Sursa: RFI.fr

M. Madras: „Războiul permanent. Strategia ultimă a Kremlinului”

Timp de lectură 4 min.

Marie Mandras, una dintre cele mai cunoscute specialiste franceze în Rusia post-sovietică, a publicat recent cartea La guerre permanente. L’ultime strategie du Kremlin. După Cecenia, Georgia, intervenția militară în Siria, Donbas, invazia Ucrainei din februarie 2022 a deschis al cincilea capitol al conflictelor sângeroase lansate sub conducerea lui Vladimir Putin. „Războiul”, scrie autoarea preluată de Le Monde, „nu este un eveniment exterior cu care se confruntă puterea lui Putin, este orizontul său ultim și principiul său și funcționare”.

Pentru M. Medras recentul moment electoral nu reprezintă adevărate alegeri:

„Nu sunt alegeri, ci un plebiscit fabricat. Dreptul de vot a dispărut pentru cei aproximativ 100 de milioane de adulți care locuiesc în Rusia. Votul era deja unul neconstituțional și ilegal, deoarece în 2020 a a fost revizuită Constituția Rusiei fără a revizui preambulul în care drepturile fundamentale sunt încă consacrate. Pe lângă faptul ca si-a asigurat doua „mandate” suplimentare cu aceasta ocazie, precum și  impunitatea, a mai introdus si faptul ca dreptul rusesc este superior dreptului international, ceea ce ar fi trebuit sa ne alerteze în legătură cu intențiile sale. Dacă adăugăm la aceasta absența candidaților independenți, a observatorilor și a votul care devenit obligatoriu întreprinderi, nu putem vorbi de alegeri, ci de manipulare.

De treizeci de ani mă ocup de alegerile din Rusia, am fost observator în misiuni oficiale și am vorbit cu cei mai buni sociologi și experți ruși, a crede în sprijinul masiv pentru Putin este o greșeală. Din 2011, când au avut loc manifestații importante împotriva fraudei la alegerile legislative, totul a fost înghețat și, de la Covid-19 și agresiunea Ucrainei, a devenit imposibil să sondăm opinia publică. Popularitatea este un concept care se aplică doar dacă ai de ales. Scorul lui Putin de 87% este tipic pentru o dictatură care presupune exact ignorarea regulilor democratice. Nu este o victorie „zdrobitoare”, ci o „operație specială” efectuată de servicii și are efectul de a impresiona populația.

Kremlinul menține aspectul unui vot democratic din vanitate. Putin are iluzia că acest plebiscit fabricat îl protejează. Iar anumite reacții în Occident, din acest punct de vedere, sunt cel puțin tulburătoare.

Războiul cecen din 1996 a fost reluat de îndată ce Vladimir Putin a devenit prim-ministru [în 1999]. Și în timp ce Boris Elțin, la părăsirea funcției, și-a cerut scuze pentru „suferința cauzată”, sosirea lui Putin a corespuns cu întoarcerea tuturor siloviki. Puțini au văzut-o imediat, în afară de Anna Politkovskaya și de Boris Nemțov [ambii asasinați]. Cecenia este păcatul originar.

Au urmat apoi „revoluțiile de culoare”, protestele din Georgia, Kârgâzstan și mai ales Ucraina. În 2004, Putin a făcut campanie în Ucraina pentru candidatul Viktor Ianukovici, el, care nu a făcut campanie nici în Rusia. Dar ideea de a folosi forța era deja acolo. Străinătatea apropiată trebuia să rămână condusă de state cu suveranitate slabă, care nu au de ales nici politica lor de apărare, nici cea de alianțe.

În același timp, din 2004, în Rusia a început încălcarea drepturilor civile. Chiar dacă zdrobirea presei a început înainte, mai existau mass-media independente. Apoi, în 2008, a fost lansat războiul împotriva Georgiei. Totul este conectat. Putin nu a încetat niciodată să exacerbeze toate formele de confruntare.

Și când liderul devine paranoic, la fel devine și elita conducătoare. Trebuie să ne concentrăm pe elitele profesionale și economice, precum oamenii de știință, rectorii, șefii de spitale, plătiți de stat, pe șefii întreprinderilor mici și mijlocii, clasa de mijloc mai bogată. În ansamblu, tabloul este destul de diferențiat, fără măcar a intra în problema diversității regionale. Sunt cei care nu au de ales decât să rămână loiali, ceea ce nu înseamnă că sunt convinși; cei plecați – câteva milioane de ruși au părăsit țara din februarie 2012; și cei care oscilează între rezistența pasivă și profitul de pe urma războiului. Ceea ce rămâne din clasa de mijloc și elitele profesionale este adevăratul test pentru Putin. Deocamdată, încă reușesc să nu-și trimită fiii pe front.

Nucleul dur format în jurul lui Vladimir Putin, adică membrii Consiliului de Securitate – care, să ne amintim, nu au vrut acest război – înțeleg că nu există nicio șansă de a demilitariza Ucraina și de a lua Kievul. Prin urmare, s-au instalat într-un război de uzură. De acum înainte, scopul lor este să reziste și să obosească Ucraina și aliații săi. Și asta este deja o înfrângere pentru un regim care a lansat un război cu atâta aroganță.”

Sursa: LeMonde.fr

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.