“Vă prezentăm interviul pe tema disputei constituționale din Polonia luat de Le Figaro profesorului Jacques Rupnik, specialist în problemele Europei Centrale și de Est, director emerit de cercetare al Fundației Naționale pentru Științe Politice (FNSP). Fost consilier al Comisiei Europene (2007–2013) și al fostului președinte al Republicii Cehe, Václav Havel (1990–1992), predă la Sciences Po.
LE FIGARO – Cum poate fi explicată această criză politică majoră, care se concentrează în jurul Tribunalului Constituțional polonez?
JACQUES RUPNIK. – Totul își are originea în tranziția democratică de după căderea regimului comunist, în 1989. Atunci s-a pus problema constituționalismului, această idee potrivit căreia toți actorii politici recunosc cadrul constituțional ca fiind legitim și acceptă existența unei instanțe de arbitraj însărcinate să se pronunțe asupra constituționalității legilor votate de Parlament.
În opinia mea, constituționalismul este aproape mai important decât Constituția însăși, deoarece numai el poate modifica cultura politică a unei țări, cu atât mai mult atunci când aceasta iese dintr-un regim totalitar.
Or, această idee, care părea să se impună tuturor în Polonia, a devenit obiectul unui litigiu juridico-politic după alegerile din 2015, când liderul PiS, Jarosław Kaczyński, a atacat ideea existenței unui cadru juridic constituțional și comunitar, pe care îl califica drept o cămașă de forță, denunțând ceea ce el numea „imposibilism juridic”.
Odată ajunsă la putere, majoritatea PiS a acționat în consecință: a numit-o în fruntea tribunalului pe Julia Przyłębska, o judecătoare favorabilă partidului, apoi a acaparat Curtea Constituțională, pentru a o modela după propria imagine.
În fond, este vorba despre o dezbatere destul de veche, care dezvăluie o tensiune între două principii inerente democrației: voința generală, în concepția lui Rousseau, și separarea puterilor, potrivit lui Montesquieu. Faptul că dispui de o majoritate electorală nu înseamnă că trebuie să controlezi justiția, mass-media, administrația și tot restul.
– Așadar, PiS a denunțat o constrângere constituțională pe care ulterior a întors-o în propriul său avantaj?
Întru totul. Iar astăzi partidul se află într-o poziție inversă, după alternanța politică din toamna anului 2023, întrucât PiS este acum cel care se erijează în apărător al Curții Constituționale.
Evident, toată lumea s-a întrebat ce avea să facă Donald Tusk cu Tribunalul Constituțional, care nu a încetat să obstrucționeze acțiunile guvernului, alături de președinții conservatori Andrzej Duda, apoi Karol Nawrocki, cu care Tusk se află într-o situație de coabitare.
La început, el a ales să aștepte expirarea mandatelor judecătorilor numiți în perioada guvernării PiS, pentru a-i putea înlocui cu judecători mai favorabili lui. Dar, trei ani mai târziu, ne aflăm într-o situație de blocaj, deoarece președintele refuză să numească judecătorii desemnați de Parlament.
– PiS îi acuză pe liberalii din Platforma Civică că se află la originea acestui blocaj, deoarece în 2015 au încercat să aleagă judecători pentru a-și asigura controlul asupra tribunalului cu câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative, care anunțau un val conservator. Care este responsabilitatea fiecărei părți în această criză?
Să spunem că primele contestări datează din 2015, înaintea valului PiS din Dietă. Dar adevărata acaparare a Tribunalului Constituțional s-a produs în timpul celor două mandate de guvernare ale PiS. Și nu sunt doar eu cel care afirmă acest lucru. La 18 decembrie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că tribunalul polonez nu mai era o „instanță independentă și imparțială”.
Încă din 2016, Comisia de la Veneția a Consiliului Europei a condamnat legea „reparatorie” adoptată de Dietă în decembrie 2015, prin care noua majoritate impunea o serie de măsuri menite să „neutralizeze” Tribunalul Constituțional.
Este o miză importantă pentru Uniunea Europeană, care se întemeiază pe statul de drept. Însă „ingerințele” Bruxellesului provoacă reacții puternice, precum cea a lui Kaczyński, care merge până la a agita amenințarea unui „PolExit”, dacă va fi necesar, în această chestiune.
Astăzi, putem invoca opt ani de acaparare a acestei jurisdicții de către PiS, un fapt destul de greu de contestat. Iar Donald Tusk se confruntă acum cu o dilemă: cum să demontezi un regim „iliberal” fără să recurgi tu însuți la metode iliberale?
– Tocmai aici nu apare un paradox? Nu este contradictoriu ca un regim liberal să încerce să preia prin forță o instituție judiciară, în numele restabilirii statului de drept?
Este o întrebare cât se poate de legitimă. Un regim iliberal dispune de două pârghii majore pentru a se elibera de constrângerile democrației liberale. Prima este mass-media și, în special, mass-media audiovizuală publică. A doua este Curtea Constituțională.
În 2023, Donald Tusk a început, așadar, prin închiderea audiovizualului public timp de 48 de ore. A demis conducerea instalată de PiS, apoi a redeschis instituțiile respective, „sub o nouă conducere”, cum spun englezii (under new management).
Péter Magyar a procedat la fel în Ungaria. Dar el a menținut audiovizualul public închis o perioadă mult mai lungă, ceea ce ridică totuși întrebări cu privire la metoda folosită.
În ceea ce privește Tribunalul Constituțional, nu este posibil să acționezi în același fel. Închiderea acestuia nu ar fi nimic altceva decât un act de dictatură. Prin urmare, Donald Tusk a ales să aștepte expirarea mandatelor unui anumit număr de judecători, pentru a-i înlocui la momentul potrivit. Însă, dintre cei șase noi judecători numiți de Parlament, președintele Karol Nawrocki, susținut de PiS, a acceptat să primească jurământul doar pentru doi dintre ei.
Ne aflăm într-o situație de blocaj instituțional, legată de o coabitare dură.
– Ce dezvăluie manifestațiile susținătorilor PiS în fața Tribunalului Constituțional despre polarizarea actuală a societății poloneze? Vă temeți de o alunecare spre violență?
Nu văd un risc serios de alunecare spre violență, dar este adevărat că avem astăzi două curți constituționale care se înfruntă. Ne aflăm în ceea ce un politolog polonez numește un „război civil constituțional”, o expresie care poate părea un oximoron. Dar ea descrie foarte bine confruntarea în desfășurare.
În schimb, constatăm că Donald Tusk a reușit, împotriva propriilor intenții, să unească dreapta, de la național-conservatorii din PiS până la extrema dreaptă reprezentată de Konfederacja și Konfederacja Korony Polskiej, al cărei fondator, Grzegorz Braun, este un antisemit pror rus.
– Cum vedeți ieșirea din criză? Mai este posibil un compromis privind numirile judecătorilor sau confruntarea nu poate decât să se înăsprească pe măsură ce se apropie alegerile legislative din 2027?
Nu văd cu adevărat posibilitatea unui compromis. În schimb, identific trei posibilități pentru rezolvarea acestui blocaj. Prima ar fi orientarea către destituirea lui Nawrocki. Dar acest lucru ar fi foarte surprinzător din partea celor care se declară apărători ai Constituției și, din punct de vedere politic, ar fi exploziv, deoarece acesta este foarte popular.A doua ipoteză ar fi organizarea unor alegeri anticipate. Dar niciun partid nu este favorabil acestei soluții.
Ceea ce mi se pare mai probabil este ca această confruntare să continue și să se agraveze până la alegerile din toamna anului viitor.”
Sursa: Le Figaro
