« România, a opta cea mai mare țară din Uniunea Europeană și principalul stat din Balcani după destrămarea Iugoslaviei, a atras în ultimele luni atenția celor care privesc luptele pentru putere din această țară cu 18 milioane de locuitori ca pe un duel între globaliștii cinici și apostolii suveranismului autarhic.
Din cauza stângăciei și aroganței unei elite pro-occidentale în derivă, naționalistul hotărât și dur George Simion părea pregătit să obțină victoria electorală luna aceasta. România are cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre toate statele UE, iar implicațiile geopolitice ale venirii la putere a unei persoane cu vederile lui Simion păreau alarmante. El a exprimat furia fermierilor în legătură cu invadarea pieței românești de cereale ucrainene vândute la prețuri de dumping și, mai profund, temerile multor membri ai establishmentului de securitate că existența unei Ucraine postbelice, pro-occidentale, ar forța România să se confrunte, în sfârșit, cu reforme interne amânate de decenii.
În cele din urmă, a avut loc un rar moment de dezbatere în rândul românilor despre ce fel de țară își doresc și de partea cui ar trebui să fie aliniați. Abundau acuzațiile de ingerință imperialistă venite din partea celor care apără interesele euro-atlantice, însă tot românii au fost cei care au decis care dintre candidații acceptați pe buletinul de vot va învinge. Cu o marjă largă, au ajuns la concluzia că, într-o lume fracturată care a adus războiul chiar la ușa României, nu este momentul pentru salturi în necunoscut.
Pentru o vreme, în anii 1990, după înlăturarea violentă a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, existau temeri că țara va fi sfâșiată de conflicte etnice. Acestea se concentrau asupra provinciei Transilvania – care a făcut parte din Ungaria până în 1918 – și care găzduiește o minoritate semnificativă vorbitoare de maghiară. Dezastrul a fost evitat, dar au urmat decenii de guvernare deficitară.
Românii s-au obișnuit să fie sub vremi, dar acum având stăpâni mai puțin nemiloși decât cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu și acoliții lor. La începutul secolului, s-a încheiat un pact între foștii comuniști moderați convertiți la capitalism și Uniunea Europeană, pe măsură ce aceasta se extindea spre est: România urma să fie deschisă capitalului străin, cu condiția ca noii șefi rozalii de la București să aranjeze jocurile politice astfel încât puterea lor să nu fie niciodată în pericol. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană urma să vegheze la respectarea libertăților economice, fiind dispusă să închidă ochii la derapajele democratice, atâta timp cât acestea nu deveneau prea scandaloase.
Românii au regretat închiderea fabricilor lor și sosirea companiilor multinaționale care trimiteau profiturile în vest. Au oftat când baronii agricoli olandezi și italieni, cu coate ascuțite, au cumpărat unele dintre cele mai bune terenuri și au primit subvenții de la contribuabilii europeni pentru a le exploata. Dar cei mai mulți au fost bucuroși să profite de oportunitatea de a se muta în alte părți ale Europei, pentru salarii mai bune.
După ce România a aderat oficial la Uniunea Europeană în 2007, patru milioane de oameni au plecat. Până în iarna trecută, se presupunea că apariția unei vaste diaspore va funcționa ca o supapă importantă care reduce presiunea internă. Exodul de creiere era regretat, mai ales în domeniul medical. Plecarea cetățenilor cu venituri mici, pentru a lucra în sectorul procesării alimentelor, ca șoferi de autobuz sau taxi, ori ca îngrijitori, nu era în general considerată problematică. Emigranții trimiteau acasă remitențe valoroase, dar nu se presupunea în niciun caz că aceștia ar putea arunca țara într-o criză.
Totuși, exact asta s-a întâmplat pe 24 noiembrie, când — în primul tur al alegerilor prezidențiale — l-au propulsat pe primul loc pe Călin Georgescu, un bărbat de 62 de ani, cu lacune considerabile în biografie, care îmbina gândirea ezoterică New Age cu un amestec de nostalgii politice pentru diferitele forme de extremism pe care România le-a îndurat înainte de 1989. Secretul succesului său a fost o campanie extrem de bine controlată pe rețelele sociale. Conturi de TikTok coordonate — adesea incluzând scurte videoclipuri promoționale cu Georgescu — au permis acestui expert în judo cu înclinații filozofice și un mesaj naționalist adormitor să apară ca omul momentului. El a avut priză în special la emigranții care simțeau că au fost abandonați de elita lipsită de scrupule de acasă.
Existau, desigur, motive de nemulțumire față de cei aflați la putere în București. Într-o mișcare cu urmări grave, social-democrații și liberalii — principalii rivali politici — au folosit pretextul izbucnirii pandemiei de coronavirus în 2021 pentru a îngropa conflictul dintre ei și a forma un guvern de uniune națională. Pe măsură ce pandemia era gestionată dezastruos, ei (și clienții lor politici) se îmbogățeau tot mai mult din contractele cu statul, tocmai când creștea teama că România va fi atrasă în războiul de la graniță din Ucraina.
Cum ambele partide erau pentru prima dată absente din cursa prezidențială, panica a cuprins cercurile oficiale. Temându-se că Georgescu ar putea fi de neoprit, coaliția de la guvernare — alături de un președinte profund nepopular, Klaus Iohannis — a anulat turul doi al alegerilor cu 48 de ore înainte de finalizarea votului. Motivul invocat a fost că o putere străină neprecizată ar fi utilizat metode hibride electronice pentru a perturba alegerile. Dar o explicație detaliată pentru o astfel de măsură drastică a lipsit, iar pentru mulți, acuzația nu a părut niciodată convingătoare.
Susținătorii-cheie ai lui Georgescu se aflau, de fapt, în interiorul României, nu la Moscova. Armata și vastul serviciu de informații adăposteau nostalgici ai vremurilor trecute. Fără îndoială, Rusia a jucat un rol, conștientă de cât de grav ar fi pentru Ucraina dacă România — o țară de tranzit importantă pentru arme și alte provizii — ar părăsi brusc tabăra occidentală.
Românii, în general, nu sunt un popor impulsiv. Au îndurat multe din partea unei clase conducătoare venale și incompetente. Dar ceva s-a frânt, fără îndoială, pe 6 decembrie. Starea de spirit a multora părea să se alinieze cu criticii vocali ai ordinii liberale globale. Rețelele sociale au permis răspândirea ideii că interese străine ostile blocau ascensiunea patrioților hotărâți să protejeze România de decadența și exploatarea unei lumi fără frontiere.
Dar mântuitorul nu avea să fie Georgescu. El a fost descalificat din cursă pe 9 martie, pentru presupuse infracțiuni împotriva constituției și legii electorale. Asta s-a întâmplat după ce autoritățile stabiliseră deja datele pentru reluarea alegerilor, apoi s-au răzgândit, stabilind în cele din urmă datele în luna mai.
Statul român, instabil și nesigur, părea să fie la podea când fostul premier polonez Mateusz Morawiecki l-a însoțit pe înlocuitorul lui Georgescu, George Simion, la biroul electoral din București pentru a-și depune candidatura. Membri de rang înalt ai noii administrații americane au criticat autoritățile române pentru diluarea democrației — fundamentul parteneriatului transatlantic. Simion era liderul AUR, principala formațiune naționalistă. Aceasta intrase pentru prima dată în Parlament în 2019. Cota sa în sondaje a depășit rapid pe toți ceilalți rivali, deși stilul său era diferit de cel al lui Georgescu. Abrupt și uneori lipsit de tact, în contrast cu Georgescu, care era eteric și cu o aură de om de stat, Simion era omul pe care numeroși sceptici față de UE și față de Ucraina sperau să-l vadă învingător.
Pe 4 mai, în primul tur de scrutin, Simion a obținut 41% din voturi, adunând peste 60% din voturile diasporei. Odată în plus, tandemul aflat la guvernare a fost respins, iar pe locul al doilea s-a clasat Nicușor Dan, primarul independent al Bucureștiului, cu 21% din voturi. Pentru mulți, părea de la sine înțeles că Simion va câștiga.
Dar s-a întâmplat un lucru ciudat. Furia românilor pentru că fuseseră privați în decembrie de posibilitatea de a-și alege liber președintele a început să se domolească. În locul ei a venit o reflecție profundă asupra consecințelor alegerii unui candidat furios pe Occident — dinspre care venise, e adevărat, o atitudine superioară apăsătoare, dar veniseră și oportunități reale de prosperitate. În ciuda corupției, nivelul de trai crescuse spectaculos, cel puțin în orașe, de la sfârșitul anilor 1990 încoace.
Au început să apară temeri că Simion ar putea duce țara în prăpastie. Iar el le-a alimentat ușor, promițând, de pildă, reduceri masive de posturi în birocrația urbană. Un moment decisiv a fost dezbaterea televizată de patru ore cu Dan, pe 8 mai. Simion s-a arătat irascibil și arogant, s-a chinuit să răspundă rapid în fața unor replici inteligente ale unui adversar calm. A anulat brusc toate celelalte dezbateri televizate, iar Dan a continuat să se prezinte în studio și să răspundă întrebărilor lângă un scaun gol. Simion și-a petrecut restul timpului cutreierând Europa, vorbind cu emigranții, dar părând nepăsător față de situația economică a țării.
Acasă, bastioanele electorale ale lui Simion erau zonele cu populație îmbătrânită și cu puține semne de investiții străine sau fonduri europene. Locuitorii din mediul urban păreau mai preocupați de probleme economice, precum prăbușirea valorii companiilor în care fondurile de pensii sunt puternic investite și creșterea bruscă a dobânzilor la credite. Atacurile tot mai provocatoare ale lui Simion la adresa Uniunii Europene și promisiunea de a-l numi pe Georgescu prim-ministru i-au îngrijorat chiar și pe mulți dintre cei din diaspora care, poate, nu votaseră anterior. Aceștia ar putea fi lăsați în incertitudine dacă s-ar declanșa o confruntare între Uniunea Europeană și un membru slab, dar recalcitrant, precum România, pe teme de politică externă și stat de drept.
Până la 18 mai, amintirea dureroasă a anulării alegerilor din decembrie era deja umbrită de temerea față de o aventură politică periculoasă. Prezența la vot a crescut de la 54% la 63%. Dan a atras voturile majorității celor care sprijiniseră alți candidați anterior, urcând spectaculos de la 21% la 54%, în timp ce Simion a înregistrat doar o creștere modestă, de la 39% la 46%.
Un establishment subperformant a avut norocul să se confrunte cu un adversar de slabă calitate. Așa cum a remarcat fostul președinte Băsescu în noaptea alegerilor, când au apărut temeri că Simion nu va recunoaște rezultatul: „George Simion a rămas la nivelul unui șef de galerie de fotbal: înjură, e violent, fuge de responsabilitate și e mereu gata să se ia la bătaie cu jandarmii.”
A fost naiv din partea influencerilor suveraniști de pe rețelele sociale să parieze atât de mult pe o victorie a lui Simion. Au refuzat să ia în calcul faptul că el se înscrie într-o lungă tradiție de haiduci balcanici, de care populația sedentară s-a temut mereu și a căutat protecție. În mod similar, Uniunea Europeană a fost nechibzuită să presupună că, atâta vreme cât profiturile curgeau dinspre București și se mima opoziția față de Putin, atunci starea mizerabilă a politicii românești nu avea importanță.
Această eroare va fi amplificată dacă elita de la Bruxelles va presupune că Dan poate servi ca fațadă acceptabilă pentru un stat disfuncțional. Noul președinte va fi, cu siguranță, conștient de probabilitatea revenirii furiei populare dacă abuzurile de putere rămân nepedepsite. El este destul de rezilient și are calitățile care să ne facă să sperăm că va promova reforme reale.
Altfel, ultra-naționaliștii se vor întoarce, mai bine pregătiți și sprijiniți de o diasporă născută din globalizare și hotărâtă să voteze pentru cei mai aprigi inamici ai ei. »
Sursa: compactmag.org (https://www.compactmag.com/article/how-the-establishment-won-in-romania/)
