În canonul literaturii dedicate timpului comunist şi suferinţei, cărţile Lenei Constante stau pe acelaşi raft cu “ Jurnalul Fericirii “ a lui Nicolae Steinhardt. Şi aceasta nu doar din raţiuni ce ţin de regimul literar al capodoperei, ci şi din motive care trimit la dimensiunea etică şi formativă a textelor însele. Lena Constante nu este un simplu martor al suferinţei. Ea îşi asumă condiţia de cronicar al umanităţii, atunci când umanitatea este redusă la postura de obiect chinuit, torturat şi încarcerat. Întreaga experienţă pe…
citește în continuare