“Este o carte ieșită din comun, tulburătoare. Ea relatează destinul extraordinar al părintelui Gabriel Romanelli, parohul din Gaza, preot argentinian care a ales să rămână lângă credincioșii săi din parohia catolică a Sfintei Familii, sub bombardamentele armatei israeliene. Împreună cu alți doi preoți și șase călugărițe, a primit până la 700 de refugiați, care trăiau și dormeau direct pe jos în mica școală a parohiei, în fiecare colț și chiar în biserică. Puțină apă, electricitate raționalizată, o multitudine de probleme, până la a fi la un pas de moarte de patru ori pentru acest preot care a fost rănit și pe care Papa Francisc îl suna în fiecare seară. Guillaume de Dieuleveult, fost corespondent al Le Figaro la Ierusalim, l-a ajutat pe acest misionar al congregației Cuvântului Întrupat să redacteze o carte-mărturie, Les Ruines et la Lumière (Editura du Rocher). Din Gaza, de unde nu poate ieși, părintele Romanelli a vorbit la telefon înaintea celebrărilor de Paște.
LE FIGARO.– Preot catolic, sunteți cufundat într-un război care nu se mai termină. Cum vă simțiți?
Părintele Gabriel Romanelli. – Unele lucruri s-au îmbunătățit după încetarea focului din 10 octombrie. Au încetat bombardamentele masive, dar încă există atacuri, demolări, oameni uciși. Cea mai mare parte a Fâșiei Gaza este încă distrusă și nu există posibilitatea reconstrucției, nici măcar a reparațiilor. Materialele nu se găsesc sau sunt extrem de scumpe: nu există ciment, fier, lemn, sticlă… Nici măcar ferestrele nu pot fi reparate, după ce geamurile au fost sparte de explozii. Uitați, chiar acum, auziți? O nouă explozie… (câteva secunde de tăcere). Facem imposibilul pentru a produce puțină electricitate, pentru a găsi apă… Motorina pentru micile generatoare costă 10 euro litrul. În cele mai grele momente, a ajuns la 25 de euro litrul! Am reușit să recuperăm câteva panouri solare, deoarece ale noastre au fost distruse de focuri de armă. Această electricitate este indispensabilă pentru biserică, școală și activitățile parohiale. În ceea ce privește alimentația, avem acum câteva legume, uneori brânză și carne, dar totul este atât de scump… De aceea ajutorul umanitar este absolut necesar. Fără el, oamenii nu ar putea trăi. În acești doi ani și jumătate de infern, micile economii în numerar ale oamenilor s-au evaporat, pentru că și-au pierdut locurile de muncă.
LE FIGARO – Este încă la fel de periculos să ieși pe stradă?
– Nu există siguranță. Duminică, de Florii, am vrut să punem ramuri de palmier în jurul crucii de pe clopotniță, ca semn de speranță pentru pace aici, pentru Ierusalim, pentru Israel. Dar a trebuit să coborâm, pentru că se trăgea. Suntem la doar o sută de metri de linia galbenă care separă zona civilă de cea militară. Am încercat să punem ramurile pe poarta mare, dar au început din nou focuri de armă foarte aproape. Am oprit totul și ne-am limitat la o procesiune foarte simplă.
LE FIGARO – În carte descrieți probleme medicale teribile, în condițiile în care spitalele au fost parțial distruse…
– Situația rămâne foarte gravă din punct de vedere medical, chiar dacă organizarea este puțin mai bună. Lipsesc în continuare multe medicamente de bază. Se vorbește de 15.000 până la 20.000 de răniți sau bolnavi insuficient tratați în Fâșia Gaza.
LE FIGARO – În spațiile dumneavoastră ați găzduit până la 700 de refugiați. Câți sunt acum?
– Sunt încă peste 100 de persoane refugiate. De la 10 octombrie, mulți au reușit să se întoarcă în ceea ce a mai rămas din casele lor sau să se mute în locuințele celor plecați în exil sau decedați. Elevii au revenit în clasele noastre, care mult timp au fost dormitoare pentru refugiați – uneori până la 20 de persoane din aceeași familie într-o singură sală. Au dormit luni de zile pe jos. Școala a fost reluată pentru cei 365 de elevi ai noștri, în majoritate musulmani.
LE FIGARO – Cum trăiți faptul că majoritatea elevilor sunt musulmani?
– Societatea palestiniană a cunoscut mereu conviețuirea între creștini și musulmani. În școală există un mare respect reciproc. Eu sunt foarte mândru că sunt creștin catolic, iar credința mea mă împinge să iubesc pe toată lumea. Am convingerile mele, sunt respectat și îi respect pe ceilalți. Este o realitate specifică Palestinei, dar și Ierusalimului de Est și Cisiordaniei. Este dovada că se poate trăi împreună în respect. Este valabil și în relația cu comunitățile evreiești.
LE FIGARO– Câți creștini mai sunt în Gaza?
– Înainte de 7 octombrie erau 1.017 creștini, dintre care 132 catolici și 882 ortodocși. Astăzi au mai rămas doar 169, dintre care 90 catolici. Ceilalți au murit sau au plecat.
LE FIGARO– Ce perspectivă mai au cei rămași?
– Una dintre marile dificultăți este că nu putem nici măcar începe să ne gândim la perioada de după război, deoarece războiul continuă. Se adaugă incertitudinea legată de conflictul Israel–SUA cu Libanul și Iranul. Viitorul celor 2,3 milioane de locuitori este dominat de frică, mai ales că au impresia că au dispărut din atenția mediatică. Războiul nu doar ucide, ci distruge și sufletele. Oamenii trăiesc pe ruinele caselor lor, cu nostalgia celor morți, cu durerea răniților și amintirea muncii pierdute. Toate acestea vor avea un cost uriaș pentru întreaga societate din Orientul Mijlociu.
LE FIGARO– Simțiți ură?
– Personal, nu. Oamenii sunt mai degrabă disperați.Nu le-a mai r[mas nimic. Când spunem „nimic”, înseamnă nimic. Casele distruse sunt doar o parte a realității. Unii mai au doar mașinile, în care trăiesc și dorm. Uneori merg cu ulei de gătit… Avem puțină făină, dar este plină de viermi și trebuie cernută de mai multe ori. Există o tristețe profundă, ca o mare care îi îneacă. Nu percep ură, nici măcar ranchiună – oamenii sunt epuizați și cer doar să fie lăsați în pace.
LE FIGARO– Ați fost aproape de moarte de patru ori…
– Cel mai grav a fost pe 17 iulie 2025: un atac asupra parohiei. Trei persoane au murit, iar eu am fost printre cei 12 răniți. Este realitatea tuturor celor de aici.
LE FIGARO– Puteți să vă rugați pentru dușmani?
– Crucea nu are ultimul cuvânt. Nici calvarul nostru. Toate războaiele se termină. Trebuie să rămânem creștini în aceste condiții. Isus ne dă exemplul: suferă pentru iertare. Noi suferim cu încredere că binele va învinge. Eu nu cred că am dușmani. Mă rog pentru toți.
LE FIGARO– Care este mesajul dumneavoastră de Paște?
– Chiar și celor care nu cred le spun: fiți oameni buni, respectați viața umană de la concepție până la moarte. Aceasta aduce pace și bucurie. Creștinul este discipolul lui Isus, trăind cu simplitate, bunătate și chiar bucurie, chiar și în suferință.
LE FIGARO– Patriarhul latin al Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, a fost împiedicat să celebreze Floriile. Reacția dumneavoastră?
– Am fost șocați. Este inexplicabil. Este un om al păcii. Franciscanii sunt de peste 800 de ani un semn de pace în regiune. De aceea am vrut să punem ramuri pe cruce, ca simbol al păcii pentru Ierusalim și Țara Sfântă.
LE FIGARO – Ce le spuneți celor care trec prin suferință?
– Viața are sens înaintea lui Dumnezeu. Suferința are o dimensiune eternă. Răspunsul la suferință este crucea lui Hristos. Paradoxal, la poalele crucii găsim mângâiere și putere. Viața este prețioasă și trebuie apărată.
Viitorul nostru pare compromis, dar trebuie să credem că există un viitor pentru cei 2,3 milioane de oameni care trăiesc aici și că pacea va reveni în Gaza. Ioan Paul al II-lea spunea că pacea Ierusalimului determină pacea lumii. Pacea este posibilă între Palestina și Israel!
LE FIGARO– Dacă vi s-ar propune să plecați?
– Am o misiune aici. Trebuie să rămân.
LE FIGARO – Ce fac călugărițele?
– Avem trei din congregația noastră și trei surori ale Maicii Tereza. Îngrijesc bolnavi, vârstnici și se ocupă de școală. Încercăm să păstrăm și bucuria, chiar dacă este greu.
LE FIGARO– Cum pot ajuta oamenii?
– Pot dona către Œuvre d’Orient, menționând misiunea parohiei Sfintei Familii din Gaza.”
Sursa: Le Figaro
