Alternanța din 1996 și democrația rămasă neconsolidată

Timp de lectură 5 min.

Au fost trei evenimente cruciale care au marcat desprinderea definitivă a României din sfera de influență a Uniunii Sovietice/Rusiei, opțiunea definitivă pentru familia democrațiilor occidentale, sub umbrela de securitate a Statelor Unite ale Americii:  prăbușirea regimului comunist totalitar în decembrie 1989;  victoria în alegeri a Convenției Democratice din 1996; integrarea în NATO din 2004. Sunt cele mai mari reușite ale destinului nostru statal și național postcomunist și aproape singurele. Ele au făcut posibilă integrarea în Uniunea Europeană. În rest, am suportat consecințele uneia dintre…

citește în continuare

Presa (în cădere) liberă. Care presă?

Timp de lectură 6 min.

În Decembrie 1989, în România comunistă apăreau două ziare naționale. Scânteia era „organul central al PCR”, drept care conținea 100% propagandă. România liberă era mai comestibilă, în special grație rubricii de Mică publicitate (nu puțini erau cei care „citeau  morții”, adică anunțurile mortuare) și rubricii de știri externe, deși ambele erau sever cenzurate: la anunțurile de publicitate regulile erau draconice – așa a apărut, între altele, enigamtica formulă „vând rochie de ocazie”, în loc de „rochie de mireasă” – iar știrile externe trebuiau să…

citește în continuare

La 108 ani de la nașterea Seniorului

Timp de lectură 2 min.

Comemorarea Seniorului Corneliu Coposu, fiu credincios al Bisericii Române Unite cu Roma și mărturisitor al demnității și al libertății în temnițele comuniste, dar și în perioada tulbure de după 1989, ne oferă prilejul de a redescoperi un model de umanitate care ne fascinează și ne inspiră. Îmi vine în minte, în acest context, o amintire pe care Preafericitul Părinte Cardinal Lucian mi-a împărtășit-o, un moment de taină trăit pe undeva prin Maramureș în timpul persecuției comuniste, în care el și domnul Corneliu Coposu au…

citește în continuare

Singura utopie politică a postcomunismului românesc

Timp de lectură 5 min.

Mereu ajungem să optăm, în politica românească, între două lucruri proaste. Partidele actuale (variate) și liderii lor sunt fie opțiuni execrabile, fie opțiuni dezagreabile și decepționante. Mereu ne drămuim conștiința de votanți, ezitând, negociind care ar putea fi soluția de compromis mai puțin amară ori acră. Rar au existat, în post‑comunismul românesc, lideri integri: Corneliu Coposu a fost unul dintre aceștia (acum 25 de ani), nu știu să fi fost altul (în afara lui). În mod statornic ajungem să căutăm scări de incendiu, portițe…

citește în continuare