Hashim Thaçi, una dintre figurile centrale ale luptei pentru independența Kosovo și fost președinte al țării, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război.
„Dl Thaçi avea cunoștință despre un număr semnificativ de crime comise împotriva adversarilor, în special arestări și detenții ilegale, rele tratamente și asasinate”, a declarat Charles Smith al III-lea, unul dintre judecători. „În pofida acestor informații, dl Thaçi nu a luat nicio măsură pentru a preveni, investiga sau pedepsi aceste crime. Dimpotrivă, dl Thaçi a participat activ la săvârșirea lor și a încurajat comiterea acestora.”
Hotărârea pronunțată de Tribunalul special pentru Kosovo de la Haga încheie, cel puțin în primă instanță, unul dintre cele mai importante procese referitoare la războiul din 1998–1999. Ea pune sub semnul întrebării nu legitimitatea desprinderii Kosovo de Serbia, ci metodele folosite de conducerea Armatei de Eliberare a Kosovo în timpul conflictului și în lunile care i-au urmat.
În vârstă de 58 de ani, fostul lider kosovar a fost declarat vinovat de participarea la un mecanism de persecuție care a inclus arestări ilegale, rele tratamente, tortură și asasinate. În schimb, el a fost achitat pentru acuzațiile de crime împotriva umanității. Alături de el au fost condamnați alți trei membri importanți ai fostei conduceri a gherilei: Jakup Krasniqi, fostul purtător de cuvânt al organizației, a primit tot 25 de ani de închisoare, Kadri Veseli, care conducea serviciul de informații, a fost condamnat la 18 ani, iar Rexhep Selimi, responsabil de operațiunile militare, la 13 ani.
Verdictul a produs un șoc la Pristina, unde sentința a fost urmărită în direct pe un ecran uriaș instalat în piața centrală. Pentru o mare parte a populației albaneze din Kosovo, cei patru condamnați rămân eroii unei lupte de eliberare purtate împotriva regimului lui Slobodan Milošević. Cu câteva zile înainte de pronunțarea hotărârii, zeci de mii de persoane manifestaseră pentru eliberarea lor. După anunțarea pedepselor, protestatarii s-au adunat și în fața sediului misiunii europene Eulex, considerând că tribunalul a pronunțat o sentință disproporționată și că a transformat conducătorii independenței în criminali.
Instanța a încercat să separe încă de la început responsabilitatea individuală a acuzaților de cauza politică pentru care aceștia au luptat. Judecătorii au urmărit să stabilească dacă liderii organizației au conceput și aplicat un sistem de eliminare a celor considerați adversari. În această categorie au intrat sârbi și romi, dar și albanezi kosovari acuzați că ar fi colaborat cu autoritățile de la Belgrad, că ar fi fost spioni sau că s-ar fi opus dominației politice a UÇK.
În cei peste trei ani de proces au fost audiați 273 de martori și examinate mii de documente și probe. Pe baza acestora, instanța a reținut cel puțin 385 de cazuri de detenție arbitrară, 303 cazuri de tortură, 49 de tratamente crude și 96 de omoruri. Victimele erau închise în școli abandonate, pivnițe, grajduri și alte centre improvizate de detenție, fără hrană suficientă, îngrijiri medicale sau condiții elementare de igienă. Numeroși prizonieri au fost bătuți cu arme, bastoane, bare metalice și cabluri electrice, uneori până la pierderea cunoștinței. Alții au dispărut sau au fost executați.
Apărarea nu a contestat în mod fundamental faptul că asemenea crime au avut loc. Ea a susținut însă că UÇK nu funcționa ca o armată clasică, înzestrată cu o ierarhie rigidă și cu un lanț vertical de comandă. Mișcarea ar fi fost alcătuită din grupuri locale slab coordonate, formate adesea din țărani înarmați, asupra cărora conducerea politică nu exercita un control efectiv. În această interpretare, abuzurile ar fi fost comise de indivizi sau de bande autonome, iar Thaçi nu ar fi avut capacitatea de a le ordona sau de a le împiedica.
Această teză a fost susținută în fața tribunalului inclusiv de generalul american Wesley Clark, comandantul forțelor NATO în Europa în perioada războiului. El a afirmat că Thaçi nu controla în mod real operațiunile militare ale UÇK. Pentru apărare, condamnarea riscă astfel să rescrie retrospectiv structura unei mișcări clandestine, prezentând-o drept o organizație centralizată pe care liderii săi ar fi condus-o până în cele mai mici detalii.
Judecătorii au ajuns însă la o concluzie diferită. În opinia lor, violențele nu au reprezentat o simplă acumulare de răzbunări individuale sau de inițiative locale. Ele au format un plan aplicat în mod sistematic în teritoriile aflate sub controlul UÇK. Cei patru lideri ar fi contribuit la conceperea sa, l-ar fi încurajat și ar fi facilitat punerea sa în practică. Obiectivul politic al independenței nu a fost considerat criminal, însă mijloacele folosite pentru eliminarea adversarilor reali sau presupuşi au intrat în sfera crimelor de război.
Achitarea pentru crime împotriva umanității se explică prin criteriile juridice mai restrictive ale acestei infracțiuni. Instanța a constatat că abuzurile au fost răspândite și sistematice, dar nu a considerat demonstrat că atacurile au fost îndreptate în mod specific împotriva populației civile în sensul cerut de dreptul internațional. Procesul nu a vizat nici acuzațiile privind presupusul trafic de organe prelevate de la prizonieri sârbi, formulate în urmă cu mai bine de un deceniu într-un raport al Consiliului Europei. Deși aceste acuzații au contribuit la crearea tribunalului, ele nu au fost confirmate și nu au făcut parte din actualul dosar.
Condamnarea marchează o răsturnare spectaculoasă de destin pentru Hashim Thaçi. Născut în 1968 într-o regiune muntoasă din Kosovo, el s-a implicat de tânăr în rezistența împotriva autorităților sârbe. Capacitatea sa de a scăpa de poliția de la Belgrad i-a adus numele de război „Șarpele”. Condamnat în Serbia pentru terorism, s-a refugiat pentru o vreme în Elveția, înainte de a reveni în Kosovo și de a prelua, în 1998, conducerea politică a UÇK.
În această calitate, Thaçi a participat la negocierile care au precedat intervenția NATO împotriva Serbiei. A devenit unul dintre interlocutorii privilegiați ai liderilor occidentali și a fost prezentat drept simbolul unei noi generații politice kosovare. După proclamarea independenței, în februarie 2008, a ocupat funcția de prim-ministru până în 2014, iar între 2016 și 2020 a fost președinte. În Occident, reputația sa de combatant transformat în om de stat i-a asigurat multă vreme un tratament favorabil.
Imaginea s-a deteriorat însă treptat. Thaçi a fost acuzat că nu a reușit să se desprindă de rețelele formate în timpul războiului și că a rămas dependent de foști comandanți ai UÇK implicați în afaceri controversate. Corupția, clientelismul și dificultatea construirii unor instituții solide au afectat prestigiul fostului lider. În 2020, după confirmarea actului de acuzare, el a demisionat din funcția de președinte și s-a predat voluntar tribunalului de la Haga, unde se află de atunci în detenție preventivă.
Atitudinea sa contrastează cu aceea a unor lideri sârbi precum Ratko Mladić și Radovan Karadžić, care s-au ascuns ani întregi înainte de a fi arestați. Susținătorii lui Thaçi amintesc, de asemenea, că el a acceptat crearea tribunalului în fața căruia a fost ulterior judecat. Instanța a fost înființată sub presiunea Uniunii Europene și a Statelor Unite, nemulțumite că justiția din Kosovo îi urmărea mai ales pe executanți, în timp ce foștii comandanți și lideri politici rămâneau intangibili. Tribunalul este alcătuit din magistrați internaționali, aplică legislația kosovară, dar funcționează la Haga pentru a proteja independența procedurilor și securitatea martorilor.
Această formulă nu a înlăturat neîncrederea kosovarilor. Mulți consideră tribunalul dezechilibrat deoarece anchetează exclusiv crimele atribuite UÇK, nu și atrocitățile comise de forțele sârbe. Cinci înalți responsabili sârbi au fost totuși condamnați anterior de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. Cele două procese judiciare nu se exclud: responsabilitatea regimului de la Belgrad pentru represiunile masive împotriva albanezilor kosovari nu poate anula răspunderea individuală a celor care au comis crime în tabăra opusă.
Procesul a scos la lumină și un climat persistent de intimidare. Mai mulți martori și-au modificat declarațiile, au oferit versiuni considerate necredibile sau au părut să reproducă relatări învățate. Unii s-ar fi temut pentru propria siguranță și pentru cea a familiilor lor, în timp ce alții ar fi acționat din loialitate față de foștii comandanți. Thaçi urmează să fie judecat separat pentru presupuse încercări de obstrucționare a justiției și de influențare a martorilor.
Verdictul nu este definitiv, iar cei patru condamnați pot face apel. Dacă sentințele vor fi confirmate, pedepsele vor trebui executate într-un stat care are un acord cu tribunalul, deoarece revenirea condamnaților în Kosovo este exclusă. În paralel, instanța examinează solicitările de despăgubire formulate de victime și de familiile acestora.
Condamnarea lui Hashim Thaçi nu va stinge disputa asupra trecutului. Pentru numeroși kosovari, el va rămâne omul care a contribuit decisiv la înfrângerea dominației sârbe și la obținerea independenței. Pentru victimele UÇK, sentința reprezintă recunoașterea tardivă a unor suferințe multă vreme trecute sub tăcere. Însă cele două realități nu se exclud.
Surse: Le Monde, Le Figaro, The Wall Street Journal
