Fundaţia Corneliu Coposu anunță lansarea ediției a IX-a a concursului de eseuri pe care îl organizează în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică, Fundaţia Hanns Seidel, Fundația Culturală Memoria și Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Partener media: Radio România Cultural. Concursul se adresează elevilor, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor.
SUBIECTE (LA ALEGERE):
1. „Cum ar fi evoluat România dacă ar fi fost legiferat punctul 8 al Proclamației de la Timișoara?”
Pe 11 martie 1990, în Piața Operei din Timișoara, a avut loc o adunare populară, care prin caracterul ei a fost o evocare spirituală a revoluției timișorene din decembrie 1989 și care s-a deosebit de orice miting sau demonstrație anterioară prin obiectivul ei principal: citirea „Proclamației de la Timișoara”. Cei care, la vremea respectivă erau în fruntea țării nu au vrut să audă de așa ceva. Cum ar fi fost pentru România dacă „Proclamația de la Timișoara” devenea literă de lege?
2. „A căzut într-adevăr comunismul în 1989? – Dacă da, cine-l regretă? Dacă nu, ce urmează?”
Întrebarea noastră este un fel de a pune în balanță trecutul cu prezentul și viitorul, caracterul represiv, malefic, criminal al vechiului regim, bazat pe cenzură, control, propagandă, teroare, un sistem politic în care toate erau compromise: (libertatea individuală, viața personală, familia, studiile, împlinirea profesională, viața comunitară, mentalitățile, viața socială, relațiile dintre oameni, bunăstarea), cu dificultățile postcomunismului (corupție, manipulare, „fake news”, iliberalism). Atunci, ne-am bucurat și am fost convinși că nu vom mai auzi despre comunism. Acum, nu mai suntem așa de siguri, mai ales că există oameni care par să-l regrete. Este important ca tinerii să înțeleagă ce s-a schimbat, ce s-a păstrat, ce a adus nou perioada postcomunistă. În România, în Europa și în lume a fost 1989 cu adevărat sfârșitul comunismului?
„Dictatura comunistă a inventat ceea ce societatea românească nu a cunoscut în trecut, complexul relei-credințe, dedublarea personalității. Această dedublare, care a fost operată încă pe copii, a continuat pe tinerii care învățau la școli și a culminat pe oamenii realizați care au ocupat funcții publice. Una gândea omul și alta trebuia să vorbească. Într-un fel vorbea acasă, altfel la birou sau în societate. Practicarea îndelungată a acestui complex al relei-credințe a lăsat, desigur, urme”.
Corneliu Coposu
