« Asasinarea lui Charlie Kirk, tată a doi copii, în vârstă de 31 de ani, și lider politic proeminent al dreptei conservatoare, reprezintă încă o scenă îngrozitoare într-o țară obosită de tot trăi astfel de scene.
Kirk participa miercuri la un eveniment public într-o curte a campusului Universității Utah Valley când a fost împușcat în gât. Cu atât mai tragic este faptul că Kirk și-a construit mișcarea, Turning Point USA, pe cale clasică: prin dezbatere politică. Metoda lui era să apară pe campusurile universitare și să îi primească pe toți cei care doreau să-l provoace cu întrebări și puncte de vedere contrare. A făcut acest lucru în plin avânt al culturii anulării (cancer culture) și în mijlocul celor mai virulente mulțimi de pe campusuri, care încercau să reducă la tăcere vocile conservatoare.
Aceasta este acum o clipă periculoasă pentru țară, care s-ar putea prăbuși într-un ciclu de violență politică greu de oprit. Președintele Trump a supraviețuit la două tentative de asasinat. În iunie, doi legislatori democrați din Minnesota au fost împușcați, dintre care unul a murit. Casa guvernatorului Pennsylvaniei, Josh Shapiro, a fost incendiată cu cocktailuri Molotov în aprilie. În urmă cu trei ani, un potențial asasin s-a predat în fața casei judecătorului Brett Kavanaugh. Congresmanul Steve Scalise a fost împușcat în 2017, iar reprezentanta Gabby Giffords în 2011.
Autorii acestor atacuri variază în gradul de tulburare psihică și de iluzii de care suferă, dar societatea americană a demontat treptat barierele civile și sociale care odinioară împiedicau astfel de minți tulburate să devieze atât de dezastruos de la normele civilizației.
În același timp, retorica politică atinge un nivel cu greu de imaginat mai ridicat. Pierderea următoarelor alegeri înseamnă sfârșitul Americii, spune fiecare tabără, iar opoziția politică este adesea prezentată nu doar ca profund greșită, ci ca încercând în mod deliberat să distrugă țara, să sfâșie Constituția, să instaureze un regim fascist. Furorile nebune ale stângii politice sunt în special acute în acest moment, dat fiind caracterul polarizant al președinției lui Trump.
Pentru unii, toate acestea fac parte din jocul partizan. Ascultătorii dezechilibrați sunt însă mai puțin capabili să separe retorica de realitate. Figuri politice din ambele partide au denunțat miercuri atacul asupra lui Kirk, așa cum era firesc. Dar pentru Trump, deși acesta este un moment de tristețe personală, el reprezintă totodată o oportunitate de leadership.
Ca președinte, ca supraviețuitor al unei tentative de asasinat asupra propriei sale persoane și, mai ales, ca aliat politic și prieten al lui Kirk – el poate ajuta țara să se ridice deasupra acestei nebunii. Poate spune că acesta este momentul în care coborârea în violența politică trebuie să se oprească, nu în ultimul rând în onoarea disponibilității lui Charlie Kirk de a învinge prin dezbatere, nu prin brutalitate sau violență. »
Sursa: Editorial Wall Street Journal
