Moldova, Găgăuzia, cazurile Simion & Rizea. Un preambul geopolitic (I)

Timp de lectură 7 min.

Cei care vor să înțeleagă ce se petrece acum (și ce s-a petrecut în deceniile postcomuniste) în Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Rusia și în întregul spațiu fost sovietic, ar trebui să nu se uite exclusiv la știri, ba chiar uneori să uite de ele. După cum le spun și studenților, există un background of the news, adică niște origini, cauze, variabile intermediare, un fundal anterior, un fond geopolitic. Studiile strategice, istoria, analiza politică, intelligence studies, geografia și geopolitica trebuie combinate în acest demers, în care scriu pe baza presupoziției epistemologice a cititorului avizat, adică a celui care fie cunoaște bibliografia, fie încearcă se se informeze. Cu alte cuvinte, nu voi folosi în acest text publicistic aparatul critic și bibliografic la care fac apel îndeobște în textele mele, fiind convins că mă adresez celor în cunoștință de cauză.

Republica Moldova se află într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria sa postromânească și postsovietică. Invazia Rusiei în Ucraina (parțial reușită, parțial nereușită) a salvat Chișinăul de recăderea în sfera de influență a Kremlinului. Cel puțin pentru o vreme. Iar dacă occidentalii (americani și europeni) își vor consolida poziția dincolo de granița noastră de est, va fi un pas important în îndepărtarea de ”vecinătatea noastră apropiată” a celei mai grave amenințări existențiale din istoria României moderne. Desigur, dacă Donald Trump se va întoarce la Casa Albă, tot ce s-a construit în ultimii doi ani se va duce pe apa Sîmbetei.

De peste o sută de ani încoace, serviciile secrete bolșevice/sovietice și cele rusești au uimit mapamondul cu victoriile lor, rezultate din amestecul abil de strategii – dezinformarea, manipularea, asasinatele, amestecul în alegerile altor state, legiunile de agenți acoperiți, active measures (aktivniye meropriyatiya), războaiele hibride. Occidentalii au fost de multe ori copleșiți. Dar după crearea și consolidarea treptată a CIA, NSA, DIA, NRO și a altor servicii de intelligence, americanii (cu ajutorul aliaților din lumea occidentală, Israel, din statele arabe și din lumea islamică), mai întîi au echilibrat situația, apoi au trecut la ofensivă. Cea mai reușită operațiune sub acoperire din istorie a fost înfrîngerea Armatei Roșii în Afganistan. În ultimă instanță, ei au reușit să doboare ”Imperiul Răului” (așa cum își propunea Ronald Reagan, cel care i-a dat numele de The Evil Empire) și să cîștige Războiul Rece. 

Americanii nu au acționat atunci pînă la ultimele consecințe logice și geopolitice ale victoriei obținute. Două explicații: a fost o eroare, precum și o situație istorică fără precedent. Eroarea strategică fundamentală comisă de administrațiile de la Washington, D.C., a fost de a nu fi forțat capitularea necondiționată a Uniunii Sovietice, care ar fi trebuit să includă măsuri complexe în planurile militar, strategic, de intelligence, precum și în plan economic. Ei făcuseră o eroare similară la sfîrșitul Primului Război Mondial – au permis Germaniei să devină forța revizionistă care a provocat următoarea conflagrație planetară, împreună cu Japonia imperialistă. Marea lecție strategică este că victoria într-un război nu este suficientă pentru a-i scoate definitiv din joc pe foștii adversari. 

La sfîrșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, americanii (și aliații lor) au demonstrat însă că au învățat din greșeli – au impus capitularea necondiționată a Germaniei și Japoniei. Pax Americana a însemnat punerea în aplicare în Europa occidentală a ”planului Marshall”, însoțit de încurajarea Germaniei de a ajunge cea mai mare putere economică europeană și a treia putere industrială a lumii. În Asia de sud-est, Pax Americana a însemnat impunerea unei constituții democratice (scrisă de stafful generalului Douglas McArthur) de natură să pună capăt rămășițelor feudale în Japonia, precum și încurajarea Japoniei de a deveni a doua mare putere economică a lumii. Dar terminarea neașteptată a Războiului Rece și dispariția rapidă a URSS i-a luat prin surprindere pe occidentali, care au dovedit că din multe puncte de vedere nu și-au înțeles fostul adversar, cealaltă supraputere mondială. Rusia trebuia dezarmată și ajutată să devină o mare putere economică a lumii, iar pentru fostele republici sovietice și fostele ”state satelit” din ”imperiul exterior” trebuia pus în aplicare un generos ”plan Marshall” (care altminteri ar fi costat mai puțin decît programul de înarmare a Ucrainei). În plus, dacă ar fi admis atunci în NATO toate statele foste comuniste și toate fostele republici sovietice dornice, după trei decenii nu ar mai fi existat o invazie a Rusiei.

Din știrile pe care le văd și aud în media și social media, publicul crede că asistă la un război între Rusia și Ucraina. De fapt, ceea ce vedem acum în spațiul fost sovietic este o dovadă a faptului că America și Rusia se află într-un ”război neterminat.” Deocamdată, respectiva confruntare este în stadiul de proxy war (război prin intermediari). Riscurile ca să degenereze într-un război direct (cu NATO) sau chiar într-o confruntare de tip nuclear sunt extrem de ridicate. Chiar dacă se va face un fel de pace, războiul se va termina doar cînd Rusia va fi definitiv învinsă.

Atît Woodrow Wilson la sfîrșitul WWI, cît și Franklin Delano Roosevelt la sfîrșitul WWII, au vrut să elimine posibilitatea ca războaiele să mai fie posibile și au pus la baza noii ordini mondiale un concept revoluționar – ”securitatea colectivă” (collective security). De aceea au fost create Liga Națiunilor și Organizația Națiunilor Unite. Noul concept era menit să înlocuiască vechea ordine mondială bazată pe ”echilibrul puterilor” (balance of power) și politica sferelor de influență, care produsese vreme de secole războaie în Europa. La sfîrșitul Războiului Rece, cînd s-a trecut de la lumea bipolară la momentul unipolarității, SUA a plătit prețul de a nu ști ce să facă cu avantajul strategic dobîndit în mod neașteptat. Or, comportamentul Rusiei din ultimele decenii demonstrează că occidentalii nu și-au dat seama că se revenea la vechiul principiu al echilibrului puterilor, din care toată lumea putea să deducă faptul că războaiele Rusiei cu lumea sunt inevitabile. La fel va fi și cu China.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, americanii au permis Rusiei să își păstreze enormul arsenal nuclear, să își întărească serviciile secrete (care parțial și-au păstrat funcțiile de poliție politică), iar apoi să încerce recrearea sferelor de influență sovietice, ba chiar să emită pretenții revizioniste asupra statelor desprinse din URSS. În această ultimă categorie au intrat Georgia, Armenia, parțial Belarus și fostele republici din Asia Centrală, Ucraina, Moldova. Desigur, după cum s-a văzut recent, Kremlinul nu a abandonat complet nici republicile baltice și nici fostele ”state satelit” din ”imperiul exterior” al URSS. Politica sferelor de influență este o sursă nesfîrșită de tensiuni, conflicte, iar în ultimă instanță de războaie.

SUA încearcă de la George Bush Jr. încoace să își extindă sfera de influență în fostul spațiu sovietic. Georgia, Ucraina și Moldova se plasează în această zonă. În ultimii ani, la est de Prut se desfășoară o serie de operațiuni acoperite, ale căror ecouri se aud ocazional în media și social media, adesea în modalități care desfid orice logică. De o parte dintre acestea mă voi ocupa într-un viitor text.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.