Pericolul celui de-al treilea război cu implicații globale amenință să izbucnească în Taiwan, în timp ce ONU își bate joc de singura democrație liberală din Orientul Apropiat, iar slăbiciunea SUA îi încurajează pe agresori.
Căci secretarul general al ONU, Guterres, și Consiliul de Securitate al organizației mondiale, expun căștile albastre din Liban, sub ochii placizi ai impotentei administrații americane, riscului de a pieri fără să tragă vreun glonț în ciocnirea dintre Israel și teroriști. Al căror scut pentru atacuri asupra statului evreu sunt tocmai trupele UNIFIL.
Lamentabilul eșec al ONU
Aceste căști albastre primiseră, prin rezoluția ONU 1701, misiunea de a asigura pacea prin dezarmarea Hezbollah și crearea unei zone tampon la sud de râul Litani, între extremiștii șiiți, interpuși ai Iranului din Liban, și civilii din nordul Israelului, ale căror localități fuseseră transformate de teroriști, din 2006, în ”poligon”.
De-atunci au trecut aproape două decenii. Or, nimic din ce prevedea rezoluția nu s-a produs. Din vina ONU și a Comunității Internaționale. Care n-a insistat asupra transpunerii ei.
Iar a doua zi după masacrul antisemit genocidar comis de Hamas, la 7 octombrie 2023, în sudul Israelului, Hezbollah a reînceput să atace zilnic statul evreu din nord, cot la cot cu teroriștii pro-iranieni din Irak, Siria și Yemen.
Tirul continuă și în aceste zile, dindărătul pozițiilor UNIFIL. Așa cum s-a comportat de aproape 20 de ani această trupă, zisă aiurea a ”Națiunilor Unite”, căci e mai degrabă un atu al islamiștilor, nu are nici o noimă, în zonă. E ca un stâlp de beton. Doar că nu e, pentru că e compusă din oameni. A căror viață se riscă acum cu un singur rost. Să fie apărați teroriștii. Căci Israelul le-a cerut în van căștilor albastre să se retragă, pentru ca militarii ONU (inclusiv europeni) să nu mai fie abuzați de teroriști ca scuturi umane. În van, pentru că protectorii de stânga din Vest ai islamiștilor, teroriștilor și patronilor lor refuză să-l constrângă pe șeful pro-terorist al ONU să procedeze la retragerea lor.
Așa că Hezbollah continuă să se plaseze în proximitatea UNIFIL, ca să-i atace pe israelieni. Care sunt obligați să răspundă focului, dacă nu vor să se sinucidă.
Așa cum sunt siliți să riposteze consistent la cele două rânduri de atacuri iraniene directe, nu prin interpuși, cu circa 500 de rachete și drone, între care, la 1 octombrie, cu 180 de rachete balistice.
Reintră în scenă America lui Biden
În reacție, SUA n-au găsit cu cale decât să ceară Israelului să nu riposteze consistent, astfel încât să-și potențeze capacitatea disuasivă. De pildă, distrugând în fine amenințarea nucleară și instalațiile petroliere din care Iranul își extrage banii pentru a alimenta și înarma numeroase oștiri teroriste și a teroriza întregul Orient Apropiat.
Iar premierul israelian, Netanyahu, conștient probabil de precaritatea poziției sale politice, de penuria de muniție de care suferă statul evreu, potrivit Financial Times, ca și de nevoia de ajutor militar american, s-a simțit constrâns să ia decizia de a da ascultare probabil celei mai nevolnice, inepte, incompetente și demente administrații din istoria Statelor Unite.
În fața spectacolului acestei slăbiciuni americane, iscate numai parțial de nevoile electorale ale Kamalei Harris, parțial de neghiobia mai-marilor din Washington, China comunistă profită și se dedă unei partide de pocher amintind de scenariul rusesc din 2014, din Ucraina.
China comunistă fructifică inadecvarea globală, americană
Zăngănitul de arme comuniste, chinezești, a luat proporții fără precedent în strâmtoarea Formosa, la o aruncătură de băț de Taiwan. Unde, după numai câteva luni de la cele precedente, China derulează iar așa-zise ”manevre militare” de intimidat mica democrație liberală de mare succes economic din insula taiwaneză. Manevre la care, pentru prima dată în istorie, participă, belicos la culme, și un portavion al regimului totalitar chinez.
În reacție, Kamala Harris tremură să nu fie obligată să mai răspundă și la o a treia criză globală iscată de împăciuitorismul administrației ei, după războaiele din Ucraina și din Israel, pentru izbucnirea cărora Biden și vicepreședinta lui poartă, dincolo de criminali în masă ca Putin, Xi, Khamenei, și Sinwar, partea leului din vina occidentală.
Căci, în loc să descurajeze aceste agresiuni, le-au stimulat prin declarații iresponsabile. Articulate complet inutil. Precum cea a lui Biden, de la Geneva, din 2021, că Putin nu va vedea trupe americane în Ucraina (o declarație – lumină verde pentru dictatorului rus și marea lui invazie în Ucraina, din 2022).
Și le-au mai încurajat, chiar mai abitir decât prin declarații, prin acțiuni iresponsabile. Cum a fost dementa retragere intempestivă a SUA din Afghanistan, ordonată de Biden cu fix 6 luni înaintea cotropirii Ucrainei de către mașinăria de război a lui Vladimir Putin.
Nu e clar dacă dictatorul chinez XI va ordona o trecere la invazia insulei sau doar blufează. Dar exclus n-ar fi acest ordin câtuși de puțin.
Când să aibă Xi de partea sa o Americă mai puțin pregătită să apere Taiwanul și pe ea însăși decât sub actuala administrație de stânga a SUA, care pășește parcă hipnotizată din dezastru în dezastru, pe eșichierul internațional?
Și chiar dacă e vorba de încă o cacealma, iar regimul comunist chinez, prin tradiție foarte precaut, nu va invada Taiwanul: Xi, care amenință și țările din vecinătatea Chinei, între care India, Vietnamul, Filipinele, Nepalul, le-ar putea da o prețioasă mână de ajutor aliaților săi din Rusia și Iran printr-o blocadă sau o carantină care să lovească Vestul extrem de dur, oprind exportul semiconductorilor complecși produși de Taiwan.
Fără acești semiconductori nu funcționează niciun telefon mobil, amintea recent ziarul austriac Die Presse.
Care menționa, de asemenea, că strâmtoarea Formosa (Taiwan) e și o cale comercială globală, cheie. Or, a o bloca, așa cum vrea China, e a înainta hotărât pe drumul pe care au purces de ani de zile dictaturile rusă, chineză și iraniană, care încearcă să schimbe ordinea mondială. Și s-o refacă astfel încât să distrugă lumea liberă, a democrațiilor occidentale.
Intrăm, astfel, în cele mai periculoase săptămâni și luni ale anului, deceniului, secolului și mileniului. Cui avem a « mulțumi » pentru riscurile confruntând NATO? De consemnat pentru cărțile de istorie: actualei administrații americane în frunte cu Joe Biden și Kamala Harris.
Cum ar trebui să ne apărăm? Unindu-ne forțele la nivel planetar, de partea celor care luptă deja. Dacă nu vrem să fim îngurgitați rând pe rând.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
