Departe de a fi o sărbătoare a democrației, anul super-electoral 2024 a început prost și continuă și mai prost.
Organizatorii abuzează de puterea lor, încalcă legi și principii constituționale, degradând astfel capacitatea alegerilor de a-i încărca pe cei aleși cu o autentică legitimitate democratică.
Câinele de pază al democrației, care avea oportunitatea de a câștiga în audiență și în credibilitate denunțând această situație, a fost eutanasiat și tranșat între partide. Pe mulți bani. Bani netransparenți, de care vom afla peste zece ani din anchetele DNA care se vor finaliza după ce faptele s-au prescris. Dar și mulți bani foarte transparenți, cei ai partidelor. Iar banii partidelor nu sunt ai membrilor acestor organizații care teoretic trebui să reprezinte societatea, ci sunt bani veniți de la stat. Astfel alegătorii potențiali hrănesc cu zeci de milioane de euro mecanismul prin care sunt ei înșiși mințiți. Mecanism antidemocratic care ieri era finanțat generos de diverși moguli, e azi subvenționat chiar de cetățeni. Cinism sistemic.
Nu e de mirare că avem o clasa politică, principalul beneficiar al acestui cinism, din ce în ce mai detestată. Frustrarea socială duce la un vot către cei percepuți ca fiind anti-sistem. Alegerile sunt momentul unei descărcări de energii negative, iar actorul politic care le va prelua a fost produs, protejat și mult timp încurajat chiar din interiorul statului. Cercul e închis.
Politicienii sunt detestați în grup, pluralismul rezumându-se la faptul că unii par mai detestabili ca alții. Alternativele sunt iluzorii. Criteriul de vot este capacitatea de a suscita o reacție de respingere mai scăzută. Cei care au șanse de câștig se ascund. Tac și nu fac. Dar nevoia socială de democrație trebuie satisfăcută. Teatrul politic reușește din ce în ce mai greu să camufleze butaforia democratică, așa că e înlocuit de o formă de circ. Revelații, diversiuni, false anchete și adevărate scandaluri rapid îngropate, bătăi între foști miniștri, acuzații grave pe fond de război. Și multe perdele de fum. Confuzia între tipurile de alegeri, dar mai ales între marile partide care ici participă pe liste comune, colea pe liste separate. Nu e o mare coaliție, ci o mare confuzie organizată.
Scopul e dublu. Primul este cel al diminuării participării, care se anunța inițial foarte importantă dacă ne uitam la sondaje, dar și dacă porneam de la faptul că au trecut aproape patru ani fără supapa electorală. Și sunt multe de decontat. Al doile scop al confuziei instituționalizate este acela de a evita mecanismul votului-sancțiune. Coaliția PSD-PNL riscă să plătească solidar oalele sparte nu numai în ultimul ciclu electoral, ci în tot deceniul Iohannis. Combinația între control mediatic, comasarea alegerilor și sarabanda listelor comune are potențialul de a-și atinge măcar parțial aceste scopuri. Dar e un efort imens, cu un rezultat incert și un cost instituțional dramatic.
Pentru a exemplifica acest cost, voi lua exemplul comunicatului oficial dat în urma deciziei CCR privind Ordonanța de Urgență 24/8 martie 2024, cea care a făcut posibilă comasarea alegerilor europene cu cele locale.
După ce Avocatul Poporului, instituție prin excelență democratică și tot prin excelență compromisă, a refuzat să atace la CCR acest OUG, Curtea Constituțională a ales să-și amâne decizia, dând-o abia pe 14 mai, după începerea campaniei electorale oficiale, pe 10 mai. Cu alte cuvinte, CCR a legitimat invocata necesitate a urgenței în cazul Ordonanței Guvernului, dar ca să judece aceeași Ordonanță nu a simțit nevoia să aplice logica urgenței.
E greu de găsit un precedent de nesimțire instituțională care, iată, vizează chiar esența procesului democratic. Și nici nu mai era nevoie să așteptăm fondul deciziei, calendarul ne spunea deja totul despre atitudinea acestei instituții. Poate că decizia de respingere a contestației e juridic argumentată, dar unanimitatea cu care a fost luată nu justifică nici calendarul, nici unele elemente din comunicatul CCR.
Ce ne spune Curtea: ”În esenţă, cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, Curtea a reţinut că motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, întrucât exista posibilitatea organizării alegerilor pentru Parlamentul European şi a celor locale în condiţii deficitare, având în vedere anvergura şi numărul mare de alegeri organizate în anul 2024”.
Cu alte cuvinte, justificarea găsită de CCR în favoarea bulversării calendarului alegerilor locale este chiar OUG-ul care reglementează această schimbare. O schimbare evident motivată exclusiv politic: ”motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existenţa unei situaţii extraordinare”. Dar ”situația extraordinară” rezultă chiar din decizia de schimbare a datei alegerilor. E ca și cum te-ai salva de la înec tragându-te singur de păr. Urgența practic nu este argumentată.
Presa, atunci când a preluat acest comunicat, a subliniat că argumentul CCR este legat de ”anvergura şi numărul mare de alegeri organizate în anul 2024”. Dar acest lucru se știa de mult, nu justifică în nici un fel urgența. Ba chiar ne aduce aminte că partidele de la putere puteau decide de mult comasarea. Au amânat-o din calcul politic, apoi au decis-o din calcul politic. De unde rezultă o inegalitatea a competitorilor în alegeri care era argumentul pentru neconstituționalitatea pe fond a întregului OUG. Dar CCR vede lucrurile exact invers:
”Prin urmare, chiar dacă actul normativ a fost adoptat cu mai puţin de un an de la data alegerilor şi modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluţia normativă de desfăşurare a celor două categorii de alegeri la aceeaşi dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune şi omogene pentru buna desfăşurare a alegerilor, în condiţii de echitate pentru toţi competitorii implicaţi în procesul electoral”
Aflăm deci că, din grijă pentru ”competitorii electorali”, Guvernul, în înțelepciunea sa, datorită acestui OUG asigură ”buna desfăşurare a alegerilor”. Sofismul e deplin, OUG-ul fiind rezultatul ”soluției normative de desfăşurare a celor două categorii de alegeri la aceeaşi dată”, dar această soluție e justificată numai prin argumentul rizibil că sunt prea multe rânduri de alegeri, argument care, așa cum am mai observat, nu implică în mod obiectiv nici o urgență.
În concluzie, un abuz a fost acoperit cu un abuz mai mare. Sofismele CCR țin de limbajul oficial al unor elite care s-au prins că nu mai există contra-puteri demne de acest nume. CCR e azi o parte a verticalei puterii. Dar nu trebuie transformată într-un țap ispășitor, pentru că puterea nu e acolo. Puterea este la cei care iau decizii, cei care au luat și decizia comasării.
Tot aceștia au reușit să treacă o lege a luptei împotriva evaziunii fiscale a cărei principală prevedere duce la o implicită amnistie fiscală și, punând un prag foarte important, 1 milion de euro, e probabil că mai degrabă incită la evaziune în loc să o combată.
O astfel de lege adoptată în an electoral și promulgată chiar în campania electorală ne arată bine care este grupul țintă vizat în această campanie: nu sunt cetățenii care vor vota, ci aceia interesați ca o astfel de lege să treacă. Oameni cu afaceri importante și care, cel puțin, joacă la limita evaziunii fiscale cu multe cifre. Aceștia adesea sunt și patroni media. Nu e deci de mirare că cetățenii-votanți potențiali nu au avut multe locuri în care să citească argumentele împotriva acestei legi, în schimb au fost bombardați de subiecte artificiale. E deci logic că par foarte îndepărtate marile manifestații din 2017, împotriva altui prag, de zece ori mai mic.
Reacțiile opoziției și din societatea civilă, câteva comunicate și o manifestație cu mai mulți jurnaliști decât demonstranți, nu fac decât să completeze tabloul unei democrații mimate. Și nu poate fi altfel pentru că orice instituție importantă vom analiza, de la AEP la CNA, de la CCR la Avocatul Poporului și ASF, vom vedea că ele sunt colonizate de partide și de incompetență, vom vedea că ele sunt golite de substanța instituțională inițială, că sunt caracterizate de culturi instituționale departe de cultura democratică. Ori fără instituții democratice e absurd să pretinzi că organizezi alegeri libere, că poți produce o legitimitate instituțională democratică. Pare că în 2024 puterea politică nu va fi reîncărcată după această serie de alegeri, ci epuizată după efortul de a evita orice deschidere democratică. În anul post-electoral, ca și după 2016, probabil că ne vom vedea în stradă. Nu știm cine își va pune geaca roșie.
