Ultimele scandaluri legate de plagiatul ministrului Bode, suspendarea analizei acuzaţiilor de plagiat aduse prim-ministrul Ciucă prin complicitatea Ministerului Educaţiei, multiplele plagiate din domeniul ştiinţelor militare, probate prin decizii ale CNATDCU, tergiversarea anchetei privind acţiunea de kompromat, suferită de jurnalista Emilia Şercan, ne arată o situaţie gravă în selecţia elitelor şi în funcţionarea democraţiei în România. Recentul scandal privind achiziţia de măşti pentru MApN şi cariera înţesată de cursuri şi certificate de absolvire a colegiilor de siguranţă naţională ale directorului ROMARM Gabiel Ţuţu nu fac…
citește în continuareColegii, coledzii și capturarea statului (1 și 2)
Timp de lectură 12 min.
Motto:“Ei ar vrea să fie niște oameni care se ajută unii pe alții în orice, se scot inclusiv din dosare penale, se propulsează unii pe alții în funcții. Însă eu am proiectul de desființare a acestei academii (…) Este un grup de interese care, măcar, nu trebuie plătit de stat”. Declaraţia aparţine fostului președinte, Traian Băsescu, ce propunea un proiect de lege de desființare a Academiei de Ştiințe ale Securității Naționale, proiect votat de Senatul României dar aflat în “adormire” la Camera Deputaților, încă…
citește în continuare