Kaja Kallas, care își încasează veselă salariul de șefă a diplomației UE, a cerut atât Isaelului, cât și Iranului ”dezescaladare” și ”încetarea războiului”. Căci ”unica soluția a conflictului” ar fi ”diplomația”.
Nu, pe bune? Ce frumos! Ce pașnic! Ce minunat! Ce delicat!
Dacă tăcea, filosoafă rămânea. Despre realitatea paralelă a UE. Sau despre cum își bat joc Kaja Kallas și Carl Bildt de valorile europene
Kallas vorbește în duhul și pe tonul suficient al ex-premierului suedez Carl Bildt, care deplângea recent ”războaiele fără de sfârșit ale Americii”.
Pesemne că Bildt, un acerb critic al Israelului și SUA, a uitat că aceste războaie americane ”eterne” au salvat în mai multe rânduri și Europa, și propria sa țară. Cum ignoră faptul că Israelul apără acum și Europa. Și, mai ales, valorile europene călcate în picioare de mullahii iranieni. Altminteri Bild nu și-ar permite să pună la îndoială credibilitatea Israelului și a informațiilor statului evreu cu privire la iminența pericolului nuclear iranian.
În monumentala sa ipocrizie, Bild a reîncălzit recent supa răsuflată a imaginarei ”sistări” a programului nuclear iranian în 2003. El a clamat că prezumtiva ”sistare” ar fi ”înțelepciunea convențională”, ”uitând” convenabil de semnalele de alarmă trase recent și repetat de rapoartele AIEA. Care au documentat contrariul afirmației suedezului.
După cum admite US Central Command, care conduce forțele militare americane din Orientul Apropiat și Mijlociu. Potrivit US Central Command, ”Iranul era la câțiva pași de bombă.” Sau cum s-a exprimat J.D. Vance: ”n-am văzut avansat până acum niciun argument valabil pentru nevoia Iranului de a îmbogăți uraniu la un nivel care să depășească utilizarea lui civilă” .
Nici eu. Și nu o dată m-am întrebat: la ce anume ar nevoie Iranul de energie nucleară (în scop civil) când are energie cu nemiluita din țiței și gaze? Dar ce-i pasă de toate acestea domnului Bildt? Dar antisemiților?
Care e sursa reală a pericolului regional? Și câtă putere veritabilă a avut diplomația în Iran?
Amenințarea nucleară, balistică și teroristă iraniană e o evidență nu de azi de ieri. Dacă Iranul n-ar fi avut un program militar nuclear, de ce și-a ascuns regimul islamist la Fordow instalațiile atomice? De ce le-a pitit în munți și la 500 de metri sub pământ? Și de ce n-a admis inspectarea și supravegherea instalațiilor de către experții internaționali?
Amenințarea pe care o reprezintă conflictul actual nu de la Israel emană. Iar Kallas n-a avut bunul simț minim de a propune o soluție pentru pericolul regional și global, nuclear și balistic iranian, pentru cazul în care s-ar opri acum războiul, așa cum cere ea.
Kallas a fost de altfel de acord să afirme că ”suntem toți de acord că Iranul nu trebuie să posede arme nucleare”.
Dar atunci de ce nu tace și își vede de treabă, lăsându-i pe oamenii mari să rezolve problema? De ce se ostenește ea să facă afirmația falsă, în context, potrivit căreia diplomația ar fi ”unica soluție”?
Pentru că madam Kallas, care părea în regulă cînd conducea mica republică estonă, dă semne, ca șefă a diplomației UE, să creadă în diplomație mai mult decât ar trebui, astfel încât cu realitățile nu prea mai are treabă. Să se fi prostit ea evropenește?. Măcar de când a fost învestită cu mult tam tam în funcția ei înaltă, dregătoarea de la Bruxelles ar fi trebuit să afle că atât puterea americană, cât și cele europene, chiar au încercat să rezolve cu diplomația problema ambițiilor militare nucleare iraniene. Nu timp de o zi. Sau de două. De un an. Sau de doi. Ci vreme de zeci de ani.
Și nu s-a rezolvat mai nimic
Nimic nu s-a rezolvat în afară de faptul că Iranul s-a îmbogățit de pe urma concesiilor ”diplomatice” europene și americane. Așa că regimul islamist de la Teheran și-a obținut fondurile necesare războiului terorist și genocidar împotriva evreilor. Și cel paralel, hibrid, contra europenilor și americanilor. Și-a accelerat, cu banii astfel obținuți, eforturile de a fabrica bomba atomică. Și de a produce munți de ucigașe rachete balistice. Iranul a întins o plasă de oștiri teroriste în întreaga regiune, care au început să comită masacre. Mai întâi în Liban, Irak și Yemen. Apoi în Israelul înconjurat de aceste ”miliții”. Regimul Khamenei a împins spre cote paroxistice teroarea internă, cu vreo mie de execuții anual, cu nenumărate femei iraniene, femei precum ea, Kaja Kallas, care au continuat să fie bătute, arestate, molestate, violate, schingiuite și asasinate pentru că nu purtau basmaua islamică regulamentară.
Basmaua pe care predecesoarea ei comunistă, Mogherini, și-o punea docilă pe cap, înainte de a vizita, fericită, în vara lui 2015, ”Parlamentul” regimului totalitar de la Teheran, spre a discuta cu islamiștii lui Khamenei cum să fie transpus ”acordul nuclear” marca Obama și Merkel. Un acord semnat, spre veșnica lor jenă, de europeni și americani, cu 2 săptămâni înaintea vizitei doamnei Mogherini la Teheran.
Nu vă e rușine, doamnă Kallas? Nu vă jenați doamnelor din delegația cu batic pe cap a UE condusă de nefericita Mogherini? Dar voi, europarlamentare suedeze, care le-ați umilit pe femeile iraniene, cu obsecvioasa voastră decizie de a vă pune în Iran basmale musulmane pe cap? Nu vă e rușine, italieni și italience, care ați acoperit în 2016 statuile orașului etern, ca să nu vadă mullahii lui Rohani, la Roma, puțe și nuduri de marmoră, exhibate de arta antichității?
Nu se găsește oare nimeni să i se facă milă de maniera în care se dezonorează madam Kallas?
Nu se învrednicește nimeni să-i împărtășească doamnei Kallas niște lecții de politică externă? Dacă le-ar învăța ar pricepe și ea, săraca, faptul elementar că ieșirile ei nu fac bine nimănui. Nu fac bine nici Europei, și cu atât mai puțin Ucrainei, ori propriei patrie estone, care ar fi poate prima înghițită de colosul rus dacă, în războaiele demarate în februarie 2022 și octombrie 2023, agresorii ar avea câștig de cauză.
Or, încetarea prematură a focului solicitată de Kallas le-ar da agresorilor victoria și în conflictul ruso-ucrainean și în cel israeliano-iranian. În care Israelul a atacat preventiv, dar e departe de a putea fi cotat ca ”agresor”, de vreme ce doctrina de stat a Iranului islamist include ”anihilarea” Israelului, ca rațiune de stat. Iar interpușii teroriști ai Iranului, în frunte cu Hamas și Jihadul Islamic, au pornit agresiunea armată anti-israeliană a patronului lor cu masacrul de la 7/10/23, urmați fiind de teroriștii Hezbollah și Houthi. Care au intrat și ei în acțiune la ordinul ayatolahului suprem, ce și-a transformat țara într-un arsenal balistic. Unul, necesar genocidului preconizat de el în Israel.
Iranul e o țară mare. Iar Israelul una mică. Iranul are 90 de milioane de locuitori. Israelul de zece ori mai puțini. Dacă madam Kallas și-ar învăța lecția, ar ști și ea faptul incontestabil că declarația ei e un act de împăciuitorism nu mult mai puțin abject decât cel comis de Chamberlain și Daladier, în 1938, la München, în fața poftelor de îngurgitare a micuței Cehii de către gigantul nazist. Cehia are un teritoriu de mai puțin de 80.000 de km pătrați. Estonia Kajei Kallas, de vreo 45.000. Iar Israelul, doar 22.000. În vreme ce Iranul e de patru ori mai mare decât Germania, având o suprafață de aproape 1.650.000 de km pătrați!
Pandantul împăciuitorismului european? Izolaționismul american
Sigur, Mark Levin are dreptate. Izolaționismul unora din sfetnicii lui Trump, gen putinistul Tucker Carlson, sau Tulsi Gabbard, femeia care-i conduce jalnic, spre bucuria inamicilor Americii, amărâta Comunitate de Informații, nu e mai bun decât appeasementul mizerabil al multor dregători europeni. Nu e nimic pașnic în appeasement, cum nu e nici în izolaționism. Ambele atitudini sunt echivalente și duc direct la război.
Sfătuit de izolaționiști și putiniști ca Vance și Gabbard, Trump a scos pe gură o perlă memorabilă, afirmând la summitul G7 că, dacă liderii celor 7 mari nu l-ar fi dat afară din G8 pe Putin, războiul din Ucraina n-ar fi avut loc. Ce enormitate.
Se înșală Trump și grăiește în dodii. Ca de atâtea ori. Dacă-l interesează adevărul, i-l putem oferi pe tavă. Războiul din Ucraina a izbucnit pentru că predecesorii săi, Bush, precum și colega lui, Merkel, au refuzat aderarea Ucrainei la NATO, în 2008, la București. Iar în fața hulpavului dictator și agresor, succesorul lui Bush, Obama, și-a exersat stăruitor, cu o insistență demnă de o cauză mai bună, odiosul împăciuitorism.
Cum se explică oare că, amenințată de Putin, Europa se află în prag de război fierbinte și se gândește să reintroducă serviciul militar obligatoriu? Nu s-a bătut ea cu pumnii în piept sub predecesori chiar mai ipocriți decât Kallas, ca baronesa Ashton, îmbăsmălata Mogherini și socialistul antisemit Josep Borrell, că ar fi o uniune și un teritoriu ale păcii eterne? Iar acum deplânge ”războaiele eterne”, dixit Bildt, ale Americii care apără de un secol Bătrânul Continent?
Cum se explică impotența Europei, deși se află de ani de zile în proximitatea geografică și bătaia politică a ambelor războaie actuale?
Cum i se explică slăbiciunea, în ciuda apartenenței la NATO a multor state europene?
De ce a ajuns Europa din nou un ținut al fricii evreilor de extremism și de atentate antisemite, al creștinilor de biserici incendiate și înjunghieri ca în Franța sau Germania ,și al fetelor britanice și franceze de mai merge, libere și linișite, pe stradă, în Europa cea fără de granițe?
Un singur cuvânt oferă cheia înțelegerii acestor paradoxuri: e împăciuitorismul demnitarilor de la Bruxelles si al celor ce trag sforile acestor doamne și domni marionete de la Berlin, Madrid, Dublin și Paris. Appeasmentul laș față de extremiștii de stânga și islamo-fascismul intern, ca și față de cel extern, șiit și sunit, practicat de progresiștii continentului, iată secretul impotenței europene.
Dragă Kaja, dacă tăceai, filosoafă rămâneai. Acum c-ai vorbit, rușinică să-ți fie. Poate înveți de la noul cancelar german. Care a rostit, ce surpriză plăcută, adevărul gol-goluț: ”operațiunea Scularea Leului reprezintă treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți”.
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
