovietic că poate scăpa nepedepsit dacă desfășoară rachete în Cuba.

Este ca o prăpastie pentru credibilitatea SUA, dar dl. Trump poate începe să iasă din ea. Primul pas pentru a fi luat în serios ar fi să ceară Congresului să adopte proiectul bipartizan de sancțiuni al senatorilor Lindsey Graham și Richard Blumenthal, care are deja peste 80 de co-sponsori în Senat.

Proiectul de lege permite impunerea unui tarif de 500% asupra țărilor care cumpără petrol rusesc, iar dl. Trump va trebui să revoce „permisul special” al Chinei pentru a trimite materii prime și componente de armament în războiul lui Putin. Negocierea dură cu dl. Putin este o prioritate mult mai urgentă pentru SUA decât un summit cu Xi Jinping.

Promițătoare sunt și declarațiile altor membri ai administrației sale. Secretarul de Stat Marco Rubio a spus la Națiunile Unite că dl. Trump își rezervă dreptul de a „vinde armament defensiv și, eventual, ofensiv, astfel încât Ucraina să se poată apăra de acest atac.”

Îmbunătățirea situației pe câmpul de luptă este esențială pentru schimbarea calculelor de război ale lui Putin. Dl. Trump a spus pe rețelele de socializare că armata rusă „luptă fără sens de trei ani și jumătate”, iar dl. Putin a avut performanțe slabe. Totuși, armata Rusiei își adaptează tacticile și învață pe câmpul de luptă. Un paradox al războiului este că sprijinul SUA pentru Ucraina a degradat puterea militară rusă, dar a întărit și hotărârea lui Putin de a reconstrui o forță care ar putea amenința frontul estic al NATO.

Aceasta este una dintre rațiunile pentru care este în interesul SUA să evite prăbușirea Ucrainei și de ce americanii au avut dreptate să se sature de confuzia strategică a președintelui Biden, care se temea de victoria Ucrainei aproape la fel de mult ca de înfrângerea ei. Dl. Trump va trebui să vândă Ucrainei mai mult armament american care să poată fi folosit fără micromanagementul Pentagonului.

Remarca dlui. Trump din această săptămână că Volodîmîr Zelenski este un „om curajos” care „duce o luptă pe viață și pe moarte” amintește că președintele nu împărtășește animozitatea față de Ucraina pe care o au unii dintre consilierii săi. De asemenea, preocuparea Primei Doamne, Melania Trump, față de răpirea copiilor ucraineni de către Putin l-a influențat pe președinte.

Dl. Trump nu vrea să fie târât într-un război european, și pe bună dreptate. Dar acest pericol este mult mai puțin probabil dacă Ucraina supraviețuiește ca stat suveran aliat cu Occidentul. După ce și-a întărit retorica, dl. Trump va trebui acum să-și întărească și politica. »

Sursa: Editorial Wall Street Journal

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.