Hari Bucur Marcu despre Armată și pensiile speciale

Timp de lectură 6 min.

« Așa cum a făcut cu toate celelalte “măsuri“ de redresare economică sau chiar de “reformă“ a Administrației publice, fără să pornească însă de la identificarea problemelor care ar necesita vreo măsură sau vreo reformă, Guvernul Ilie Bolojan, format din coaliția de patru partide, patronată olimpian de președintele Nicușor Dan, are în vedere doar ostoirea pizmei pe care o parte a electoralului o are față de cei care sunt plătiți de stat aparent cu mai mulți bani decât acea parte a electoratului.   Aspectul ăsta…

citește în continuare

Reînarmarea Uniunii Europene

Timp de lectură 5 min.

« Dictonul latin si vis pacem, para bellum („dacă dorești pacea, pregătește-te de război”) nu a apărut în plină glorie a Imperiului Roman, ci abia în secolul al IV-lea d.Hr., sub pana lui Flavius Vegetus Renatus, autorul tratatului de strategie „Epitoma rei militaris”. Pacea adusă de UE (și, trei decenii, de căderea URSS) a consolidat în mintea europenilor ideea falsă a păcii eterne. Utopia kantiană a păcii contractualiste.  Dacă părțile fac împreună comerț bazat pe reguli acceptate, de ce s-ar mai ajunge la conflict armat?…

citește în continuare

Bolojan pe tobogan: despre plagiatul lui Radu Marinescu

Timp de lectură 4 min.

Pe mulți, recenta ieșire în decor a prim ministrului Ilie Bolojan i-a siderat. Pe drept. Căci șeful guvernului României, un om altfel smart și bine pregătit a derapat. Acum circulă alăturea cu drumul în reacție la furtul intelectual comis de unul din subordonații săi din executiv. Premierul României, Ilie Bolojan, rămăsese, până azi, una din ultimele speranțe, alături de poporul român și de protestele sale, de ameliorare a situației dezastruoase a unei țări post-comuniste nereformate de mulți ani, a cărei justiție continuă să fie…

citește în continuare

Iran: O contestație de natură revoluționară și riscul unui război civil

Timp de lectură 7 min.

« Republica Islamică Iran s-a născut în 1979 într-un climat de mare incertitudine. Puțini erau atunci cei care credeau că o revoluție ar putea răsturna un șah susținut de Occident, de NATO și de o armată puternică, mai ales într-o perioadă – anii 1970 – în care Teheranul reușise de asemenea să ajungă la o formă de destindere cu Uniunea Sovietică. Totuși, șahul a fost într-adevăr răsturnat, iar un regim islamic a fost instaurat. Încă din primele zile, acesta s-a confruntat cu ostilitatea forțelor politice…

citește în continuare
1 … 56 57 58 59 60 … 310