Secesiunea internă și tranziția spre România post-democratică

Timp de lectură 8 min.

Toate studiile sociologice ne prezintă tabloul unei neîncrederi endemice a românilor în instituțiile politice. Ne-am obișnuit cu această mediocritate democratică pentru că ea anunță de prea mult mult timp grave crize care credem că nu mai vin, sau prin care am trecut deja și totuși am supraviețuit. Dar banalizarea acestei situații e o eroare majoră: nu numai că ea ne împiedică să căutăm cu adevărat soluții, dar ne face să nu mai vedem în asta un scandal sau o criză, ci normalitatea care ne…

citește în continuare

Propaganda rusească și discipolii ei

Timp de lectură 5 min.

Sondajele de opinie de la debutul invaziei Rusiei asupra Ucrainei au arătat că încrederea românilor în instituțiile euro-atlantice a crescut la 80% (INSCOP), în vreme ce încrederea în Rusia a scăzut (aproape 20%.) Comparația a fost făcută cu sondajele de la sfârșitul anului 2021, când sociologii au pus scăderea încrederii în Vest (47% în NATO, INSCOP) pe seama creșterii prețurilor și a restricțiilor impuse de pandemie, deopotrivă cu o vizibilitate mai mare a discursului naționalist/populist.  La prima vedere, este îmbucurător că populația intervievată în…

citește în continuare

Occidentalizarea ambiguă ca ecou al obsedantei căutări de sine

Timp de lectură 6 min.

Alexandru Gussi: Ați terminat dialogul nostru precedent accentuând măsura în care tentativa de occidentalizare din Rusia a fost incompletă și târzie, dar acest lucru este valabil și pentru România: occidentalizarea și modernizarea vin târziu, avem apoi în comunism o forma pervertită de modernizare, iar când ne integrăm în structurile euro-atlantice ne dăm seama că suntem tot departe de hyper-modernitatea în care intraseră societățile vest-europene. Ca rezultat avem acum două feluri distincte de pro-europeni și de pro-occidentali: cei care după 1989 au dus greul bătăliei…

citește în continuare

Roger Scruton: politica prudenței și respingerea utopiei

Timp de lectură 4 min.

Există o nerăbdare fanatică a optimismului radical, o nelinişte care se naşte din aspiraţia de a zidi, aici şi acum, cea mai luminoasă dintre lumile posibile. Şi din această nerăbdare a căutării perfecţiunii se naşte şi tentaţia acelei politici care, trezind speranţe vane, nu face decât să întreţină deşertul etern al nefericirii colective. Împotriva acestei tentaţii a optimismului orb şi devastator se ridică pledoaria conservatoare a lui Roger Scruton. Pentru adepţii progresului, vocea lui Scruton este una prin excelenţă suspectă: “reacţionară”, fidelă tradiţiei, sceptică,…

citește în continuare