Cunoscutul filosof-angajat Bernard Henri-Levy a publicat recent acest text în săptămânalul Le Point:
« O ONU neputincioasă și complice timp de patru ani, din 1992 până în 1996, pe durata martirului orașului Sarajevo, cel mai lung asediu din istoria modernă;
o ONU care, confruntat cu epurarea etnică condusă de sârbi în Kosovo, a lăsat o alianță militară, NATO, să facă treaba în locul său și, în 1999, să oprească în cele din urmă masacrul;
o ONU care, în fața milioanelor de morți din genocidul tutsi din Rwanda, a rămas ciudat de pasivă, și-a redus forțele de menținere a păcii atunci când a fost nevoie să le mărească, le-a mărit doar pentru a-i exfiltra, în cele din urmă, pe cei responsabili de masacru;
o ONU unde absurdul, sau cinismul, sau ambele, au fost împinse până la punctul de a tolera ca, prin jocul rotațiilor regionale care permit reînnoirea membrilor nepermanenți ai Consiliului de Securitate, statul Rwanda să-și păstreze locul în Consiliu pe parcursul crimelor de care se făcea responsabil;
o ONU care nu poate exclude din bilanțul său neputința în fața milioanelor de victime din Timorul de Est, Darfur, Somalia și tărâmurile sale sângeroase, conflictele uitate din Angola, Burundi, Sri Lanka, Sudan, pentru a nu amintit decât de războaiele pe care le cunosc nemijlocit;
o ONU în care, în zilele noastre, am ales în unanimitate, și pentru o perioadă de doi ani, președinte al Comisiei pentru Drepturile Femeii, o Arabia Saudită ale cărei reforme timide în acest domeniu nu au transformat-o într-un model al feminismului;
o ONU în care este Republica Islamică Iran, care a ajuns la penultimul pas al cursei sale către energia nucleară și al șantajului care o însoțește, căreia i se încredințează președinția Conferinței pentru Dezarmare care se încheie la sfârșitul lunii mai;
o ONU în care China, campioană mondială a biopoliticii și a societății de control, întruchiparea celui mai sofisticat sistem totalitar de pe planetă, care e ocupată chiar în acest moment cu un genocid al musulmanilor săi uiguri și a ceea ce rămâne, în granițele imperiului său, din poporului tibetan – o ONU în care această China intră sfidător în Consiliul pentru Drepturile Omului, unde a fost precedată de alte paradisuri ale democrației, care sunt Pakistan, Uzbekistan sau Cuba;
o ONU al cărei Consiliu de Securitate nu a putut face nimic, timp de doi ani, pentru a opri războiul de agresiune împotriva Ucrainei – și, din motive întemeiate, Rusia are drept de veto, el însuși legat de un loc de membru permanent, ceea ce am arătat, chiar n Le Pont, că nu are o bază legală!
o ONU în care, atunci când „Einsatzgruppen” al Hamas a invadat Israelul și a comis cel mai mare masacru de evrei de la Shoah, a lăsat-o pe vicepreședinta comisiei sale responsabilă pentru drepturile femeii, Sarah Douglas, să pozeze în fața unui steag palestinian și să promoveze 153 tweet-uri ostile statului evreu; nu-i sancționează pe acei angajați ai agenției sale pentru refugiații palestinieni, Unrwa, care descriu pogromul drept un „spectacol splendid”, o „dimineață de neuitat și glorioasă” sau „prima victorie adevărată” pe drumul „eliberării”; și, în cel mai bun caz, cel al lui Antonio Guterres, secretar general al organizației, care începe prin a condamna „ocupația sufocantă” suferită „de cincizeci și șase de ani” de poporul Gaza;
o ONU care, în cele din urmă, atunci când israelienii ripostează, folosește limbajul Hamas pentru a condamna o armată considerată vinovată, chiar dacă facilitează trecerea camioanelor, în număr tot mai mare, de ajutor alimentar, de creare a foametei (Guterres din nou, tweet, 31 martie) și că comite nu unul, ci mai multe „acte de genocid” (Francesca Albanese, raportor special pentru situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate, într-un document, publicat săptămâna aceasta, în care se abține să judece crimele făcute de Hamas pentru că nu se încadrează, scrie ea, în „sfera geografică” a „mandatului” ei);
și o ONU care, de altfel, a fost condusă, în anii 1970 și 1980, de un fost ofițer SS, Kurt Waldheim, implicat în deportarea la Auschwitz a 48.533 de evrei din Salonic și care a influențat o altă agenție, UNESCO, de a descrie statul de refugiu pentru supraviețuitorii Holocaustului ca „stat rasist”;
Această ONU este un eșec;
Este o idee frumoasă care a dat faliment;
Aste o Chestie care, dând aceeași autoritate politică Coreei de Nord sau Siriei și unui stat baltic sau nordic, a devenit la fel de impotent și, practic, rău precum a fost Liga Națiunilor în anii care au dus la hitlerism, apoi la război;
Prin urmare există două căi:
reconstruirea de la zero a acestei organizații, regândind procedurile care duc la atâtea situații grotești și revoltătoare
sau
recunoașterea acestei stări de „moarte cerebrală” pentru a imagina altceva – de ce nu un Parlament mondial al popoare libere care, în fața noului război dintre „imperiu” (Occidentul, democrațiile și cei care, pe două treimi din planetă, trăiesc sub autoritarism, dar pretind că urmează principiile iluminismului) și cei „cinci regi” (Rusia, China, Turcia neotomană, nostalgică după Califatul Sunnit, Iran), ar prelua nobilul program al cosmopolitismului kantian, dar și-ar da, de data asta, mijloacele pentru a-l pune în aplicare? Voi reveni.»
Sursa: LePoint.fr
