Liberalul Javier Milei a câștigat cu partidul său, ”Libertatea avansează”, alegerile parțiale din Argentina, dublându-și în congres mandatele, astfel încât, deși nu dispune de-o majoritate în legislativ, grație veto-ului prezidențial, stânga nu-i va mai putea bloca pe viitor reformele de piață.
De acum încolo, Congresul nu-i va mai putea pune bețe în roate, iar la Buenos Aires, președintele nu va mai fi nevoit să guverneze cu chiu cu vai, prin decrete.
Aceasta nu e o știre excelentă doar pentru Argentina, sau pentru SUA, întoarse spre capitalism de victoria în alegeri a republicanilor, ci pentru întregul Vest și, nu în ultimul rând, pentru români, ca și pentru europeni în genere. Care, cum se vede în Germania, au mari probleme să asculte de creștin-democrați, să-și debirocratizeze și să-și restructureze rapid economiile, astfel încât să iasă din conul de umbră al SUA și al Chinei comuniste.
Ce e de învățat din capacitatea noii Argentine, conduse de Javier Milei, de a ieși, în fine, la lumină politic, financiar și economic? Și anume printr-o terapie de șoc?
Ce reiese din priceperea lui Milei de a lăsa în urmă și miturile, și bancrutele repetate provocate țării de falimentarele politici național-comuniste, socialiste și colectiviste ale corupților potentați peroniști, care-și luau în ultimul timp lumina și banii din China comunistă, sărăceau poporul și se îmbogățeau peste măsură pe ei?
Reiese că aduce mari profituri să nu mai minți, să nu mai promiți marea cu sarea, ci să spui adevărul mai ales săracilor și, în special, să tai taxele (nu să le crești și să-i pedepsești pe oamenii muncitori și cinstiți). Așa cum aduce mari dividende (și excedent bugetar fără precedent în Argentina peronistă) să reduci cheltuiala publică umflată de birocrație și de castele superioare, ca să se căpătuiască ele. De pildă cele gonflate între Carpați și Dunăre de beneficiarii de pensii speciale și de imunitate în fața legii, care conduc nefericita Românie.
Nefericită, pentru că, pe bază de promisiuni și politici hoațe, iliberale, de stânga, nu sărăcimea și iobăgimea unei țări profită, cum se laudă potentații, ci seniorii feudali.
Învățăm, prin urmare, că inflația se poate combate eficient și rapid și pune sub control cum n-a mai fost în Argentina. Că statul asistențial creat de populiștii peroniști în anii 40 ai veacului trecut sub influența dictaturilor europene, a lui Mussolini și Hitler a prezentat hibe serioase. Și că nu e bine să-i copiezi pe dictatori, să preiei ideologii colectiviste, să mizezi pe marxism, cum s-a făcut, spre paguba proprie, în multe țări europene dedate socialismului.
Mai reiese că a ști economie, ca Milei, face mulți bani. Că economia de piață, hărnicia, sobrietatea, austeritatea și istețimea contează. Că respectarea principiilor capitaliste dă rezultate naționale extraordinare. Că un lider competent poate rezista celor mai murdare avalanșe de campanii de calomniere, dezinformare și defăimare dezlănțuite împotriva lui Milei de stânga globală, care a umplut stăruitor eterul și rețelele sociale de fake news despre el. Ceea ce a produs turbulențe monetare și a riscat să iște necazuri și politicii, și economiei argentiniene, grevate de fuga de capital a celor care nu credeau în voința de reformă a Argentinei, temându-se că socialiștii vor reveni la putere și-l vor bloca pe Milei.
Minciunilor stângii globale și argentiniene li se datorează valurile de fake-news care s-au rostogolit în rețelele sociale, bunăoară cu privire la un presupus ”bailout” american de ”40 de miliarde” de dolari. N-a existat, în realitate, decât o linie de swap (care pune la dispoziție unei bănci centrale fonduri lichide din partea alteia) de 20 de miliarde, aprobată de Washington, pentru că, nu fără temei, administrația americană are încredere în politicile economie ale lui Javier Milei și i-a pus la dispoziție lichiditățile cu pricina, înainte de a-i promite altele, posibile, teoretice, de 20 de miliarde.
Dar, nota, bene, așa cum sublinia bine informatul Claudiu Năsui, într-o bine-venită postare pe X/Twitter, Argentina lui Milei n-a folosit din lichiditățile puse la dispoziție de Fed decât ”600 de milioane de dolari”! De restul banilor americani nu a avut nevoie.
Și oare ce e rău să te bucuri de încrederea Statelor Unite, a celei mai mari și importante economii a lumii? Să fie oare mai bine să te milogești la aliații din China comunistă ai lui Putin și ai monstruosului regim teocratic de la Teheran? Dar să-ți consolidezi puternic credibilitatea la Fondul Monetar Internațional?
Și mai învățăm ceva. Că nu e nevoie de antisemitism pentru ca o țară să iasă din marasm. Alfel decât unii lideri europeni, Javier Milei s-a lipsit cu succes de instrumentul urii pe evrei ca să obțină ori să-și consolideze puterea. Iată că n-are de ce să-i pară rău.
În fine, aflăm că e bine să nu ne mai încredem în gogonatele tagmei sociologilor de stânga, ale căror sondaje se dovedesc de 10 ani cum nu se poate mai eronate și care au prezis, fals, o victorie socialistă în Argentina, de natură să-l transforme pe Milei în ”lame duck”, într-un lider impotent.
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
