Justiția e pe drept pe banca acuzării. A spus-o clar judecătoarea Raluca Moroșanu, care, deși a reliefat credibil că se simte, că este terorizată, l-a susținut curajos, succint, elocvent și la obiect pe colegul ei Laurențiu Beșu și mărturia lui edificatoare din documentarul Recorder. Președinta Curții de Apel București a contestat-o. Deversând în spațiul public un ocean de vorbe pe cât de pline de astuție, pe atât de goale, în opinia mea.
Controversata madam Savonea și colegele ei judecătoare de la CSM, precum și, implicit, președinta CAB, Liana Nicoleta Arsenie, se consideră totuși victime, pentru că ar fi ”delegitimate”. Și ”denigrate”. Ele, precum și ”justiția”, cu care ele se confundă.
Președinta CAB invocă, în accese isterice, ”un mare volum de muncă” pentru a explica descompletarea completurilor de judecată. Care s-ar fi desfăcut chipurile în deplină conformitate cu regulamentele. Fericiți cei ce cred.
Ceaușescu le-a promis măcar românilor, în final, o sută de lei în plus la salariu.
În schimb, magistratele controversate și acuzate resping, sfidător, toate acuzele. Și îi învinuiesc, aberant, pe acuzatorii lor de o ”campanie”. De ”linșare a sistemului judiciar”. De ”distrugere a puterii judecătorești”. De ”atentat la ordinea constituțională”. Între altele, cu ”dadarisme” – logica falacioasă a ”whataboutism”-ului -, care s-au îndreptat din gura președintei CAB, între altele, împotriva Danielei Panioglu, împroșcată cu oceane de reproșuri, în reacție la credibilele ei mărturii. Care i-au adus, în ripostă, din partea președintei CAB, ceea ce seamănă leit cu ”character assassination”.
Alte ieșiri judecătorești, articulate de sus, de la înălțimea uneia din puterile statului român, au țintit (la intimidare prin denigrare) în documentarul Recorder. Și la TVR, care l-a transmis. Spre cinstea TVR. Care a înțeles pesemne, sub Adriana Săftoiu, că miza conflictului e chiar statul de drept. În speță, resuscitarea lui, căci în România statul de drept a murit de fapt de mult. După cum a confirmat vicepreședintele CSM, procurorul Claudiu Sandu, la B1 tv.
Ne impresionează insolența securistică a non-răspunsurilor discursului de apărare, de la șefia CAB, a injustiției efectuate prin descompletări arbitrare de completuri de judecată și prin respingerea de plano, fără explicații convingătoare, a învinuirilor de bun simț formulate în documentarul Recorder?
Defel.
Și marii corupți resping invariabil, de plano, acuzele împotriva lor din prima clipă a articulării lor. Marii corupți, care au scăpat de gratii pentru că, trăiască procedurile, ”procedurile” s-ar fi ”respectat”, dixit Savonea et comp, așa că faptele lor ilegale, ce să-i faci, s-au prescris. După ani de zile de amânări. După ani de descompletări inexplicabile de completuri de judecată, obligând la reluarea de la zero a dosarelor marilor corupți. După ani de zile de transpuneri de atari proceduri în tăcerea chitic a televiziunii publice, regret sincer, dar nici cu un TVR rarisim, difuzând documentarul Recorder despre asasinarea justiției române de către Predoiu, Voineag, Savonea et comp, nu se face primăvară.
Nu se face primăvară cu un fir de TVR, câtă vreme la ÎCCJ și CSM continuă manevra de Savonarola a săpunirii zilnice, cu mulți clăbuci, a marilor corupți, cu tot cu banii lor murdari. Și cât timp Predoiu și Radu Marinescu rămân la guvern, Voineag la cârma DNA, iar pe Twitter și la B1 Nicușor și Bolojan se spală pe mâini și ne cer să ne calmăm, să stăm rotund, să nu ne enervăm, că rezolvă ei treaba (în vreun secol, zic) lăsând treaba să se rezolve din interiorul magistraturii.
Ne-am potoli noi, dar n-avem cu cine. Pentru că liderii politici ai României, de la președinte la ministrul justiției și de la premier la alții, temporizează, tergiversează, trag de timp. Nu neagă obraznic problemele. Dar mizează pe uitarea și liniștirea românului pe drept revoltat. Fac apeluri la calm și, ca Marinescu, la refuzul ”generalizărilor” și trimit la legile justiției din 2022, uitând să admită că sunt mai strâmbe decât turnul din Pisa. Decât bananele, deși țara s-a săturat până peste cap să fie o republică bananieră.
Cum s-a săturat de dictatura procedurilor, manevrelor și mecanismelor care, sub pretextul respectării legii, i-au făcut scăpați de gratii pe Vanghelie, Duță, Manda, pe un baron PSD de Caraș-Severin, pe magnatul Popoviciu etc. etc.
Dar degeaba s-a săturat, că madam Săpunea și amicele ei de la CSM dau semne să mai aibă mulți mânjiți de săpunit, de albit, de spălat, de curățat. Nomen est omen. Și Savonarola voia, în secolul al XV-lea, să curețe Florența bec. Arsese în piața publică opere de artă și cărțile lui Petrarca și își pusese fanatismul la lucru întru edificarea unei teocrații. Care să curețe ”necredința”. Și Ion Antonescu ordonase, înainte de a se avansa mareșal, curățitul terenului în marș cadențat.
Nicușor Dan e urmașul lui. Încotro o va lua președintele? Pe urmele lui Antonescu, Dej, Ceaușescu, Iliescu? Pe ale lui Băsescu? Ori se va preface și Nicușor, ușor, ușor, în ”dulăpior”?
În ficus? În fetus? În platfus? Într-un rus? În magistrat distrus? Într-un virus cerebral? Nu e clar. Dar avem motive de mare îngrijorare. Căci nu se știe ce-o fi fost în capul olimpicului să sugereze că defuncta justiție română s-ar putea învia singură, din interior. Poate prin generație spontanee, te pomenești. Ca mucegaiul și viermii din mizerie, înainte de Pasteur. Poate, ce mai tura-vura, după ce magistratura va fi spălat spontan rapănul de la vârful ei?
Să mi se ierte dacă nu sunt mic și voinic, ci foarte sceptic. În genere.
Mă gândesc că, dacă vor ieși în stradă românii, în masă, e posibil să se schimbe câte ceva, pe ici pe colo, prin părțile neesențiale, vorba lui nenea Iancu.
De ce sunt sceptic? L-am văzut pe Teoctist Arăpașu demisionând temporar în 1990, când, foarte vremelnic, nu i s-a mai suportat colaboraționismul cu dictatura ceaușistă.
L-am văzut pe Iulian Vlad arestat la 31 decembrie 89 și eliberat în 1993, în ciuda imprescriptibilelor lui crime, între altele împotriva eroului și martirului românilor, Babu Ursu, spre a mai trăi bine mersi și a-i intoxica din greu pe români, până în 2017. Și l-am văzut și pe Adrian Năstase în pelerinaj, la Beijing.
Deci, despre ce vorbim aici?
Despre acel stat de drept pentru care lupt și eu, alături de atâția alții, de zeci de ani?
Și totuși.
Vorbim despre societatea românească. Una care, spre cinstea ei, s-a maturizat vizibil. Această societate ne-a dat jurnaliști de excepție, precum realizatorii ”Justiției captive” de la Recorder. Și magistrați ieșiți din comun. Oameni excelenți, precum Raluca Moroșanu, Camelia Bogdan, Daniela Panioglu, Laurențiu Beșu, Andreea Chiș. Jos pălăria în fața lor. Jos pălăria în fața curajului și probității lor.
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
