« Economia României este în pragul stagnării. O astfel de situație nu ar trebui să surprindă. O creștere economică bazată pe deficite mari – bugetar și extern – nu era sustenabilă și nu avea cum să continue în ritmul ultimului deceniu. Pentru reluarea creșterii sale economice, România are nevoie de o resetare. Excesele economice trebuie oprite cu obiectivul obligatoriu al ieșirii din spirala îndatorării păguboase, care nu poate duce în final decât spre intrarea în incapacitate de plată sau, într-un scenariu ceva mai optimist, spre o restructurare rapidă și dureroasă marca FMI.
Din păcate, amenințarea stagnării economice și neînțelegerea nevoii de resetare economică încurajează lideri politici sau de opinie să vorbească din ce în ce mai mult despre necesitatea unor măsuri imediate de relansare economică. Marele risc al acestor apeluri este neînțelegerea faptului că, în următorii 25 de ani, România nu se va mai putea dezvolta economic după modelul ultimilor 25 de ani.
Desigur, creștere economică va exista în continuare, dar, odată cu accelerarea dezvoltării adusă de tehnologie, o rată joasă de creștere economică nu va mai fi suficientă pentru a ține pasul cu țările care se vor afla în plutonul fruntaș al revoluției tehnologice. Vă rog să remarcați că nu am folosit mai sus termenul de „țări dezvoltate”. Pentru că, poate paradoxal, angrenate în cursa dezvoltării tehnologice nu se află doar țări dezvoltate, ci și țări care au economii mai degrabă emergente.
Din acest motiv, România trebuie să renunțe la o prejudecată. Investițiile în tehnologiile viitorului nu sunt doar apanajul țărilor dezvoltate. Investițiile în tehnologie țin de viziunea, de obiectivele, de prioritățile pe care o țară le are. Iar alegerile nu sunt ușor de făcut, mai ales când în țara respectivă încă există categorii sociale defavorizate, iar serviciile publice sunt încă subdezvoltate.
Dar prioritizarea este și dilema Europei, nu-i așa? Fostul cancelar german, Angela Merkel, remarca la un moment dat că UE are 7% din populația mondială, 25% din PIB-ul mondial și 50% din cheltuielile sociale. Demografia însă nu mai face acest lucru sustenabil. Zona economică cu cea mai generoasă protecție socială din lume începe să rămână în urma altor țări cu sisteme mai puțin generoase. Și în această ultimă categorie putem include SUA, dar și China sau India, țări în care polarizarea socială rămâne semnificativă.
Comentând un top al celor mai inovatoare țări din lume, The Economist remarca două evoluții extrem de grăitoare. Pe de o parte, faptul că Germania a părăsit top 10 și că, pe de altă parte, prin prezența în top 10, China își depășește cu mult condiția de țară emergentă. Țările cu un PIB/capita similar Chinei se găsesc mai degrabă în top 50–60 al clasamentului țărilor inovatoare și nicidecum în top 10.
Printre țările care, prin poziționarea în clasament, și-au depășit condiția sugerată de PIB/capita mai sunt menționate India și Vietnam. Să nu uităm că, în timp ce toți ochii sunt ațintiți spre China, India a făcut progrese remarcabile, care i-au dus vehiculele spațiale pe Lună sau pe orbita planetei Marte. Mai nou, India își propune să egaleze marii producători de cipuri până în 2032. Mexicul, la rândul său, își propune să construiască în doi ani cel mai puternic calculator din America Latină, proiect estimat la 280 de milioane de euro.
Sumele alocate de țări emergente pentru dezvoltarea tehnologică, în pofida lipsei de resurse pentru asistență socială de calitate, sugerează că alegerile pe care aceste țări le-au făcut pentru finanțarea salturilor tehnologice nu au fost deloc ușoare, dar că au fost considerate extrem de importante și urgente pe termen lung. Deoarece prosperitatea viitoare a unei țări și, în consecință, capacitatea ei de a asigura bunăstarea cetățenilor pe termen lung provin doar din consolidarea competitivității sale economice. Iar în secolul 21, aceasta nu se poate întâmpla decât prin investiții masive în inovație și tehnologie.
În faimosul său raport din 2024 despre competitivitatea UE, Mario Draghi observa că, dacă excludem sectorul IT, creșterea economică din ultimii 20 de ani a UE este similară cu cea a SUA. Așa cum sublinia un articol din Financial Times, „Draghi a înțeles ceva foarte important: că economia SUA nu a înflorit pentru că America a construit mai multe case, ci pentru că, spre deosebire de Marea Britanie și UE, a avut un sector tehnologic exploziv. Acesta a asigurat un mediu stimulator pentru idei noi și tehnologii, care ne-a lăsat mult în urmă. O strategie de creștere care s-ar baza pe aceleași principii ar fi foarte diferită de ceea ce am făcut până acum, pentru că ar face ca întrebarea «cum putem avea mai multă creștere» să fie echivalentă cu întrebarea «cum putem genera mai multe idei».”
Problema este că, dacă economia Europei va continua să fie divergentă în raport cu marile puteri tehnologice, ea nu va mai fi capabilă să asigure standardele de protecție socială pe care le are astăzi. Ele inevitabil se vor deteriora în anii care vor urma, pentru că sistemul de protecție socială european nu a fost proiectat să reziste bombei demografice aduse de îmbătrânirea rapidă a populației. Iar în România, cu atât mai puțin…
Calitatea investițiilor și favorizarea domeniilor de înaltă tehnologie, cu valoare adăugată mare, ar trebui să ducă la un important moment de resetare și a politicii economice românești. Degeaba se laudă România cu valoarea investițiilor publice la un nivel record în UE de 8% din PIB. Efectul lor de angrenare, valoarea adăugată pe care o generează, este total nesatisfăcător. Economistul Ionuț Dumitru menționa în acest sens că fiecare 1 leu investit a generat mai puțin de 1 leu. Deci multe proiecte de investiții au fost doar de fațadă, fără impact economic. Iar asta înseamnă resurse irosite și înapoiere economică în raport cu statele care își dirijează investițiile spre domenii de vârf.
Iar zona militară, în care astăzi există fonduri substanțiale europene, dar și naționale, ar putea fi un punct de plecare. Este cel puțin curios faptul că suntem dispuși să plătim miliarde și miliarde de euro pentru importuri de tehnică militară, dar nu alocăm suficient de mulți bani pentru a ne păstra experții în aeronautică sau IT în țară. Ce împiedică România să creeze un centru național de tehnologii avansate, care să reunească cei mai buni experți în tehnologiile viitorului? De ce nu avem o strategie de atragere a minților luminate din regiune sau alte țări emergente, dar aparent avem una de a atrage în număr mare doar forță de muncă necalificată?
Desigur, nu vom putea fi experți în toate sectoarele. Dar prioritizarea a 3–4 sectoare ar presupune mai întâi o viziune a avantajelor tehnologice pe care România dorește să le construiască în secolul 21, plecând eventual de la tradiția pe care deja o are în anumite domenii, și alocarea resurselor financiare necesare.
Asta mă obligă să revin la ceea ce am spus și cu alt prilej, când i-am șocat pe mulți. Obiectivul scăderii cheltuielilor bugetare este o mare utopie. De fapt, totalul cheltuielilor bugetare trebuie să crească și, în paralel, acestea să fie restructurate, redistribuite, în funcție de priorități. Din acest motiv, veniturile bugetare trebuie aduse la standarde europene, iar ineficiența bugetară să fie penalizată financiar, pentru ca alte sectoare, în lipsă cronică de bani, să poată primi mult mai mult.
In secolul 21, cercetarea si dezvoltarea tehnologica ar trebui sa fie in capul listei. »
Sursa: RaduCraciun.ro
