« Creşterea forţelor extremiste, în mare parte, s-a bazat şi pe decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor! Pentru că ea a fost luată într-un mod complet intempestiv. Să ne aducem aminte ce a făcut Curtea Constituţională! Primul lucru pe care l-au făcut: au cerut renumărarea voturilor, că poate-poate îl scot pe Ciolacu în turul II! După care au validat turul I! De ce au validat turul I? Pentru ca, după aceea, vineri să anuleze alegerile, deşi nu aveau atribuţia constituţională de a anula alegeri! Aici e vorba de alegeri, alegerile înseamnă exprimarea voinţei corpului electoral, a societăţii în ansamblul ei! Nu pot nouă judecători să anuleze această voinţă dacă nu au nişte temeiuri extrem de solide şi dacă nu au acoperire constituţională şi legală! Îmi menţin această afirmaţie şi, în mare parte, creşterea curentului extremist, antidemocratic… (…)Deci, acest curent a crescut după decizia Curţii Constituţionale, nu a scăzut! (…) a fost un şir de stângăcii şi, practic, o confuzie generalizată în ceea ce priveşte acţiunea instituţiilor statului. Dacă există aceste informaţii, ele trebuie desecretizate, trebuie incluse într-un raport şi trebuie prezentate opiniei publice. Pentru că trebuie o explicaţie pentru opinia publică, de ce s-au anulat alegerile! »
Sursa: Interviul luat lui Ludovic Orban de către Matei Udrea, Newsin.ro
