“Europa nu a început războiul împotriva regimului iranian, dar are acum oportunitatea de a contribui la încheierea lui. Discursul nocturn al lui Donald Trump adresat poporului american a confirmat că conflictul s-ar putea încheia în decurs de câteva săptămâni, armata SUA fiind instruită să „îi lovească extrem de dur” și să „îi aducă înapoi în epoca de piatră, acolo unde le este locul”.
Discursul a reflectat nevoia lui Trump de a-și liniști concetățenii în contextul creșterii prețurilor la combustibil, însă mesajul său de fond era adresat Europei: i se oferea o oportunitate de a zdrobi definitiv controlul sufocant al Iranului asupra Strâmtorii Hormuz, o arteră a transportului maritim global care transportă „sângele vital” al comerțului internațional.
Dacă actualele ostilități se vor încheia cu Teheranul încă în poziția de a bloca această arteră, asta nu doar că va afecta poziția Statelor Unite în lume, dar va și încuraja Republica Islamică.
Lecția pe care Teheranul ar trage-o dintr-o retragere americană ar fi că, chiar lipsit de Liderul Suprem, statul este capabil să umilească „Marele Satan”. Noi blocaje ar deveni aproape inevitabile.
Consecințele unui asemenea rezultat ar depăși cu mult considerentele interne americane. Europa ar ajunge la discreția unui regim destabilizat, marcat de viduri de putere în sectoarele sale politice, de securitate și economice esențiale. Numeroși actori care aspiră să umple aceste viduri ar considera că luarea ostatică a intereselor comerciale europene este o modalitate spectaculoasă de a-și consolida poziția.
În capitalele europene, antipatia față de Donald Trump și o anumită — nu complet nejustificată — oboseală post-intervenția din Irak au rigidizat pozițiile. Nu este războiul Europei, susțin unii, și nici dezordinea pe care Europa ar trebui să o curețe.
Și totuși, acesta este în mod clar războiul Europei, deoarece interesele europene sunt strâns legate de libera circulație a transportului maritim prin Strâmtoare și mările învecinate. Europa nu poate cumpăra și vinde cu partenerii din Orientul Mijlociu — parteneriate în care a investit deja masiv — dacă Iranul continuă să dețină un monopol efectiv asupra acestei întinderi de apă.
Prioritățile economice și geostrategice ale continentului trec direct prin Strâmtoare, iar singura modalitate prin care liderii europeni pot garanta protejarea acestor priorități este participarea la masa deciziilor. Acest lucru ar necesita o intrare în conflict în al unsprezecelea ceas, care să demonstreze atât Casei Albe, cât și a ceea ce a mai rămas din regimul de la Teheran, că Europa este suficient de serioasă în privința propriei securități și a economiilor sale pentru a-și depăși rezervele legate de „Operațiunea Epic Fury” și pentru a ajuta Washingtonul să ducă misiunea la bun sfârșit.
Nu doar puterea de foc combinată a Statelor Unite, Israelului și Europei, ci și proiecția unui obiectiv unitar ar putea produce o lovitură decisivă care fie ar răsturna complet regimul, fie l-ar forța să cedeze și să permită trecerea neîngrădită prin Strâmtoarea Hormuz.
O încheiere rapidă și decisivă a acestui război ar contribui la calmarea tensiunilor interne, la stabilizarea piețelor și la evitarea unei crize energetice de amploare — scenariu de care liderii europeni se tem. De asemenea, ar garanta un viitor în care o astfel de criză nu ar mai fi la orizont, iar piețele de import și export ale continentului ar putea reveni la funcționarea normală.
Însă toate acestea nu pot avea loc decât dacă liderii europeni acceptă că mai multe săptămâni petrecute în spațiul aerian alături de avioanele de luptă ale lui Donald Trump sunt preferabile lunilor sau anilor de amenințări și instabilitate provenite din partea unui regim care are toate motivele să le facă rău.”
Sursa: The Telegraph
