Nu există sarcină mai apăsătoare în această viață decât chemarea de a fi ales Vicarul lui Hristos. Cu toate acestea, Papa Leon al XIV-lea a întâmpinat lumea care îl privea cu o bucurie neprefăcută, de parcă ar fi îmbrățișat cu ardoare misiunea aproape imposibilă de a păstori 1,4 miliarde de catolici și de a fi un model de evanghelizare și jertfă creștină pentru întreaga omenire.
Noul Suveran Pontif nu este doar primul american ales pe Scaunul lui Petru, ci și-a luat și un nume care îl așază, cu fermitate, în rândul apărătorilor neînfricați ai independenței Bisericii în fața lumii seculare — în continuitatea moștenirii lui Leon cel Mare, cel care, printr-un act aproape miraculos, a salvat Roma antică din calea lui Attila, regele hunilor.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Leon al XIII-lea a formulat învățătura socială a Bisericii Catolice, oferind un răspuns articulat provocărilor modernității. În propriul său parcurs, de la metropola Chicago la orașul peruan Chiclayo, Robert Prevost a știut să medieze între capitalism și socialism, între Nord și Sud, între cotidianul concret și înălțimile spiritului.
Așadar, ce i se cere? „Paște oile Mele” — i-a spus Domnul lui Simon Petru. Astfel, primul pontif a primit cea mai concisă, dar și cea mai profundă descriere a misiunii sale.
Când Isus l-a întrebat: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”, Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Proclamarea acestui adevăr universal și veșnic rămâne, până astăzi, esența slujirii celui care se așază pe tronul apostolic al Romei.
De-a lungul celor doisprezece ani de pontificat ai Papei Francisc, turma a fost, fără îndoială, hrănită — dar hrana oferită nu a fost întotdeauna la fel de limpede precum cea dăruită de predecesorii săi, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea. Învățături deja consfințite în catehism — precum cele privitoare la căsătorie și sexualitate — au fost redeschise, lăsând o parte a credincioșilor în stare de confuzie.
Cei care își extrag înțelegerea procesului de alegere papală din parodia cinică a filmului Conclavul ar putea lua drept verosimilă replica personajului interpretat de Ralph Fiennes, care spune: „Certitudinea este dușmanul unității.”
Însă, în catolicismul autentic, contrariul este adevărat: certitudinea este chiar ceea ce cei care tânjesc după unitate cer în rugăciune. Evanghelizarea devine imposibilă atunci când Biserica nu mai știe cu exactitate în ce crede.
De altfel, în ochii multora, răposatul Pontif nu a păstrat întotdeauna rigoarea evanghelică de a nu da Cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu. În China, Vaticanul a îngăduit Partidului Comunist să-și însușească prerogativa de a numi episcopi, iar în fața invaziei genocidare a lui Putin în Ucraina, a ezitat să rostească un cuvânt profetic limpede.
Mulți își amintesc de forța cu care Papa polonez, Ioan Paul al II-lea, a rostit: „Nu vă temeți.” În primul său cuvânt, Papa Leon a reluat acest îndemn („fără nicio frică”), dar alegerea sa tematică a fost una diferită: pacea. De la prima sa binecuvântare — „Pacea fie cu voi” — cuvântul „pace” a răsunat în mod repetat, ca un fir roșu al mesajului său.
Așadar, putem nădăjdui că Leon va vindeca rupturile. A evocat imaginea unei Biserici misionare — atât de dragă tradiționaliștilor americani. A vorbit și despre o Biserică sinodală — semn că întinde o mână liberalilor. Dar Papa Leon nu va fi „o continuare a lui Francisc”. El va avea propriul său drum: Papa păcii.
La final, a rostit rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu” (Ave Maria). Nicio altă rugăciune nu exprimă mai profund esența catolicismului. Invocarea simplității, umilinței și sfințeniei Maicii lui Dumnezeu, care mijlocește pentru omenire „acum și în ceasul morții noastre”, este, fără îndoială, un semn. Papa Leon dorește să conducă o Biserică peregrină, un „semn de contradicție” în raport cu cei ce seamănă moarte și pustiire în lume.
Sursa: Daniel Johnson, The Telegraph
