Sau trei motive pentru care Iohannis, mai bun fiind, îi trebuie preferat lui Rutte:
S-a deschis o perspectivă minunată pentru ”prietenii” alianței Nord-Atlantice de la Moscova la Peking și de la Teheran la Fenian: Președintele Iohannis vrea oficial șefia NATO. S-a autopropus.
Și să nu mi se spună că n-are mari șanse.
”Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO”, a declarat Iohannis, textual. Iar în scopul numirii sale au fost investite resurse diplomatice românești de o amploare fără precedent în istorie.
Păi ce, nu merită? Nu sunt resursele LUI? Guvernul LUI? Țara LUI?
Iohannis a accentuat din răsputeri, în discursul oficial anunțând mirifica perspectivă, cuvântul din fruntea mai tuturor alocuțiunilor rostite de el în prodigioasa sa activitate deloc plină de vacuitate, ci doldora de lipsă de activitate prezidențială ”în fruntea guvernului MEU”. Și-anume, pronumele și adjectivul posesiv nelipsit din rețeta magică marca Iohannis: ”al meu”.
În această chestiune regula e simplă. Cu cât mai lipsită de substanță e o pretenție (ori gol personajul care-o avansează), cu atât mai greu și apăsat e rostit, în compensație, ”al meu”.
În contextul intrării sale într-o ”competiție” care de fapt nu există, pentru că în fruntea NATO se ajunge prin numire, iar nu pe bază de concurs, de competiție, de egoism, sau de vot egal și universal, Președintele României face paradă de un ”patriotism” românesc, pe care, în opinia unei mari părți a românilor, nu l-a demonstrat prin fapte, de când e președinte.
Meritele președintelui…
Dar dacă la NATO funcționează Mircea Geoană ca secretar general adjunct, de ce să nu ajungă și Iohannis la șefie?
De ce să prefere actori politici din Vest, cum ar fi Casa Albă, pe un ”neica nimeni” ca olandezul Mark Rutte pentru viitoarea dregătorie la butoanele NATO? Cine se crede președintele american? Șeful unei administrații mai importante decât mafioții dindărătul guvernului pesedist și al argatului lor de la Grivco? Pardon, de la Cotroceni?
La urma urmei Rutte e chiar foarte departe de performanțele prezidentului român. Rutte nu s-a distins, vai, niciodată, chiar niciodată, în timpul mandatelor sale de premier: 1.) ca sportiv, schior și golfist. Sau, 2.) ca politician politicianist, care una spune (”fără peeeseeedeee”) și alta face, (numind mai mulți premieri pesediști decât oricine în istorie, ba mai mulți chiar decât activistul PCR/FSN Ion Iliescu). Sau 3.) ca beneficiar de avioane de lux cu care-și ia nevasta de la Sibiu spre a efectua pe banii românilor lungi, repetate și odihnitoare călătorii de refacere prin lume”.
...și virtuțile președintei…
Nu mă miră totuși, din cale afară, că pe liderul de la Cotroceni, poreclit ”Șase Case”, dată fiind abilitatea lui ieșită din comun de a achiziționa imobile din leafa lui de profesor-meditator, l-a lăudat ditirambic însăși madam Ursula von der Leyen.
Șefa Comisiei Europene, fostă ministră a apărării într-o Germanie în care Bundeswehrul e o armată găsită într-un hal fără de hal după ce și-a predat madam portofoliul, este posesoarea unui doctorat plagiat în proporție de 20% și a unor legături de afaceri insondabile (căci și-a șters cu grijă datele din telefon) dar cu certitudine păguboase nu doar pentru contribuabilii germani, ci pernicioase în cel mai înalt grad și pentru europenii vaccinați și nevaccinați cu Pfizer.
Cu toate acestea, Partidul Popular European, crezându-se pesemne pe scenă, la teatru, jucând în vreo satiră, a propulsat-o pe madam în poziția de ”Spitzenkandidatin”. De candidată ”de vârf” pentru șefia Comisiei.
E un vârf insurmontabil, deși nu se știe prea exact la ce i-a trebuit Ursulei această mandatare. În fond, după alegerile trecute, von der Leyen a obținut mult râvnitul post din vârf în pofida victoriei candidatului de vârf (cu mandat) al PPE, Manfred Weber.
Argumente democratice
Or, ce ne pasă nouă de votul cetățenilor? De principiile democrației?
O preferaseră atunci pe Ursula mușchiul doamnei Merkel și mușchiulețul mai în sânge al amicului ei bonapartist de la Elysee. Acel împărat de buzunar, Macron, care, spre deliciul lui Putin, a declarat cândva alianța NATO a fi ”în moarte cerebrală”.
Mai nou, s-a răzgândit și-a înviat-o. i se pare atât de vivace, încât ”nu mai exclude” prezența trupelor alianței pe teritoriul Ucrainei. Spre furia și frica lui Putin și ale aliaților lui.
Aici se închide cercul. Cine ar putea fi mai potrivit să preia o alianță moartă cerebral decât un ”Ficus taciturn”? Decât un ”dulap” bine îmbrăcat și aprovizionat? Decât un vilegiaturist cu slăbiciuni pentru aviația fastuoasă, aviatorii ei eleganți și un domiciliu de lux în Aviatorilor?
Ghici ghicitoara mea: pe cine l-ar prefera Ursula, draga de ea? Dar Putin? Dar Kim, XI, Erdogan și amicul Kremlinului și islamiștilor, don Lula? Până-i găsim răspuns, să ne aprindem o lulea. Luleaua păcii, desigur, ce altceva?
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
