Pe de o parte, Călin Georgescu susține că vrea să dărâme actualul sistem politic din România, care e total putred. Pe de altă parte, candidatul extremist le cere public “structurilor” de forță să treacă de partea “poporului” și a singurului său reprezentant legitim. Dacă Armata și serviciile secrete trec de partea lui Georgescu, atunci ce mai urmează să dărâme acest Petrache Lupu postmodern, înțolit în elegante costume de patron austriac? Și unde ar avea loc întâlnirea istorică dintre “sistem” și demolatorul Georgescu, de vreme ce acesta nu a participat fizic nici măcar la manifestația “suveraniștilor”, din 12 ianuarie 2025? Încap conducerile MAPN, MAI și a celor șase servicii secrete în pavilionul de la Ciolpani al sirianului proprietar de herghelie? Da, în acea ”locație” (de altfel monitorizată) unde Georgescu spunea că nu a fost, apoi că a fost, dar mai demult, și în fine că a fost, numai că n-a discutat politică nici cu mercenarul Potra, nici cu tovarășii săi echipați cu macete?
Mai direct spus, Georgescu e anti-sistem dacă sistemul e “înrobit” de UE și NATO, dar se propune ca șef al aceluiași sistem, dacă angajații lor trec de partea viziunii “suveraniste” împărtășite de AUR, POT, SOS și Ambasada Federației Ruse la București. Georgescu știe că o parte dintre cei care lucrează în aceste structuri de forță au fost educați în spirit național-ceaușist și anti-occidental. Și că n-au ezitat să sprijine PRM, PPDD, PUNR și metamorfoza lor post-pandemică, în jurul lui Simion, copil de trupă crescut pe linia revizionismului practicat de Putin. De unde știe? Pentru că face parte dintre ei din anii 1980. Evident, nu era treaba lor să facă politică. Ele aveau datoria să protejeze statul de drept, drepturile omului, ordinea legală și constituțională, precum și colaborarea cu statele membre UE și NATO, pe linia lor specifică de lucru. Iată însă că și-au permis să facă politică, fie după ce au trecut în rezervă, fie ca ofițeri activi, acoperiți sub masca “interesului național” (expresia favorită a lui Gabriel Oprea, care s-a ales chiar cu acest supranume). Același Georgescu știe și că există o masivă parte a structurilor de forță socializată profesional în UE și NATO. Și care își face datoria, așa cum am descris-o adineaori. Miza lui e să rupă în două aceste structuri, să provoace un război civil adevărat, nu unul inspirat doar de relativ curente “rivalități” inter-agenții, existente și în democrațiile funcționale (inclusiv în SUA).
Tot ce putem spune e că Georgescu acuză o imaginară lovitură de stat (pe care statul ar fi organizat-o contra lui însuși) în vreme ce incită la o adevărată lovitură de stat, menită să asigure “ieșirea din matrix”, adică reorientarea strategică a României către blocul revizionist BRICS+. Cu o minimă aderență de formă la UE și NATO. În fața acestei situații ambigue, periculoase și decredibilizante pentru țara noastră, ne-am fi așteptat ca structurile de forță nu doar să documenteze legal o anchetă care să justifice decizia CCR din decembrie 2024, ci și să se delimiteze de provocările lui Georgescu. Chiar dacă SRI nu are un șef civil de aproape doi ani, iar șeful SIE n-a apărut public, decât cu prilejul recentului scandal cu jeturile private folosite pentru a participa la curse de Formula 1, există în toate aceste structuri conduceri operative care ar putea să reafirme public, poate chiar fără să-l numească pe Georgescu, fidelitatea statului român față de obligațiile internaționale asumate prin tratatele de aderare la NATO și UE.
Serviciile acestea sunt foarte mari, au bugete imense și nu comunică social decât prin glumițe care par să le înrudească cu Securitatea (de pildă prin meme care spun că numai SRI “te ascultă” etc). Presa a scris tone de articole și despre faptul că ele nu se află sub un veritabil control civil și parlamentar. Până la adoptarea (mereu și semnificativ amânată) a unei noi legislații primare care să le aducă în secolul 21, am dori să le auzim dându-ne toate asigurările că ele veghează la continuitatea procesului euro-atlantic din care o nouă Românie, în sfârșit prosperă și respectată, face de bună voie parte. Măcar așa cum a procedat, mutatis mutandis, BOR care a condamnat implicarea clerului în politică și a reafirmat faptul că Ortodoxia românească e o parte organică a culturii europene, cu tot cu instituțiile sale democratice.
Tăcerea statului român în general, a guvernului României în special, dar și a acestor structuri “discrete”, care bagă capul în nisip, deși traversăm o criză constituțională și democratică fără precedent, nu mai poate fi justificată în niciun fel. Îmi doresc sincer – și nu sunt nicidecum singurul – ca respectiva muțenie să ia sfârșit, spre binele tuturor, inclusiv a cetățenilor români care alimentează în aceste luni curentul “suveranist”, validează toate teoriile conspirației și socotesc, în spatele AUR, POT, SOS & Georgescu, că “sistemul” e rău, corupt și anti-național. O despărțire a apelor a devenit imperativă, dacă ne dorim ca drumul României să nu fie deturnat cu mâna noastră, doar pentru că, în cel mai prost stil autohton, nu ne mișcăm decât dacă ne ajunge cuțitul la os.
Articol publicat inițial pe site-ul centrulpolitic.ro