“Vremea în care acțiunile Rusiei erau numite cu discreție „hibride”, pentru a le atenua gravitatea, pare să se apropie de sfârșit. În cadrul statelor-majore, vocabularul începe să se schimbe. Denunțarea de către Germania a unei tentative de atentat comise de Rusia împotriva aeroportului din Leipzig, în august, a constituit o etapă importantă. Șeful serviciilor de informații estoniene, Kaupo Rosin, a ales și el alți termeni pentru a acuza Moscova de „terorism de stat”. „Sunt oarecum sceptic în privința termenului «hibrid». Într-un anumit fel, el are o conotație «moale» și «marginală», în condițiile în care noi vorbim, de fapt, despre activități foarte grave”, a declarat el pentru un organism de presă baltic.
Schimbând termenii dezbaterii, militarii ne obligă să reflectăm diferit la ripostă. Distincția dintre război și pace se estompase deja, iar cea dintre confruntarea situată sub sau deasupra pragului conflictului dispare treptat. „Lupta a început” împotriva Rusiei, observa săptămâna trecută șeful Statului Major al armatelor franceze, generalul Mandon, în cadrul unei intervenții în fața patronatului francez.
Până acum, operațiunile de sabotaj, tentativele de asasinat, atacurile cibernetice, incursiunile aeriene sau campaniile de dezinformare desfășurate de Rusia erau considerate acțiuni „sub pragul” conflictului. Potrivit acestei gramatici strategice, ele nu erau de natură să provoace o escaladare care ar fi schimbat natura confruntării. Ele erau deosebite de amenințările convenționale deoarece combinau mijloace militare și nemilitare. Erau tratate separat. Atribuirea lor era făcută cu precauție.
Era epoca negării plauzibile, care servea atât intereselor celui care ordona operațiunea, cât și celor ale celui care dorea să-și aleagă răspunsul. Chiar dacă Rusia utilizează „agenți de unică folosință” pentru a-și desfășura operațiunile, ea nu își ascunde motivațiile, ca și cum nu s-ar teme să fie demascată. În doctrina rusă, aceste modalități de operare „hibride” sunt integrate în strategia militară și nu sunt concepute separat.
Pe flancul estic al Europei, îngrijorarea crește. „Continuarea escaladării va depinde în mare măsură de concluziile pe care Moscova le va trage din răspunsul inițial al NATO”, scrie cercetătoarea Atlantic Council Justina Budginaite-Froehly într-o analiză publicată marți. Țările baltice „îndeamnă NATO să considere atacurile repetate «sub prag» drept elemente ale unei strategii ruse coerente, menite să identifice și să exploateze vulnerabilitățile din sistemele de apărare naționale și aliate”, insistă ea.
„La triada competiție–contestare–confruntare teoretizată de generalul Burkhard, poate că ar trebui adăugată o a patra etapă: cea a confruntării”, consideră un general francez de rang înalt. Aceasta a început deja. Dar ambiguitatea în ceea ce privește calificarea amenințării afectează capacitatea de apărare. Riscul unui război convențional cu Moscova, în care aceasta și-ar trimite tancurile împotriva Europei, nu se află pe agenda actuală.
Pe flancul estic al Europei, acest scenariu este considerat puțin credibil și, chiar dacă Rusia își transformă lent dispozitivul militar, nu se observă niciun semnal premergător. Însă operațiunile menite să testeze Europa și NATO s-au intensificat. Moscova împinge de fiecare dată limitele a ceea ce este acceptabil cu încă un pas mai departe. O rachetă care se prăbușește în Polonia, drone care se apropie de infrastructuri de gaze din România, sabotarea unei fabrici, ca în Estonia… Riscul de pierderi de vieți omenești crește. „În mod clar, evaluarea amenințării s-a schimbat, iar nivelul unei amenințări de această natură a crescut. Observăm un nivel fără precedent de acțiuni explicabile sau inexplicabile în Europa”, constată o sursă europeană din domeniul securității.
Militarii și diplomații consideră acum că nuanțele propriilor analize privind amenințarea rusă reprezintă o vulnerabilitate în fața unei strategii deliberate. „Acest tipar nu poate fi normalizat sau tolerat, iar mesajul nu se poate limita la a spune că vom continua să acționăm exact în același mod și să folosim aceleași discursuri ca înainte. Pentru că acest lucru îi poate da Rusiei sentimentul că mai multe lucruri vor fi acceptate de partea occidentală, de teama unei escaladări”, subliniază aceeași sursă. Moscova încearcă să profite de vidul dintre două niveluri de confruntare.
Schimbarea modului de analiză a conflictului nu înseamnă o escaladare necontrolată. Nu se pune problema ca europenii să riposteze militar la acțiunile Rusiei. Denunțarea publică, avertismentele diplomatice și sancțiunile economice rămân primele contramăsuri occidentale. Sunt posibile acțiuni mai ofensive, în special în domeniul cibernetic. Dar acestea rămân secrete și, prin urmare, fără ecou public. Ele pot fi eficiente, dar sunt „puțin descurajante”, comentează o sursă militară. Militarilor nu le rămâne decât să transmită Moscovei avertismente cu privire la riscurile unei erori de calcul, în cazul în care Kremlinul i-ar subestima prea mult pe occidentali. Însă ei depind de voința politică.
Unii consideră că etapa confruntării poate fi câștigată cu condiția de a spori ambiguitatea, adică de a extinde gama ripostelor posibile. „Cu cât suntem mai ușor de anticipat, cu atât suntem mai vulnerabili”, explica un general de rang înalt în urmă cu câteva luni. „Acest lucru favorizează inamicul. Chiar dacă este complicat, democrațiile trebuie să învețe să cultive ambiguitatea într-un mod sistematic. Trebuie să învățăm din nou să inspirăm teamă. Acest lucru nu poate fi decretat, ci trebuie construit”, adăuga el.
Aceasta presupune să nu-i permitem Moscovei să stabilească regulile jocului.
Cum se explică timiditatea NATO
Atacul eșuat de la începutul lunii august, cu ajutorul unei drone încărcate cu explozibili asupra aeroportului din Leipzig, atribuit marți de guvernul german Moscovei, „marchează o nouă escaladare pe teritoriul european, atribuită direct Rusiei”, potrivit Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Este vorba despre un „atac comis cu ajutorul unor echipamente de nivel militar de către agenți ruși”, a insistat ea. Kaja Kallas, șefa diplomației europene, l-a calificat, la rândul său, drept un „act de terorism de stat”. Și totuși, răspunsurile, în această etapă, se limitează la arsenalul obișnuit al încruntării diplomatice: ambasador convocat, consulat și centru cultural închise, amenințarea cu noi sancțiuni economice…
Explozia produsă la o fabrică de muniții din Italia pe 13 august, incursiunea unei rachete de croazieră rusești în Polonia pe 30 iulie, incendii la fabrici de armament din Bulgaria și Estonia, focuri de avertisment trase de o fregată rusă asupra unui velier în Canalul Mânecii pe 16 iunie, tentative de asasinare a unor responsabili din industria militară din Germania și Polonia… Incidentele acestui război de uzură s-au înmulțit în ultimele luni. Potrivit serviciilor de informații baltice, numărul lor s-ar fi cvadruplat într-un an. În asemenea măsură încât acest „război hibrid nu mai este chiar atât de hibrid”, având în vedere mijloacele utilizate, potrivit lui Camille Grand, secretar general al Asociației Europene a Industriilor Aerospațiale, de Securitate și Apărare (ASD), fost secretar general adjunct al NATO.
Primit miercuri de Ursula von der Leyen la Bruxelles pentru a discuta despre acest subiect, Mark Rutte, secretarul general al NATO, a denunțat atitudinea „din ce în ce mai temerară a Rusiei”, care „sporește riscurile” prin „activitatea sa malignă”. Dar, dincolo de condamnarea retorică și de solidaritatea afirmată față de țările vizate, răspunsul la această escaladare agresivă se lasă așteptat. Or, potrivit diplomaților baltici, dacă amenințarea unui atac convențional din partea Moscovei rămâne stabilă, cea a unor acte de terorism de stat și a unor sabotaje „atinge niveluri fără precedent”.
„Europa și NATO nu pot petrece restul anului discutând despre linii roșii fără să le definească în mod clar și fără să le impună”, avertiza Maksym Beznosiuk, analist la Carnegie Europe, într-o analiză publicată la sfârșitul lunii iulie. Miniștrii de externe ai celor 27 de state membre ale UE, cărora li s-au alăturat omologii lor britanic, ucrainean și canadian, s-au aflat miercuri în fața unei situații dificile la o reuniune informală desfășurată la Dublin. „Facem oare suficient? Este evident că nu suntem suficient de eficienți și că trebuie să găsim mijloace asimetrice pentru a-i slăbi (pe ruși) din punct de vedere politic”, recunoștea șeful diplomației lituaniene, Kestutis Budrys. Pentru predecesorul său, Gabrielius Landsbergis, „printr-un astfel de tip de reacție, europenii îi transmit lui Putin că sunt incapabili să facă față singuri escaladării și îl încurajează să continue”.
În ciuda declarațiilor belicoase, NATO rămâne ezitantă în ceea ce privește răspunsul la aceste provocări situate sub pragul unui atac convențional propriu-zis. Alianța și-a creat chiar un coordonator pentru războiul hibrid, însă termenul îi permite să se eschiveze de la orice reacție simetrică, de teamă să nu contribuie la escaladare. Or, fiecare dintre incidentele recente ar fi justificat, luat separat, consultări între aliați în baza articolului 4. Acest lucru s-a întâmplat doar de două ori din 2022 încoace, în septembrie 2025, la cererea Poloniei, după survolarea teritoriului său de către aproximativ douăzeci de drone, și a Estoniei, al cărei spațiu aerian a fost traversat timp de douăsprezece minute de trei avioane MiG-31 rusești înarmate. Potrivit fostului președinte eston Toomas Hendrik Ilves, Mark Rutte „l-a sunat imediat pe premierul eston și a început să țipe la el”. La sediul NATO există temerea că multiplicarea consultărilor în baza articolului 4, fără ca acestea să fie urmate de măsuri concrete, ar scoate la iveală slăbiciunea Alianței.
Înțepenită în postura sa de descurajare convențională, potrivit căreia un atac al Rusiei ar avea consecințe „devastatoare”, NATO întâmpină dificultăți în a răspunde provocărilor tot mai îndrăznețe și calculate. Tensiunile transatlantice și reticențele administrației Trump de a-l pune în dificultate pe Vladimir Putin alimentează această stare de ezitare. Nimic nu garantează că Washingtonul ar susține un răspuns mai ferm. Kremlinul profită de această situație, continuându-și partida de șah prin care erodează, una câte una, apărările Alianței. „Atacurile rusești vor crește în frecvență și în amploare până când Europa va riposta cu singurul lucru pe care Rusia îl înțelege: forța”, estimează opozantul rus Garry Kasparov.
„Această aversiune față de risc, atavică în cazul NATO, este o eroare monumentală. A rămâne în defensivă de teama escaladării, a ezita să numim agresiunile drept ceea ce sunt pentru a nu fi nevoiți să răspundem la ele întreține ciclul perpetuu al războiului și va duce inevitabil, în cele din urmă, la victime europene. Ce vom face în acel moment? Nu vom putea da vina decât pe noi înșine, pentru că nu am reacționat într-un mod proporțional”, avertizează Maria Martisiute, specialistă în probleme de apărare la Centrul pentru Politici Europene (EPC), fostă angajată a NATO.
„Europa și NATO ar trebui, așadar, să considere atacurile Moscovei ca făcând parte din cadrul unei campanii permanente, care necesită instrumente permanente”, susține Carnegie Europe. Concret, acest lucru ar putea presupune instituirea unui mecanism operațional de răspuns sistematic și gradual la atacurile hibride, pe baza unei grile prestabilite. „Trebuie să facem mai mult”, afirmă Ursula von der Leyen. „Asta înseamnă că trebuie să fim pregătiți să reacționăm mai rapid și mai eficient la imprudența Rusiei.”
În paralel, aliații trebuie să se pregătească și pentru cele mai periculoase scenarii de agresiune caracterizată împotriva unuia dintre statele membre, într-un orizont mai mult sau mai puțin apropiat, scenarii cu privire la care serviciile de informații lansează tot mai multe avertismente. „Aceasta ar trebui să fie prioritatea noastră numărul unu”, insistă Gabrielius Landsbergis. Între timp, europenii continuă să facă ceea ce fac de patru ani: să lase în seama Ucrainei rezistența împotriva Rusiei.””
Sursa: Le Figaro
