Lenin, Troțki, Zinoviev, Kamenev, Buharin și alții ca ei, y compris Stalin, au inventat practicile împărțirii societății în ”corecți” și ”incorecți”. Corectitudinea politică descria adererența la principiile și politicile partidului bolșevic (devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice). Incorectitudinea politică te trimitea direct la plutonul de execuție, cu sau fără judecată, sau, în cel mai bun caz, în lagărele de concentrare din Gulag. Teza transformării radicalismului bolșevic în ”revoluție permanentă” a fost pusă în practică în următoarele decenii, iar lagărul comunist s-a întins pe mai multe continente, pînă cînd ”Centrul” (Moscova) nu a mai putut susține financiar și logistic un imperiu ale cărui slăbiciuni erau atît interne, cît și externe.
Din fericire, revoluția permanentă nu s-a putut extinde în Statele Unite ale Americii și în imperiul colonial britanic. Dar ceea ce nu s-a putut face pe calea politică a loviturilor de stat și genocidului a fost compensat prin intermediul activității cominterniste și a serviciilor secrete de poliție politică sovietice, care au combinat funcțiile propagandei, subversiunii, manipulării. Și uite așa, din ordinul lui Stalin, sovieticii au exportat corectitudinea politică în lumea anglo-saxonă, unde s-a infiltrat profund și a supraviețuit inclusiv după prăbușirea comunismului de tip sovietic și terminarea formală a Războiului Rece, iar în prezent prosperă aproape nestingherit.
Corectitudinea politică occidentală are un nucleu rațional și un strat de legitimitate. Unul dintre secretele reușitei respectivului transplant se leagă de agenda justiției sociale din societățile și economiile capitaliste și postcapitaliste. Inegalitățile sociale, economice, politice, care completează inegalitățile naturale, vor putea fi mereu invocate de militanți, pe bună dreptate. Inegalitățile sunt în contradicție cu valorile egalității promovate de ideologia democratică. Impunerea unor standarde ale egalității și justiției sociale reprezintă o parte justificată și rațională a agendei corectitudinii politice occidentale, dar aici intervine una dintre dilemele modernității, întrucît generează la rîndul lor încălcări flagrante ale libertăților individuale și o sursă inepuizabilă de nedreptăți. În societățile echilibrate, contradicțiile se reglează prin politici, legislație, măsuri bine cumpănite, ceea ce este posibil pentru că acolo există bunăvoință și înțelegerea mecanismelor de creare a consensului social. Dar cînd agenda fundamentalismului islamic se împletește cu agenda radicalismului neocomunist, în locul consensului rezultă conflictul.
În anumite circumstanțe, corectitudinea politică duce direct la dogmatism ideologic, aberații, intoleranță, violență. Pe tot parcursul Războiului Rece, organizațiile de stînga și de extremă stînga din lumea occidentală erau de partea Uniunii Sovietice, pentru care o serie de indivizi și-au trădat țara și au trădat democrație, și nu au vrut niciodată să recunoască faptul că regimul comunist era unul genocidar, iar statul sovietic era unul criminal, care a distrus națiuni, comunități, indivizi. Cam aceleași organizații sau unele înrudite sprijină acum organizația teroristă și criminală Hamas, în ciuda crimelor comise la vedere.
De mai multe decenii încoace, tot felul de lideri religioși și politici din lumea musulmană au practicat un discurs de factură islamo-fascistă, iar stînga radicală mondială s-a prefăcut că nu observă caracterul său vicios antisemit. La fel precum Adolf Hitler, în Mein Kampf, retorica unor imami și ayatolahi îndeamnă la exterminarea evreilor, la care se adaugă obiectivul distrugerii statului Israel. Or, nu este vorba despre o simplă retorică, ci de acțiuni concrete. Republica iraniana șiită totalitară sponsorizează mai multe organizații care au trecut la fapte și care îmbină discursul antisemit cu cel antiamerican. Nu este de mirare că Iranul este sprijinit atît de Rusia, cît și de China.
Pogromul făcut de organizația teroristă Hamas împotriva evreilor civili din Israel pe 7 octombrie 2023 a atras după sine un nou război în Orientul Mijlociu. Respectivul atac s-a petrecut tocmai pe fondul unor negocieri de succes între SUA, statele arabe predominant sunnite (în primul rînd Arabia Saudită) și Israel, care ținteau mai multe scopuri, inclusiv reglementarea conflictului dintre israelieni și palestinieni. Pe plan internațional, diferite state, partide, mișcări, indivizi, au acționat impulsiv, partizan, sprijinind o parte sau cealaltă în conflict, fără să recunoască nici o clipă că există cel puțin un grad de legitimitate în aspirațiile celor două popoare aflate în conflict. Doar cei care au făcut asemenea gesturi de recunoaștere au reușit în ultimele decenii să găsească tot felul de soluții pentru reconciliere, care ulterior au fost subminate.
Simpatizanții cauzei palestiniene dau vina pe armata israeliană pentru criza umanitară declanșată în Gaza, dar nu vor să recunoască responsabilitatea Hamas, al cărei atac a declanșat criza. Nu protestează împotriva faptului că respectiva organizație teroristă continuă să țină sute de ostatici și că își menține centrele de comandă și operațiuni din Gaza sub spitale, școli și alte obiective civile, ceea ce este împotriva regulilor internaționale ale războiului. Asemenea atitudini au avut și cei care nu au condamnat niciodată crimele comise de Frăția Musulmană (mama tuturor organizaților fundamentaliste islamice), al Qaeda, ISIS/Daesh, pe care le găseau justificate.
Soluțiile pentru actuala criză nu vor veni niciodată din partea susținătorilor corectitudinii politice, practicanții cenzurii și intoleranței pe scară largă, ci doar din partea celor toleranți. Se va apela la mijlocitori precum Qatar, care în mod paradoxal este principalul sponsor al Hamas. Qatarul va trebui însă fie să accepte regulile lumii democratice și să renunțe la sponsorizarea tuturor organizațiilor teroriste, fie să fie exclus. Dacă negocierile eșuează, războiul se poate extinde. Indiferent de deznodămînt, în societățile occidentale deja antisemitismul, persecuția evreilor și islamofobia sunt tot mai explicite, mai violente și mai intolerante. Rețeta supraviețuirii sociale este legată de o formulă anti-political-correcteness, formulată de filosoful Karl Popper: pentru a salva societățile tolerante trebuie suprimați cei intoleranți. Altminteri, intoleranții se vor impune și vor suprima societățile tolerante.
