Nervoasă, agitată, dacă nu și înfricoșată la culme și încurcată de propria-i îndrăzneală, neliniște și frământare, administrația Obama III-Biden pare să cadă, ca și elita americană, dintr-o extremă în alta.
După ce s-a retras din Orientul Mijlociu, unde a contribuit la iscarea problemelor actuale pentru că a lăsat ani la rând terenul liber dușmanilor Vestului, Statele Unite sunt brusc peste tot și te miri unde. La ONU, în regiune, pe fir, la conferințe, la mese rotunde, în negocieri cu bunii lor prieteni din Qatar, bastionul Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană e Hamas și, mai ales, în Israel.
După ce a evacuat regiunea, lăsând-o, din epoca Obama, iar apoi în planurile lui Trump și în deciziile primului an al administrației Biden, talibanilor, refacerii teroriștilor ISIS, forțelor turcești antikurde și regimului sirian, Iranului ayatolahilor și, mai ales, Rusiei lui Putin, care s-a instalat parcă pentru vecie în teritoriul satrapului sirian al Kremlinului, guvernul american revine acum în regiune într-o manieră hiperactivă.
Casa Albă reocupă terenul frenetic, cu vizite, cu telefoane, cu flote, cu portavioane și cu extrem de multe sfaturi. Ba revine și cu consilieri, care, deși de rang înalt și dotați cu multă experiență, ca generalul James Glynn, par mai degrabă niște băgători de seamă, trimiși să-i supravegheze pe turbulenții copii evrei din clasă, decât ajutor militar real. Pare că Glynn e menit să fie atent și să aibă mare grijă ca israelienii să se conformeze preceptelor extremei stângi: să nu cumva să încalce drepturile ”sacrosancte” ale omului terorist din specia Hamas.
În conferința sa de presă de luni, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a subliniat evidența de parcă ar fi fost o mare și surprinzătoare noutate. Și-anume că IDF-ul va decide ”cum să conducă operațiunile”. A mai zis că America ”nu dictează” de la Casa Albă cum și ce să facă și să plănuiască Israelul.
Or, e foarte contraproductiv pentru cauza antiteroristă, teoretic comună, să dai semne că principalul tău aliat din regiune nu ar fi ”pregătit” să se confrunte cu inamicul. Cî n-ar ști una și alta. Și e suspect și alarmant până și faptul că John Kirby a simțit nevoia să facă aceste declarații.
Cum e și mai alarmant că purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a găsit de cuviință, când a fost întrebată de antisemitism în SUA, să nu-l vadă nicăieri periculos și, dând pe dinafară de atâta clocotitoare corectitudine politică, să pivoteze instantaneu, cum nu se poate mai stupid, spre grija mare a ”islamofobiei”.
Țahalul n-a apărut pe lume ieri. Nu mai e de mult un copil de țâță și e cert că forțele militare israeliene n-au nevoie de o dădacă vag isterică. Una care să-i întrebe pe israelieni, dixit Kirby, ”ce intenții au, ce strategie, dacă au găsit răspunsuri la întrebări dure pe care și le pune orice militar și dacă s-au gândit la toate consecințele tuturor acțiunilor, inclusiv la cele nedorite”.
Ei, bravos națiune. E cert că Israelul nu și-a putut gândi până la capăt tema de casă și a uitat și de ”senviciul” din ghiozdan, pentru că într-un război cu terorismul ascuns îndărătul scuturilor umane și în subsolul striat de tuneluri din Gaza, chiar nu poți planifica la milimetru orice.
Dar, de luptat, statul evreu tot trebuie să lupte. La nevoie chiar pe fronturi diverse. Israelul e, din nou, silit să-și asume un război. Nu l-a vrut. A sperat să nu fie nevoie de el.
Evreii au nădăjduit să se poată înțelege cu toți vecinii. Au evacuat Gaza din 2005, complet. Dar dușmanii care, de trei mii de ani, le caută exterminarea, i l-au impus Israelului, după ce au transformat fâșia într-o entitate teroristă.
America are o experiență de câteva sute de ani. Nu e de colo. Are mare valoare, de vreme ce, pe vremea când mai era credincioasă, lumea nouă a salvat-o în repetate rânduri pe cea veche de varii totalitarisme.
S-ar putea ca Statele Unite să aibă nevoie din nou de această experiență, fiindcă e clar că agresiunea Hamas și invazia Rusiei în Ucraina, care optase anterior pentru valorile occidentale, fac parte din același belicos program global antioccidental, antidemocratic și antiamerican.
Poporul evreu dispune însă de o experiență un pic mai îndelungată. Care începe cu războiul lui Avraham împotriva celor patru regi, care au avut proasta inspirație să-i răpească nepotul. Poate n-ar strica mai-marilor de la Washington un pic de modestie. Ca să nu-i spunem smerenie. Poate nu le-ar dăuna și nițel din curajul care le-a lipsit când au ordonat intempestiva retragere din Afganistan. Și, last but not least, le-ar fi poate utilă un pic de instructivă lectură a Bibliei.
Statul evreu are nevoie acum de prieteni adevărați și calmi, nu de băgători de seamă frenetici. Are mare nevoie de un plan bun, ca și de furnituri de arme și muniție americană. I-ar fi utile informațiile extrase din rețeaua de sateliți ai SUA.
Îi trebuie însă, mai ales, ajutorul Celui care Și-a ales popor și i-a făgăduit țara Sa. Și dragostea de ea a cetățenilor săi sub arme și de oriunde. O iubire, ca a bătrânului rabin Avinar Șlita, care, fără să-și tundă lunga barbă albă, s-a îmbrăcat în uniforma militară a forțelor defensive ale statului evreu, pregătit, ca atâția alți evrei de peste tot, să-și apere țara până la ultima picătură de sânge.
Articol publicat inițial pe petreiancu.com
