Pe țărmul european al Bosforului la mijlocul secolului al XIX-lea, sultanul Abdul Medjid I, mare iubitor al limbii franceze și promotor al reformelor europene cunoscute sub numele Tanzimat, a construit un frumos palat, diferit de cel de la Topkapî, care fusese timp de patru secole centrul politic al Imperiului otoman. Palatul Dohmabahce a fost reședința sultanilor otomani, după victoria în Războiul Crimeii și până la dispariția imperiului (noiembrie 1922).
Imaginați-vă că palatul sultanilor Dohmabahce a adăpostit vineri, 16 mai, nu una, ci trei scene, pe care în aparență s-au jucat trei piese, dar de fapt a fost una singură. Scenele comunicau între ele, deși erau plasate în colțurile diferite ale aceleiași săli. În mijlocul sălii era un singur spectator și el plictisit. E vorba de președintele SUA, Donald Trump.
Cine era pe cele trei scene? Pe una dintre ele se afla Zelenski. Nu departe de aceasta, pe o alta, se găseau liderii europeni, președintele Macron, cancelarul Merz, premierii Starmer și Tusk. Într-un colț mai îndepărtat, era scena cu Putin, singur, jucându-se cu o copie în miniatură a unui turn de la Kremlin. Pe fiecare dintre scene se juca câte o piesă aparent diferită de celelalte, dar fiecare dintre ele era menită să-l impresioneze pe președintele Trump. Publicul din afara acestei săli a palatului Dohmabahce, vedea alte piese, erau scene pe care jucau personaje care nu aveau nici o legătură cu ceea ce se petrecea in interior.
Sezonul de teatru s-a lansat după vizita lui Zelenski la Casa Albă. Liderii europeni l-au învățat pe Zelenski cum să își schimbe abordarea și să-și calibreze discursul în relația cu Trump și garnitura republicană de la Casa Albă. Ca să salveze cât mai mult din ajutorul american acordat Ucrainei. Cu alte cuvinte, l-au pus să joace teatru, tocmai pe el un actor de succes în țara sa, care oricând le-ar fi putut da lecții de actorie. În fapt, rușii știu bine psihologia președintelui american, iar Putin a dat startul operațiunilor de manipulare a lui Trump încă înainte de victoria acestuia în alegeri, întărind narativul acestuia că Biden a câștigat alegerile prin fraudă și dacă ar fi fost el, Trump, președinte, n-ar fi izbucnit războiul.
Obiectivele părților sunt la vedere, chiar dacă nu sunt formulate ca atare în spațiul public. Trump vrea să obțină oprirea luptelor cu orice preț. Chiar dacă nu înțelege ce e cu acest război, Trump crede că-l poate opri, doar a promis în campania electorală. Iar dacă-i reușește acest lucru, poate o să primească un premiul Nobel pentru pace. Pentru el ar fi un fel de revanșă față de Obama care l-a ridiculizat în mai multe ocazii și care a luat, chiar la începutul mandatului, Nobelul pentru pace. Iar Trump asta urăște cel mai tare, să fie luat peste picior. Paradoxal, oricât ar părea de neserios, planul lui Trump are șanse să reușească. Pentru asta Trump contează pe Putin și-și calibrează discursul în funcție de reacțiile acestuia.
Putin însă nu se grăbește, situația internațională îi este favorabilă. Prezența lui Trump la Casa Albă, atitudinea administrației republicane față de Europa și – mai ales – față de Ucraina este un cadou la care nici măcar nu îndrăznea să viseze. El are timp, joacă pe termen lung, nu are emoțiile reînnoirii mandatului. Putin vrea toată Ucraina. Sub forma unui guvern pro-Kremlin la Kiev, care să transforme Ucraina într-un Belarus 2.0. Până când o va avea pe toată, încearcă să ocupe fâșii din ea. Dar nici asta nu e o treabă prea simplă pentru armata rusă, de vreme ce rezultatele după trei ani de război sunt mult sub așteptări. Putin are o misiune dificilă. El trebuie să nu-l ostilizeze pe Trump, să-l țină aproape, să-l ademenească cu orice proiect ar putea imaginația să-i scornească și, în același timp, să continue războiul, pe un front de 1000 km, în speranța că Ucraina – fără sprijin occidental – bombardată noapte de noapte cu sălbăticie, va capitula, se va prăbuși în brațele Rusiei. Abia acum, după venirea lui Trump la Casa Albă, planul lui Putin pare să aibă șanse mai mari de vreme ce ajutorul american se va epuiza în câteva luni, iar vesticii vorbesc mult despre susținerea Ucrainei, dar fac puțin.
Ucraina este în cea mai proastă poziție diplomatică din ultimii ani, o poziție pe care puțini au anticipat-o. Pe cale de a fi abandonată de America, cu o Europa favorabilă dar neputincioasă, pe care abia acum Trump a băgat-o în priză obligând-o să se reinventeze militar, Ucraina nu poate conta decât pe ea însăși. Speranța lui Zelenski este să-l convingă pe Trump să continue transferul măcar al ajutoarelor aprobate de vechea administrație Biden, iar Washingtonul să ia în calcul și interesele Ucrainei, nu doar pe cele ale Rusiei, în negocierile viitoare, pentru care presează Trump. Liderii occidentali l-au învățat pe Zelenski să nu refuze nimic din ce propune Trump și să încerce împreună să-l influențeze pe liderul de la Washington în direcția dorită. La Kiev se înțelege prea bine că nu trebuie criticat Trump, oricât de stranii ar fi ideile pe care le avansează. Liderii ucraineni au învățat să-i mulțumească lui Trump și să-l laude, sperând ca Putin să-l supere la un moment dat.
La rândul lor, într-un efort disperat, liderii europeni încearcă să-l convingă pe Trump că obstacolul din calea păcii este Putin, și nu Zelenski. Pare că Trump și-a modificat atitudinea, de la finalul lunii februarie când a avut loc întâlnirea tensionată la Casa Albă, însă nu suficient. Mintea lui Trump este terenul de luptă între occidentali și Rusia, într-o confruntare fără precedent în istorie, de rezultatul căreia ar putea depinde nu doar viitorul Ucrainei ci al întregii Europe.
Principalii actori ai acestui joc diplomatic sunt Putin și Trump. Negocierile de la Istanbul sunt o probă a faptului că ei controlează dinamica evenimentelor.
În capcana pregătită de occidentali pentru Putin s-a aruncat de fapt Trump
Săptămâna trecută, liderii cvartetului european (Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia) s-au deplasat la Kiev de unde au anunțat un ultimatum pentru Rusia: începând de luni, 12 mai, lui Putin i s-a cerut să suspende luptele pe uscat, mare și în aer, în caz contrar ar adopta noi pachete de sancțiuni, mult mai dure. L-au asociat și pe Trump acestei inițiative. I-au telefonat acestuia de la Kiev. În fond, ideea încetării focului pentru 30 de zile fusese avansată de Trump însuși, cu ceva luni în urmă, ar fi fost normal s-o sprijine.
Putin nici măcar nu le-a răspuns liderilor europeni. A doua zi, a propus neașteptat reluarea negocierilor directe între Rusia și Ucraina, la Istanbul, la 15 mai. Deși era evident o diversiune, lui Trump i-a plăcut ideea. Zelenski a îmbrățișat-o și el, nu putea altfel. Și chiar a plusat, anunțând că-l va aștepta pe Putin la Istanbul, pentru negocieri directe. În toată această avalanșă de declarații, lumea a uitat de liderii europeni care-l somau pe Putin să oprească războiul pentru 30 de zile, amenințându-l cu noi sancțiuni. Era prima acțiune de politică externă a noului cancelar Friedrich Merz. El însuși o califica drept „cea mai importantă inițiativă diplomatică din ultimele luni, dacă nu din ultimii ani”. În felul acesta noul cancelar confirma programul de politică externă, potrivit căruia Germania vrea să-și asume responsabilitatea pentru leadershipul Europei. Un eșec, și încă unul stânjenitor al diplomației europene. Care nu s-a oprit aici. Cancelariile occidentale, în fruntea cu Casa Albă, au îmbrățișat proiectul unor negocieri directe între Putin și Zelenski la Istanbul. Este adevărat că Zelenski a lansat invitația, în speranța că Trump va fi încântat. Ceea ce s-a și întâmplat. Mai mult, Casa Albă a fluturat la rândul ei perspectiva unei întâlniri Trump- Putin în Turcia, anunțând că președintele american ar fi putut să zboare din Arabia Saudită, unde se afla în turneu. Era un plan scris pe genunchi, de a pune presiune pe Putin care demult visează la o întâlnire cu Trump. A fost o tactică sortită eșecului. Putin evită improvizațiile și surprizele. Vizitele sale la negocieri importante sunt precedate de pregătiri îndelungate și multe runde de discuții. Chiar dacă Zelenski care-l cunoaște mai bine pe Putin a jucat această piesă pentru a crește miza reluării negocierilor la Istanbul, occidentalii par să fi crezut în posibilitatea încetării luptelor pentru 30 de zile. Lucru curios, de vreme ce este evident faptul că Putin nu dorește oprirea războiului. Poate doar sub presiune, dar și atunci cu respectarea unor condiții prealabile. De aceea a ignorat propunerea lui Zelenski de a veni în Turcia pentru negocieri directe.
Se vede treaba că inițiativa europeană care a fost concepută de președintele Franței, cancelarul Germaniei și de primii miniștri ai Marii Britanii și Poloniei pentru a-l convinge pe Trump că Putin de fapt refuză medierea sa, trage de timp și-l duce de nas pe liderul american, s-a întors atât împotriva lor cât și a lui Zelenski. O slabă consolare a fost anunțarea la 19 mai a adoptării unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei. Câteva ore mai târziu, potrivit unor surse rusești, Trump l-a asigurat pe Putin, că nu va sprijini noi sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei.
Putin a trimis la Istanbul o delegație modestă, condusă de președintele Uniunii Scriitorilor, Medinski, un istoric controversat, care a jucat un rol important în promovarea teoriei „unității” popoarelor ucrainean și rus. Ideea centrală a acestei teorii: Ucraina nu are dreptul să existe. Miza acestei numiri este însă alta. Desemnându-l pe Medinski să conducă delegația rusă la negocieri, Putin a cerut ca acestea să continue niște negocieri din martie 2022, deci din primele săptămâni de război. Însă documentul prezentat de Putin drept acordul de la Istanbul este cel puțin controversat. Ucrainenii afirmă că n-au parafat nici un document în 2022. Iar prevederile invocate de Putin sunt de fapt condiții de capitulare ale Ucrainei, care fuseseră deja respinse de Kiev în martie 2022, când trupele rusești erau la porțile capitalei.
După discuții de 1 oră și 45 minute, singurul acord la care s-a ajuns este schimbul reciproc a câte 1000 de prizonieri fiecare. În timpul discuțiilor, Medinski a avertizat că Rusia „este pregătită să lupte pentru totdeauna” și a dat exemplul Războiului Nordului, împotriva Suediei, care a durat 21 de ani. Și care s-a încheiat cu transformarea Rusiei într-o putere europeană și transformarea Suediei într-un regat puțin relevant pentru treburile continentului. Iar dacă Ucraina refuză să se retragă din teritoriilor pe care le ocupă în cele patru regiuni pe care Moscova a anunțat că le-a anexat, Medinski amenință că Rusia va ocupa încă două regiuni, Harkov și Sumî.
De vreme ce emisarul lui Trump, Steve Witkoff nu mai este primit la Kremlin după ce Putin a respins planul de pace în 22 de puncte avansat de acesta, singura ieșire din blocaj părea o nouă convorbire telefonică Trump – Putin. Anunțată vineri de Trump, convorbirea – a treia – a fost așteptată cu sufletul la gură de cancelariile europene. Ea s-a consumat luni, 19 mai, și a durat peste două ore. Detaliile sunt importante. Iată-le: la ora prevăzută pentru discuția cu Trump, Putin vizita nepăsător o școală de muzică la Soci, în sudul Rusiei. A întrerupt vizita și a purtat de acolo convorbirea telefonică cu Trump. Acum câteva luni astfel de lucruri păreau imposibile. La fel și ținerea în antecameră la Petersburg a emisarului Steve Witkoff lăsat să aștepte opt ore până să fie primit de Putin.
Donald Trump a deschis convorbirea ca „excelentă”, nu se mai săturau unul de altul și nimeni nu dorea să închidă primul, s-a lăudat publicului american cu complimentele făcute de Putin la adresa soției sale, Melania, au vorbit despre nepoți și a anunțat …. „Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu și, mai important, pentru a pune capăt războiului”. Trump chiar a sugerat că Vaticanul ar trebui să găzduiască viitoarele negocieri dintre ruși și ucraineni.
Dinspre Kremlin lucrurile se văd cu totul altfel. Ca să nu existe nici un dubiu, Putin a ieșit personal să facă un rezumat al discuției, înregistrare video difuzată imediat de TASS. După exercițiile obligatorii, „excelentă discuție”, „mulțumim președintelui Trump” etc Putin a spus că nu acceptă nici o încetare a focului necondiționată și a promis redactarea unui „memorandum” pentru viitoarele negocieri de pace cu Ucraina. În afară de retorica prietenoasă cu Trump, Putin a respins constant propunerile de încetare a focului cu argumentul că ar oferi Ucrainei ocazia să se reînarmeze și să se regrupeze pe linia frontului într-un moment în care armata rusă înregistrează „mari succese”. Că Rusia a început de zece zile o puternică ofensivă pe un front de 1000 km este un lucru cert, dar că obține succese, asta nu pretind nici măcar canalele telegram ale propagandiștilor ruși.
Întâlnirea de la Istanbul (nu pot fi numite negocieri!) și convorbirea telefonică dintre Trump și Putin n-au adus pacea mai aproape, din contră. I-au consolidat poziția lui Putin și convingerea că-și va putea atinge obiectivul de a controla toată Ucraina. Trebuie doar să aibă răbdare. Știe că Trump se plictisește repede. Nici nu are așa timp mult la dispoziție. Faptul că președintele american, după convorbirea cu Putin, a vorbit iar de retragerea SUA din negocieri, în cazul în care nu se vor înregistra progrese, este de natură să îngrijoreze și mai mult nu doar Ucraina, ci întreaga Europă, care riscă să fie abandonate în fața unei Rusii mai amenințătoare ca niciodată.
Articol publicat inițial pe platforma Contributors.ro.
