“Jean-Claude Trichet a fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) între 2003 și 2011. Într-un interviu acordat Le Figaro Economie el își prezintă analiza asupra provocărilor contemporane.
LE FIGARO – Donald Trump atacă în mod regulat Rezerva Federală. Ar putea fi amenințată și independența BCE?
Jean-Claude Trichet- Donald Trump s-a angajat într-o serie de polemici cu totul extravagante la adresa Rezervei Federale, chiar dacă trebuie remarcat că, de când și-a ales succesorul lui Jay Powell, se arată mai prudent. Și are dreptate să fie astfel: Fed nu depinde de executivul american, ci de Congres, care a demonstrat că nu dorește să modifice legea. Demnitatea și fermitatea de care Jay Powell a dat dovadă sub tirul acestor atacuri au consolidat, cred eu, și autoritatea băncii centrale.
În Europa, forțele politice par tot mai puțin critice față de BCE și susțin moneda euro. Stabilitatea prețurilor asigurată în Europa timp de douăzeci și șapte de ani, precum și deciziile curajoase adoptate de BCE în timpul crizelor, i-au consolidat credibilitatea. În plus, independența instituției este garantată printr-un tratat care nu poate fi modificat decât în unanimitate. Potrivit tratatului, membrii Consiliului guvernatorilor nu trebuie nici să accepte, nici să solicite instrucțiuni din partea nimănui.
LE FIGARO. – Ați condus BCE în urmă cu douăzeci de ani. Ați spune că mandatul era mai simplu pe atunci?
– Mi-am preluat responsabilitățile în 2003, într-o perioadă de relativă liniște. În primii patru ani, din cei opt petrecuți la conducerea BCE, întreaga mea atenție a fost concentrată asupra unei singure misiuni: consolidarea credibilității acestei monede tinere, despre care mulți preziceau că va eșua rapid. Exista atunci un scepticism puternic, atât din partea prietenilor noștri americani, cât și din partea multor europeni.
Ulterior, m-am confruntat cu marea criză a creditelor subprime, apoi cu falimentul Lehman Brothers. Condițiile au fost extrem de dificile, existând amenințări privind prăbușirea sistemului financiar privat și chiar a cinci state din zona euro.
A trebuit să luăm decizii originale și curajoase, precum intervenții masive pe piețele obligațiunilor și furnizarea de lichiditate fără nicio limită pentru a contracara o criză de lichiditate.
La sfârșitul mandatului meu, eram mândru să pot spune că, în acea perioadă de criză, niciun stat nu părăsise zona euro, că cinci noi țări aderaseră și că stabilitatea prețurilor – de care cetățenii noștri sunt atât de legitim atașați – fusese menținută.
Au urmat apoi lunga amenințare a deflației, pandemia de Covid, războiul din Ucraina, iar ulterior relansarea economică post-Covid, care a demonstrat că inflația nu dispăruse și că, dimpotrivă, amenința să scape de sub control. Acum suportăm inflația importată din Orientul Mijlociu.
LE FIGARO. – Unul dintre obiectivele monedei euro era și convergența economiilor europene…
– Atenție: să nu uităm că în Europa am lansat o „Uniune Economică și Monetară”. Cu alte cuvinte, politica monetară nu este menită să realizeze de una singură convergența. Într-o primă etapă, recuperarea spectaculoasă a decalajelor de către economiile Europei Centrale și de Est a reprezentat un incontestabil proces de apropiere.
Între timp însă, suferim din cauza divergențelor naționale în materie de politici bugetare, politici structurale și reforme. Pactul de stabilitate și de creștere stabilește o normă comună pentru a evita ca anumite state să destabilizeze întregul edificiu european. Dar, în cele din urmă, deciziile rămân la nivel național.
Cinci state europene – Spania, Portugalia, Grecia, Italia și Irlanda – au traversat, în anii 2010, o criză deschisă. De atunci, opinia publică din aceste țări a înțeles foarte bine avantajele unor politici economice prudente și ale unor reforme eficiente.
Franța trebuie cu orice preț să reușească să se redreseze fără ca acest lucru să-i fie impus de o criză!
LE FIGARO. – Până acum, Franța a evitat un astfel de scenariu…
– Da. În perioada falimentului Lehman Brothers, în 2008, nivelul datoriei noastre publice era apropiat de cel al Germaniei. Nu am fost puși sub presiune, ceea ce nu ne-a fost neapărat de folos din punct de vedere pedagogic.
De exemplu, cum se poate ca țara noastră să fie ultima care înțelege că revoluția demografică implică alegeri dificile în privința sistemului de pensii?
Există trei opțiuni: să crești contribuțiile, să reduci pensiile sau să muncești mai mult. Primele două mi se par detestabile. A treia a fost adoptată de toți vecinii noștri!
LE FIGARO. – Mario Draghi pledează pentru emiterea unei datorii comune. Împărtășiți această poziție?
– Da, ba chiar merg mai departe: orizontul nostru până în 2050 trebuie să fie acela al unei federații politice. Avem deja o monedă unică și o piață unică; acum avem nevoie de o apărare comună, de o diplomație comună și, bineînțeles, de un executiv unic.
Una din două: fie dorim să fim influenți în lume, să ne apărăm ferm interesele și facem acest pas decisiv, fie ne resemnăm să-i privim pe ceilalți acționând în locul nostru, așa cum s-a întâmplat și continuă să se întâmple în negocierile privind taxele vamale americane sau în discuțiile referitoare la războiul din Ucraina ori la conflictul din Orientul Mijlociu.”
Sursa: Le Figaro Economie
