“Blocajul politic din Israel, provocat de rezultatul neconcludent al alegerilor parlamentare, ar putea constitui o mare dezamăgire pentru cei care sperau cu disperare, atât în Israel, cât și în restul lumii, la o schimbare de guvern.
Rezultatul reprezintă, cu siguranță, un eșec pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, a cărui coaliție de dreapta nu a reușit să obțină majoritatea absolută în Knesset. Rămâne însă extrem de puțin probabil ca, chiar dacă Gadi Eisenkot, fostul comandant militar și celălalt principal candidat la funcția de premier, l-ar înlocui pe Netanyahu, acest lucru să aibă un impact profund asupra numeroaselor provocări de securitate cu care se confruntă Orientul Mijlociu în ansamblu.
În ceea ce privește problemele legate de securitatea Israelului, există puține diferențe între cei doi candidați în privința abordării lor inflexibile față de înfrângerea numeroșilor adversari ai țării.
Netanyahu și-a concentrat aproape întreaga campanie pentru realegere asupra calităților sale de lider în timp de război, după modelul lui Winston Churchill. El a invocat rolul său decisiv în conflictele recente din Gaza, Liban și Iran, precum și sprijinul răsunător pe care l-a primit din partea președintelui american Donald Trump, în ajunul scrutinului.
O imagine aeriană prezintă, la Tel Aviv, la 26 octombrie 2026, în ajunul alegerilor parlamentare din Israel, un panou electoral înfățișându-i pe premierul Benjamin Netanyahu, liderul partidului Likud, și pe președintele american Donald Trump. Președintele american și-a exprimat sprijinul pentru Netanyahu cu nouă zile înaintea alegerilor israeliene.
Eisenkot, în vârstă de 66 de ani, fost șef al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), care a făcut parte din cabinetul de război al lui Netanyahu după atacurile din 7 octombrie, și-a bazat candidatura la funcția de premier pe probleme interne esențiale, precum protejarea sistemului judiciar israelian împotriva ingerințelor politice.
Realitatea este însă că, în ceea ce privește apărarea israelienilor împotriva numeroaselor amenințări regionale cu care se confruntă, Eisenkot este la fel de intransigent ca Netanyahu. El a susținut toate operațiunile militare majore desfășurate de IDF în ultimii trei ani în Gaza, în sudul Libanului și în Iran, precum și alte operațiuni militare importante în Siria și împotriva rebelilor susținuți de Iran din Yemen. El împărtășește opinia lui Netanyahu potrivit căreia Israelul trebuie să împiedice cu orice preț Iranul să dobândească arme nucleare și că este vital să perturbe și să slăbească infrastructura teroristă a Teheranului în întregul Orient Mijlociu.
În aceste chestiuni, precum și în alte probleme urgente de securitate, singurele diferențe dintre cei doi rivali politici țin de modul cel mai potrivit de a atinge obiectivul pe termen lung al unei soluționări pașnice a acestor numeroase conflicte.
Eisenkot l-a criticat în repetate rânduri pe Netanyahu pentru lipsa unei strategii coerente în vederea încheierii războaielor din Gaza — fapt care l-a determinat să demisioneze din cabinetul de război al lui Netanyahu în 2024 — și din Iran. El a susținut că ar fi trebuit depuse eforturi mai mari pentru obținerea unei soluții diplomatice. Acestea sunt însă diferențe de strategie, nu dezacorduri fundamentale cu privire la modul în care IDF ar trebui să-și desfășoare operațiunile militare.
Prin urmare, chiar dacă Eisenkot își va îndeplini ambiția de a-l înlocui pe Netanyahu în funcția de premier, abordarea combativă a Israelului față de numeroasele provocări cu care se confruntă în Orientul Mijlociu nu se va schimba în mod substanțial.
În urma traumei naționale provocate de atacurile din 7 octombrie, aproape toți alegătorii israelieni consideră indispensabil ca persoana care conduce țara să acorde prioritate absolută apărării patriei evreiești.
Amploarea amenințărilor cu care se confruntă Israelul, fie că este vorba despre programul nuclear al Iranului, fie despre organizații teroriste jihadiste precum Hamas și Hezbollah, reprezintă un factor esențial pe care numeroșii detractori ai lui Netanyahu îl ignoră adesea, în dorința lor disperată de a-l vedea îndepărtat din funcție pe premierul cu cea mai îndelungată perioadă de guvernare din istoria Israelului.
Israelienii sunt foarte mândri de angajamentul lor față de procesul democratic, iar arabii israelieni beneficiază de aceleași drepturi politice ca cetățenii evrei. Partidele arabe care nu se aliniază niciunuia dintre blocurile politice ar putea deține chiar balanța puterii în viitoarele negocieri pentru formarea unui nou guvern.
Participarea activă la alegeri a celor 2,1 milioane de arabi israelieni subminează, fără îndoială, afirmația repetată frecvent de stânga potrivit căreia „sionismul este rasism”. Ea contrastează, de asemenea, puternic cu drepturile de care beneficiază populațiile statelor arabe, cărora rareori, dacă nu chiar niciodată, li se oferă privilegiul de a vota în cadrul unor alegeri libere și corecte.
Totuși, faptul că Israelul este singura democrație funcțională din Orientul Mijlociu nu înseamnă că alegătorii israelieni vor vota pentru un candidat care le-ar pune în pericol bunăstarea. Dimpotrivă, în ceea ce privește Orientul Mijlociu în ansamblu, următorul guvern israelian va manifesta aceeași fermitate în confruntarea cu numeroșii săi adversari.
Israelul va continua să vizeze orice încercare a Iranului de a-și reconstitui programul nuclear, a cărui infrastructură a fost în mare parte redusă la ruine în timpul campaniei militare comune americano-israeliene desfășurate la începutul acestui an. În mod similar, Israelul va continua să insiste asupra dezarmării complete a teroriștilor Hamas din Gaza și își va menține eforturile de a perturba activitățile Hezbollah și ale altor grupări teroriste din regiune susținute de Iran.
Israelienii ar putea aștepta cu nerăbdare formarea unui nou guvern, odată încheiate disputele de după alegeri privind identitatea viitorului premier. Însă, în ansamblu, acest lucru va schimba foarte puțin modul în care Israelul va răspunde numeroaselor provocări cu care se confruntă în Orientul Mijlociu, după instalarea în funcție a noului prim-ministru, fie că acesta va fi Netanyahu, fie Eisenkot.”
Sursa: The Telegraph
