Îndreptându-mă spre ea și cercetând-o din priviri, acolo în holul bibliotecii, Lucreția îmi părea felul de om care evită reflectoarele, care ar vrea, în toate împrejurările, să treacă nevăzută. Uitându-mă la portretul din mintea mea, o surprind ca și cum ar vrea să dispară prin colțul de perete de lângă sala de lectură și nefiindu-i cu putință se mulțumea să supravegheze, cu ochii îmblânziți de timp, tot ce se petrecea în jur. Mai târziu m-am gândit că această atitudine, parcă mereu căutătoare de pericole,…
citește în continuare