Ce împinge lumea imersată în fantezii spre o ciocnire dură de realități? Una aptă să producă scânteile unui proces de natură să facă, la rigoare, inevitabilă o confruntare militară globală?
Minciunile. Greșita, falsificata percepție a realității. E urgentă nevoie de un reality check.
Căci nu e clar de ce atenția întregii lumi e fixată pe Gaza. Sau pe ideea, pe moment irealizabilă, a edificării unui stat palestinian. La urma urmei, un număr comparabil de victime, de fapt, în timp, net mai mare, reclamă varii alte conflicte actuale, precum cel din Sudan, de care nu pare să-i pese nimănui în Vest.
Două feluri de minciuni
Verificarea realităților ar fi bine să abordeze atât presante chestiuni de actualitate, precum cea privind utilitatea bombardamentelor anglo-americane asupra interpușilor yemeniți sau siro-irakieni ai Iranului, dar și întrebări privind evoluții și involuții pe termen mediu și lung.
Căci serviciile secrete, de propagandă și dezinformare ale Rusiei, Chinei și Iranului n-au dormit în ultima jumătate de veac.
Sunt treze-bec, foarte active și acum, și pompează asiduu, înspre Vest, mituri dintre cele mai diverse, alimentând defetismul, confuziile, anticapitalismul și antisemitismul, antiamericanismul, fricile iraționale, tone de narative anti-religioase și religios-fundamentaliste, precum și, în genere, toate formele de extremism.
Un aspect dintre cele mai grave și periculoase ale acestui tip de intoxicare ține de faptul că intoxicatorii nu sunt nici ei imuni la otrăvurile pe care le pun în circulație, dar nu realizează că și-au perturbat percepția, judecata și concluziile. Ceea ce le stimulează trufia și le momește să se iluzioneze că ar controla situații în fapt incontrolabile, când în realitate se îndreaptă spre un război mondial.
Cazul Iranului
Edificator e exemplul Iranului. Beneficiar al unor ample concesii ale administrațiilor americane Obama și Biden, precum și al unei alianțe cu Rusia și China, regimul teocratic de la Teheran și-a luat-o în cap și a pus Orientul Mijlociu pe foc.
Iranul a dirijat din umbră Hamas, care a atacat cu un mega-atentat Israelul, la 7 octombrie, declanșând actualul război din Gaza. A ordonat Hezbollah, care controlează Libanul, să provoace permanent statul evreu, care s-a văzut nevoit, după 7 octombrie, să-și strămute populația din nordul Israelului.
Tot Teheranul a comandat milițiilor teroriste, șiite, de obediență iraniană, din Irak și Siria, să atace trupele americane din regiune, spre a convinge SUA să întoarcă Israelului mâna la spate și să-l oblige să pună capăt campaniei antiteroriste din Gaza, concedând victoria în actualul război israelian, teroriștilor islamiști ai Hamas.
Și în același scop a ordonat interpușilor săi șiiți, yemeniți, să terorizeze și să pună pe butuci navigația în Marea Roșie, pretextând că nu Teheranul ar fi îndărătul pirateriei și terorismului Houthi.
Există mituri propagate obsesiv, pe termen scurt, întru evitarea unor acțiuni sau promovarea altora. Potrivit unuia circulând intens și din păcate nu fără efect în prezent, o ripostă americană în forță la sângerosul atentat iranian comis prin interpuși asupra forțelor SUA din Iordania ar implica pericolul extinderii și generalizării războiului din Gaza.
Realitatea e la antipod. În anumite condiții de psihoză colectivă, indusă de conspiraționisme, absența descurajării încurajează extremismul și stimulează terorismul și agresiunea.
În replică la provocările interpușilor iranieni, forțele anglo-americane din regiune au bătut șaua ca să înțeleagă iapa. Au ripostat delicat, cu niște bombardamente care n-au cum să-și facă efectul, de vreme ce nu l-au nimerit pe făptașul principal, iranian, ci doar pe unii, puțini și neimportanți, dintre ciracii și auxiliarii lui.
Or, ca alți tirani totalitari, ayatollahul Khamenei și regimul său teocratic nu înțeleg decât limbajul forței. Cu percepția realității perturbată, America lui Biden nu se arată în stare să-l vorbească. Ceea ce întărește complexul de superioritate al regimului iranian și îi accentuează înclinarea spre provocări de natură să iște o deflagrație globală.
Antisemitimul în acțiune
Administrația Biden nu pare în stare să înțeleagă nici forța antisemitismului dindărătul acțiunilor Iranului și a aliaților săi, nici pericolul de a da impresia că e prea slabă ca să reziste cântecelor de sirenă antievreiești, promițând o iluzorie împăcare. O astfel de reconciliere otrăvită, cu islamiștii și extrema stângă, făgăduiește promovarea candidaturii la președinție a lui Biden, dacă șeful Casei Albe pune botul la antisionism.
Există durabile narative false, precum acuzele principale, antisioniste, ale antisemitismului de stânga, inclusiv a celui din partidul democrat, care pretind, în răspăr cu realitatea, că statul evreu – transformat în evreul națiunilor – ar fi unul ”colonialist” (deși evreii sunt, în realitate, singurul neam autohton în Țara Sfântă). Sau că ar exercita un ”regim de apartheid”. Sau că ar fi ca statul ”nazist” și ar comite ”un genocid” împotriva palestinienilor. Deși cei aproape 2 milioane de arabi, cetățeni ai Israelului, se bucură efectiv de aceleași drepturi precum cetățenii de etnie evreiască, iar numărul palestinienilor din Gaza s-a înzecit, din 1948 încoace, ceea ce face total ridicolă pretenția cu pricina.
Enormitatea acestor ”derealizări”, cum le numesc experți ai fenomenului antisemit ca Monika Schwarz-Riesel și Yehuda Reinhatz, e ușor de stabilit: realitatea este că Israelul are multe minorități rasiale, etnice, religioase și sexuale care se bucură efectiv de drepturi umane, civice și politice egale cu ale majorității evreiești.
Altă fantasmă, legată de narativul antisemit, anti-israelian, afirmă că UNRWA ar fi de neînlocuit. Infiltrată până-n măduvă, prin Hamas, de Iran și de terorismul islamist, UNRWA și-a devoalat fața ascunsă, cu ajutorul serviciilor secrete israeliene.
Ca portretul ascuns al încarnării răului din cartea lui Oscar Wilde, Dorian Gray s-a demascat mai nou nu doar UNRWA, ci și rolul negativ asumat de ONU, inițial involuntar, din 1948 încoace, în întreținerea conflictului din Orientul Apropiat și Mijlociu, prin perpetuarea dincolo de multe generații, a problemei refugiaților palestinieni. Care după opt decenii ar fi trebui să fie rezolvată de cel puțin o jumătate de veac, dar persistă și îngroașă periodic toate crizele, pentru că UNRWA o ține artificial în viață, bazându-și existența pe ea și pe banii Vestului. Ca atare, această instituție a pus pe picioare o uriașă birocrație, o rețea care nu doar că n-a rezolvat problema refugiaților palestinieni de integrat, naturaliter, în țările, regiunile și orașele în care se află, ci a complicat-o și a prelungit-o pro-domo.
Agenția pentru refugiați palestinieni a ONU a întreținut nu doar victimologia palestiniană, dragă unui Vest postmodern, dedat victimologiilor competitive, ci a perpetuat deopotrivă antisemitismul și cultul terorismului, zis al ”martirilor”, în manualele școlare și în capetele palestiniene. Aceasta e, de decenii, realitatea UNRWA.
Monstrul a fost creat în 1948, când s-au pus bazele unei organizații având azi, pentru câteva milioane de refugiați palestinieni, cu 10.000 mai mulți angajați decât tot restul organizației mondiale pentru zecile sau sutele de milioane de refugiați din lume, din care doar fracțiuni sunt înregistrate și beneficiază de un ajutor internațional real.
În acest fel s-a distrus, generație după generație, voința palestinienilor din lagărele zise ”de refugiați”, de a munci, de a se realiza și integra, eliberându-se de statutul de victimă și de permanent refugiat. S-a creat astfel o pătură de tăietori de frunze la câini bine hrăniți, ușor de sugestionat și de îndoctrinat islamist, lesne de recrutat de către extremiști și de împins să comită cele mai abominabile crime.
Nimic nu face mai rău populației palestiniene decât articularea obsesivă a presupusei ”necesități a edificării statului palestinian”, a cărei invocare actuală răsplătește terorismul Hamas și reduce apetența pentru combaterea extremismului. Nimic n-ar face mai bine acestei populații decât desființarea structurilor care, ca UNRWA, au facilitat, promovat sau determinat radicalizarea ei, involuția ei spre fundamentalism, extremism, antisemitism și terorism.
Or, în fața suspendării finanțărilor unei organizații complice cu terorismul și a refuzului Israelului de a mai accepta UNRWA în Gaza, după război, se răspândește obsesiv, în presa de stânga, mitul caracterului chipurile ”iramplasabil” al UNRWA. Ai cărei birocrați și-au prezentat cutia milei în Qatar și au și obținut rapid niște milioane suplimentare de la Frăția Musulmană din emirat.
Antecedente istorice
Mitul antisemit modern și răspândirea lui în Vest e, la origine, opera serviciilor secrete rusești. ”Protocoalele înțelepților Sionului”, care avea să devină Biblia întoarsă pe dos a nazismului, a fost invenția Ohranei țariste, care a răspândit făcătura în Europa, la finele însângerat de pogromuri rusești al secolului XIX. Antisemitismul a slăbit serios Franța afacerii Dreyfus și avea să pună capăt, sub Hitler, democrației germane.
Un Vest (anglo-francez și american) văzut de nemți ca ”iudaizat” și crezut, deci, prea ”slab” și ”fricos” ca să riposteze în forță și eficient nazismului, a fost fantezia care a declanșat în Hitler procesul mental al deciziei de a sfida Londra și Parisul și de a invada Polonia după demantelarea Cehoslovaciei, iar apoi de a declara război Statelor Unite.
Alt mit pernicios și nu doar intoxicant, ci și auto-intoxicant a ținut de percepția nazistă a slăbiciunii Rusiei bolșevice, de asemenea prezumtiv ”iudaizate”. Fusese viguros pus în circulație de propaganda extremei drepte europene.
Naziștii au propagat stăruitor antisemitismul în Orientul Apropiat, cu ajutorul aliatul lor palestinian, muftiul Ierusalimului, Haj Amin el Husseini. După război au preluat acest rol kaghebiștii și seecuriștii imperiului comunist.
Azi, o Americă văzută în Orient ca prea slabă și fricoasă ca să mai riposteze atacurilor asupra ei și asupra aliaților ei de felul Israelului e rețeta derapajelor teroriste și genocidare contemporane și viitoare.
Disprețul față de America lui Biden a reprezentat și un detonator al vărsării de sânge de la 7 octombrie 2023. Se știe acest lucru, pentru că, ulterior, Hamas și-a manifestat deschis surprinderea iscată de consistența sprijinului american pentru Israel. E clar că patronii iranieni ai teroriștilor par să se fi simțit, ca Putin, siguri că, la un an înaintea alegerilor prezidențiale americane, administrația de la Washington va supune imediat statul evreu unor presiuni insuportabile ca să pună capăt ripostei sale în Gaza. După un răstimp de patru luni, speranțele teroriștilor au renăscut din cenușă.
Așa cum au renăscut nădejdile Rusiei. Mistificarea majoră pusă în circulație de Putin privește prezumtiva ”apartenență” la poporul rus a ucrainenilor și presupusa lor ”vină” de a fi provocat războiul cu Moscova prin neacceptarea pretinsei ”realități”, neacceptare motivată de imaginarul lor extremism ”nazist”. Intens propagat în Vest de regimul Putin, acest basm, ca și cel al Kremlinului asediat de NATO, ca prezumtiv apărător al creștinismului, au avut menirea de a deconstrui propensiunea spre ajutorarea Kievului în state apusene și democratice în mod natural aliate Ucrainei, de vreme ce poporul ucrainean a optat cu mic cu mare pentru valorile occidentale, fiind pedepsit, prin urmare, cu invazia, de către Rusia, pentru dezicerea de totalitarism și de Moscova.
Efecte prezente
Toate aceste mistificări și dezinformări durabile au avut un impact enorm, chiar dacă sunt greu de comparat cu mitul antisemit, al conspirației evreiești, care în ultimii 50 de ani a îmbolnăvit treptat, tot mai accelerat, în Vest, dinspre stânga și dinspre fascismul islamic, mințile ultimelor generații.
Fără să realizeze ce sunt putinismul, expansionismul, antioccidentalismul rusesc și genocidul demarat în Ucraina, o parte a dreptei republicane a pus botul la intoxicările rusești. Iar ce s-a întâmplat peste ocean s-a petrecut și în parte din partidele europene de la dreapta spectrului politic. Urmarea? Reducerea sensibilă a propensiunii spre susținerea Kievului.
Reiese că bătăliile fierbinți din Israel și Ucraina, ipostaze ale ”războiului mondial pe bucăți”, cum a numit Papa ce se întâmplă pe glob, n-ar fi debutat și s-ar fi terminat, poate, deja, dacă narativele aberante, implantate în capetele occidentalilor, nu și-ar fi făcut treaba temeinic și nu i-ar fi determinat pe partenerii statelor agresate să frâneze ajutorul militar și financiar acordat aliaților lor din prima linie.
Ce facilitează răspândirea minciunilor putiniste, sau antisemite? Și care le sunt consecințele?
Dezinformările de felul celor lansate la finele secolului al XIX-lea din Rusia și impactul lor dezastruos, dar tardiv, sunt ușor de neglijat în zone și epoci de prosperitate. Se insinuează adesea fără să întâmpine vreo rezistență notabilă, întrucât profită de confort și de faptul că explozia lor e întârziată.
Realitățile istorice nu confirmă teza falsă, dar larg vehiculată, că revoluțiile ar avea loc în reacție la sărăcie. Strâmtorații, reliefa pe drept Eric Hoffer, nu fac revoluții. Hoffer sublinia că și revoluția franceză a urmat unei epoci în care Hexagonul s-a bucurat de două decenii de nemaipomenită abundență. Nici în România lui Ceaușescu, revoluția n-au făcut-o nevoiașii. N-au ieșit în stradă cei ajunși în sapă de lemn, ci tinerii din familii comparativ înstărite din orașele mari, mai puțin înfometate decât restul țării.
Odată infiltrate, miturile, dezinformările și mistificările fac corp comun cu progresul și cu propășirea materială generată de capitalism.
În epoci de abundență, care favorizează întotdeauna mișcările de masă, răsturnările naționaliste și religioase, precum și corupția, înflăcărarea socială, spiritul revoluționar și nostalgiile totalitare, spălarea comunistă, nazistă, islamistă și postmodernistă a creierelor progresează rapid.
Miturile și ideologiile deformând realitatea se cuplează cu distrugerea parțială a limbii, a școlii, a familiei, a economiei, a culturii, a vieții intelectuale și a meritocrației, pe filiera revizionismului și a deconstrucției religioase și naționale și a umplerii cu materialism, colectivism și conspiraționisme, precum și cu religii seculare, a golurilor provocate de vidarea axiologică a societății iudeo-creștine.
Rezultatul acestor operațiuni, după generații? Un adevărat cataclism în mijlocul unor populații cu elite culturale și politice parțial debusolate, cu societăți grav anemiate, ușor de dus de nas, de derutat, de avariat, de rătăcit, de smintit, de descompus și atomizat, lesne de manipulat, de infiltrat și invadat.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
