Sens Politic la primul pas

Timp de lectură 5 min.

Crizele globale și zonale care se succed rapid desenează o lume mai periculoasă și mai greu de înțeles. Iar non-înțelegerea produce neîncredere. Apoi conflictele de interpretări devin conflicte propriu-zise. Adevăratele bule sociale construite de algoritmi ajung să izoleze mental, produc confruntări artificiale, deconstruiesc ideea de bine comun și încurajează egoisme individuale sau de grup. Pe de altă parte, la nivelul instituțiilor politice, binele comun nu mai e gândit, e numai instrumentalizat până a fi golit de sens. Criza binelui comun e criza politicii, nu numai în România. Dar România este mult mai fragilă pentru că nu a știut să-și construiască o democrație credibilă și un spațiu public propice pluralismului autentic. La nivelul culturii politice rămâne valabil modelul conflictului între o societate care nu are încredere în stat, dar este de multe ori dependentă de el, și instituții ale statului care nu au încredere în societate, de unde secretomania lor și o militariazare acum mai vizibilă ca niciodată după 1989. 

Soluția la criza politicului nu se află în interiorul actualei sfere politice. Acesta e în criză de lideri, de discurs și de identitate politică bine conturată. E deci nevoie de noi perspective. Adversarul principal al acestor posibile noi perspective vine dintr-o aparentă bună intenție: de la logica răului cel mai mic. Aceasta e o capcană pentru că plecând de la ea nimic nu mai este judecat din perspectiva valorii sale absolute, totul este relativ fiind comparat cu un rău care trebuie evitat cu orice preț. Și acest preț devine exorbitant, e câteodată chiar adevărul sau pluralismul democratic. În plus se încurajează o pedagogie negativă: liderii politici nu mai trebuie să producă un discurs pozitiv, ei trebuie doar să accentueze discursul negativ la adresa adversarilor. Ceea ce duce la exagerări, la radicalisme și, poate mai ales, la conflicte mimate în care fiecare apare ca fiind răul cel mai mic în ochii propriului electorat.  

Societatea românească a simțit această capcană, în perioada electorală a devenit un clișeu să spui că nu vrei să alegi răul cel mai mic, dar atunci e prea târziu. Logica răului cel mai mic funcționează ca o diversiune între momentele electorale, una care-i protejează de critică rezonabilă pe cei care-ți sunt mai apropiați politic, dar această protecție are efectul pervers de a face ideea de reprezentare caducă: alesul nu mai reprezintă alegătorul care-i cere o soluție la problemele lui concrete, alesul e el însuși soluția într-un mare război politic abstract și câteodată mimat. 

Ca să ieșim din această capcană a răului cel mai mic trebuie să plecăm în căutarea unui bine, în cătarea unor repere și modele care încarnează acel bine. Pentru noi, cei care am inițiat Sens Politic, acest reper nu poate fi găsit în politica actuală. Este totuși un om politic postcomunist care îndeplinește aceste cerințe: Corneliu Coposu. Politica poate produce eroi de moment care devin cu timpul țapii ispășitori ai neputințelor noastre. Politica transformă iubirea colectivă în ură colectivă. Aproape niciodată nu e invers. Corneliu Coposu a făcut acest improbabil drum invers, de la ură la iubire. Întâi a fost o țintă a urii organizate instituțional. Apoi a făcut obiectul unui sentiment de afecțiune colectivă, vizibil în mare parte post-mortem în noiembrie 1995. Acest ultim sentiment a marcat istoria noastră postcomunistă pentru că era unul cathartic: era de fapt semnul izbucnirii unui sentiment colectiv de vinovăție, era rezultatul unei eliberări din condiționările mentale impuse societății românești de regimul comunist. O eliberare care a rămas parțială. 

Amintirea exemplului Corneliu Coposu e o sfidare la adresa prezentului, în special a celor care evoluează pe scena politică. Capacitate a lui Corneliu Coposu-omul politic de asumare-încarnare a unor valori, atât înainte cât și după 1989, este reperul care ne ajută să construim o altă perspectivă asupra realității în care trăim. 

Azi am uitat colectiv că liderul Coposu reprezenta promisiunea unei alte Românii posibile. Dacă ne aducem aminte de el, dacă folosim amintirea sa pentru a desena un posibil bine comun, dacă îl invocăm nu ca excepție, ci ca model, alături de alte modele începând cu mentorul său Iuliu Maniu, dacă toate aceste se întâmplă, poate re-învățăm să credem că altă Românie e posibilă. 

Sens Politic nu vrea să aibă un spirit partizan, își propune numai ca, în timp, să construiască una din perspectivele care ne pot scoate din maniheismul imanent și cercul vicios al celui mai mic rău.

Ne propunem asta încercând să evadăm din reperele artificiale impuse de spațiul nostru public și politic: evadând în timp datorită memoriei și istoriei, evadând prin idei și credințe, nu în ultimul rând fiind atenți la realitățile europene și la dezbaterile globale, încercând astfel să ieșim din provincialismul nostru post-modern și conformist-sincronic.

Sens Politic nu și-a luat acest nume pentru că vrea să vadă politicul peste tot, ci tocmai pentru că politizarea excesivă a tuturor acțiunilor sociale contribuie azi la golirea politicului de specificitatea sa. Este și ceea ce crește periculos atât speranțele societății ca soluțiile să vină în primul rând din partea politicului, cât și iluzia că acesta, prin lideri și instituții, este unicul vinovat pentru starea întregii comunități naționale. 

Sens Politic este exclusiv rezultatul acțiunii benevole a unor membri și prieteni ai Fundației Corneliu Coposu. Mulțumim celor care ne-au ajutat voluntar pentru realizarea tehnică a acestui site și tuturor celor care au acceptat să contribuie la acest început. Ne dorim ca primul nostru pas să fie privit cu înțelegere și cu speranța că vor urma destui alții care ne vor putea apropia de ambițiile asumate aici.

Alexandru Gussi – Editor
Cosmin Budeancă – Editor
Marius Andrei – Editor
Ion-Andrei Gherasim – Președinte Executiv Fundația Corneliu Coposu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.