“Unii sunt tentați să creadă că aceste alegeri marchează începutul sfârșitului pentru mai multe dintre marile războaie culturale de care republicanii au beneficiat. Unul dintre acestea este cel asupra avortului.
Acesta a fost al treilea ciclu electoral de la hotărârea Curții Supreme din 2022 în cazul Dobbs v. Jackson Women’s Health Organization, prin care problema a fost retrimisă în competența alegătorilor. De această dată, avortul a fost remarcabil mai ales prin absența sa din majoritatea campaniilor electorale.
Alegătorii din patru state (Idaho, Missouri, Nevada și Virginia) au fost chemați să se pronunțe asupra unor măsuri electorale referitoare la avort și au dat verdicte divergente. Dar, pentru prima dată după mai multe decenii, avortul nu a mai reprezentat o temă importantă în acest ciclu electoral.
Subiectul nu a generat secvențe memorabile pe rețelele sociale în urma dezbaterilor pentru Camera Reprezentanților sau Senat și a fost marginalizat de democrați în favoarea altor teme, precum ostilitatea lor față de președintele Trump sau față de Israel.
Paradoxal, această relativă tăcere s-a produs tocmai pentru că hotărârea Dobbs a permis procesului democratic să funcționeze. Hotărârea Roe v. Wade din 1973 a înghețat politica în materie de avort într-un mod care nu corespundea opțiunilor alegătorilor. Acest lucru a garantat că avortul va rămâne o temă de actualitate pentru ambele tabere politice.
Republicanii au fost cei care au beneficiat în mod special de această dezbatere, deoarece ea le-a permis să construiască o alianță între alegătorii religioși care se opuneau avortului și conservatorii constituționaliști care contestau hotărârea Roe.
Acum, când statele au libertatea de a-și stabili propria politică în materie de avort, ele par să se îndrepte rapid către echilibre relativ stabile.
Un fenomen asemănător pare să se desfășoare în privința sexualității și a genului.
Acest ciclu electoral intermediar a inclus în mai multe state referendumuri și propuneri legislative referitoare la această problemă. Propunerile de interzicere a participării persoanelor de sex masculin la competițiile sportive feminine au fost adoptate în cea mai mare parte, inclusiv în bastionul liberal reprezentat de statul Washington și, posibil, în Colorado.
Aceasta ne oferă o imagine asupra modului în care s-ar fi putut desfășura lupta privind avortul în urmă cu cinci decenii, dacă Curtea Supremă nu ar fi intervenit.
În 2025, Curtea a decis că statele pot reglementa sau interzice intervențiile medicale destinate minorilor care se consideră transgender. Douăzeci și șapte de state au făcut deja acest lucru, iar administrația Trump a adoptat, la nivel federal, o poziție de reglementare ostilă acestor intervenții.
Sondajele de opinie sugerează că această abordare corespunde punctului de vedere al majorității. Ar fi exagerat să afirmăm că această controversă este încheiată, dar ne îndreptăm rapid în această direcție.
Alegătorii care consideră neplăcută perpetuarea agitației culturale în jurul acestei probleme se pot consola, totuși, cu faptul că legislativul statului lor a început deja să o aducă sub control. Această tendință ar putea avea consecințe surprinzătoare chiar în prezent.
Cel mai convingător spot electoral al ciclului din 2024 a fost: „Kamala este de partea celor care se identifică drept «they/them» (pronume neutre, folosite de persoanele care nu se identifică exclusiv ca bărbat sau femeie), președintele Trump este de partea dumneavoastră”.
Doi ani mai târziu, Texasul, stat care a fost multă vreme profund republican și care interzice intervențiile chirurgicale de tranziție de gen în cazul minorilor, tocmai a ales ca senator al Statelor Unite un bărbat care a afirmat cândva că există șase sexe și că Dumnezeu este „non-binar”.
Acest rezultat devine mai ușor de înțeles dacă presupunem că texanii au ajuns la concluzia că opiniile neconvenționale ale lui James Talarico despre sexul biologic sunt mai puțin relevante, deoarece problema a fost deja tranșată în statul lor.
Așa funcționează lucrurile în cazul problemelor sociale într-o democrație. Sistemul este orientat spre obținerea unui consens aproximativ, care să permită închiderea subiectului. Ulterior, niciuna dintre tabere nu mai are prea mult de câștigat din punct de vedere politic dacă readuce controversa în prim-plan.
Să ne gândim la alte câteva dezbateri sociale care au provocat cândva controverse puternice, dar care nu au mai reprezentat teme de discuție în aceste mid-terms– precum dreptul de vot al femeilor sau prohibiția alcoolului.
O consecință a acestui fenomen este că liniile de fractură ale războaielor culturale nu constituie, de regulă, o bază stabilă pentru construirea coalițiilor politice.
Ceea ce rămâne este economia. O veste proastă pentru ambele partide, dar mai ales pentru republicani.
Democrații suferă, la rândul lor, de propriile nevroze legate de războaiele culturale. Să ne amintim că tocmai încercarea de a impune un test de puritate ideologică și culturală i-a făcut pe alegători să afle că Kamala Harris susținea finanțarea de către contribuabili a tratamentelor de tranziție de gen pentru deținuți. Era vorba despre o întrebare absurdă care îi fusese adresată de o organizație de lobby apropiată Partidului Democrat.
Cu toate acestea, cel puțin democrații se află și în procesul de elaborare a unei agende economice clare și coerente din punct de vedere ideologic. Această agendă – mai mult stat, întotdeauna și pretutindeni – este greșită, dar ea există, iar democrații o pot discuta cu alegătorii.
Republicanii? Nu prea.
Începând din această săptămână, anumite sectoare ale partidului continuă să refuze să recunoască măsura în care gestionarea haotică și ineficientă a economiei de către administrația Trump a contribuit la înfrângerea electorală a republicanilor.
În prezent, este imposibil să spunem ce înseamnă, în zilele noastre, o „politică economică republicană” sau când ar putea partidul să elaboreze una.
Pe măsură ce se apropiau alegerile de la jumătatea mandatului, republicanii sperau că alianța lor electorală construită în jurul războaielor culturale îi va ajuta să treacă linia de sosire. De aici și accentul pus pe caracterul fundamental excentric al domnului Talarico, al senatorului ales din Michigan, Abdul El-Sayed, și al altor candidați considerați neconvenționali sau radicali.
Dar, odată ce avortul a încetat să mai fie o temă mobilizatoare, iar problemele legate de sexualitate și gen au început să-și piardă din importanță, nimic nu i-a mai putut salva pe republicani de propria incapacitate de a formula un mesaj economic.
Temele culturale vin și pleacă, dar economia rămâne pentru totdeauna. Republicanii au la dispoziție doi ani pentru a construi o coaliție electorală viabilă în jurul unui program economic.”
Sursa: The Wall Street Journal
