La aproape 3 decenii și jumătate de la Revoluție, românii se află pe celălalt versant al muntelui escaladat de tinerii care și-au sacrificat sau și-au riscat viața, în decembrie 89, spre a o înfăptui și a scăpa neamul de comunism, de securiști și de calamitatea numită regim ceaușist.
Pe versantul revoluționar, românii se îndreptau spre libertate, democrație, prosperitate.
Acum se scaldă în mocirla nostalgiei și revizionismului, alimentate de frustrarea unei tranziții care nu i-a ridicat la cer, așa cum, în neghiobia, invidia și incompetența lor, sperau mulți.
De vreme ce n-au ajuns în vârf, în conformitate cu iluziile lor despre propriile însușiri și capacități fabuloase, trufașii, turnătorii, securiștii lăsați de izbeliște, mahalagioaicele și fanaticii ar vrea să nimicească tot. Și, înainte de orice, democrația liberală, în care nu s-au descurcat.
Situația, azi
Pe versantul de care se agață acum, adesea pasivi și indiferenți la mersul țării și al lumii, românii riscă să se prăbușească într-o nouă dictatură, într-o nouă birocrație totalitară, de factură putinistă. Un regim, pentru care militează extrema naționalistă și nu displace defel nici fostului sistem național-comunist, organizat în structurile pesedizate.
La 34 de ani de la revoluția însângerată de securiștii lui Ceaușescu, apoi de regimul Iliescu, unii, tot mai puțini, încă mai așteaptă dreptatea. Mai există nădejdea unora care speră în restabilirea adevărului ocultat odată cu operațiunea confiscării și deturnării Revoluției și în instaurarea unei normalități democratice parcă din ce în ce mai utopice.
Dar numărul și speranțele lor par a descrește vertiginos, în timp ce cresc proporțiile altor două grupuri: dezabuzații fataliști și dezamăgiții care nu mai cred în democrație pentru că nu mai cred nici în puterea UE, a NATO, a SUA și a Occidentului de a pune țara pe calea cea dreaptă.
Lor li se adaugă grupul care, constatând diferența în materie de avans tehnologic și prosperitate, obținut grație libertății de mișcare și integrării în structuri euro-atlantice, se amăgește. Și crede că de solide instituții democratice proprii nu ar mai fi mare nevoie.
Fapt e că românii încă nu dispun, cum s-a văzut în achitarea asasinilor lui Babu Ursu și în reabilitatea securismului la ÎCCJ, de o justiție demnă de numele ei. Nu au, apoi, o legislație care să pună capăt sistemului feudal în uz, cu clase de privilegiați și pensionari speciali, sufocând un stat de drept nefuncțional. Românii nu dispun decât de câțiva bloggeri independenți și competenți, dar nu de o presă realmente liberă, capabilă să-i lămurească. În perplexitatea lor crescândă, s-au înglodat și împotmolit în pesedism și soluții politice părelnice, inspirate de populism gregar și susținute de propaganda putinistă unor figuri de mahala.
Cauze, perspective
Așa eșuează o țară care părea acum 34 de ani să fi pornit spre democrație sângeros și violent, dar cu dreptul și într-o manieră mai radicală și mai clară decât alte țări comunizate.
Manipulați preț de un secol, mai întâi de propria elită cuzisto-legionară, de revizioniștii istoricei catastrofe antonesciene, iar apoi de către comuniști și securismul național-ceaușist, mulți români au devenit o pradă ușoară pentru seducțiile extremiste, de stânga și de dreapta.
Așa s-a ajuns ca oamenii să se lase culeși inițial de Ion Iliescu și fesenismul lui și să accepte să nu se facă lustrația.
Apoi, au admis strâmbarea durabilă a legislației și justiției, au tolerat împărțirea societății în privilegiați și sclavi numiți ”cetățeni”, au admis impunitatea de facto a crimei, fărădelegii, a extremismului și asasinatului politic, a corupției și abuzului. Maculați de acest drum, dacă au fost cândva curați, nu puțini se lasă mai nou înregimentați de pesedism și de struțo-cămila ”liberalismului” pesedizat, când nu admit să se lase rinocerizați de Șoșoacă și de AUR. Ceea ce s-ar putea regreta și tolera, doar dacă oamenii n-ar avea alternative. Dar românii le au.
Ar putea opta pentru ”polul de dreapta” al celor trei partide care, cu toate bubele lor, ar vrea să-i rezerve țării un parcurs demn, european și liber.
Contextul internațional și România sătenilor din ”Petrică și lupul”
Problema e, că și Vestul se zbate într-o degringoladă parcă fără leac, iscată parțial, culmea, ca și catastrofa românească, de omisiunea confruntării critice adecvate cu marxismul, comunismul, cu infiltrările extremiste și alte forme revoluționare de salvaționism.
În timp ce, sub impactul degradărilor axiologice și slăbiciunii americane, Occidentul își pierde rolul de model și de far al libertății, la frontierele lui avansează implacabil războaiele, de felul celui ucrainean, precum și tiraniile.
Pe versantul pe care se află românii azi, cei 34 de ani irosiți s-ar putea răzbuna cumplit. Lăsați de Iliescu să fiarbă în suc propriu și ”să moară proști” de către compatrioții lor din Occident, care s-au plictisit, ori nu mai sunt nici ei în stare să-i sfătuiască de bine, românii nu par să intuiască și să înțeleagă pe de-a-ntregul pericolul care plutește dinspre răsărit.
Mulți, sastisiți de avertismente și năuciți de ”influensări”, îi iau peste picior pe proorocii din deșert. Încât, după ce și-au bătut joc de reperele lor veritabile, lipsesc glasurile în stare să-i avertizeze credibil.
E ca în povestea lui Petrică. Lupul n-a avut nevoie de mai mult decât de egoismul mulțimii, de plictiseala, pofta de distracție, prostia și indiferența ciobănașului mincinos, pentru a sminti un popor, a-l prinde cu garda la pământ, a pătrunde cu impunitate în mijlocul turmei și a-i devora mieii.
Când se va produce dezastrul, vor plăti în primul rând inocenții.
Articol publicat inițial pe petreiancu.com