Vă prezentăm un fragment din cartea prof. univ. Dan Pavel, Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu: o reinterpretare a istoriei, Editura Fundației Academia Civică, București, 2023. Lansarea cărții va avea loc marți, 19 decembrie, ora 17.00 la Reprezentanța de la București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, vor lua cuvântul Ana Blandiana, președinta Academiei Civice, Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, și autorul cărții.
« Pe 30 decembrie 2014, am primit un dar din partea doamnelor Flavia Bălescu și Rodica Coposu: cartea lui Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis [1]. Am scris pe pagina de titlu, ca să nu uit niciodată. Vizitele la „surorile Coposu” erau sărbători ale spiritului, iar în perioada „celor douăsprezece zile și nopți” ale sărbătorilor Crăciunului i-am luat cu mine pe copiii mei mai mici, Andrei și Sonia. Doream ca și ei să se bucure direct de prezența doamnelor, să învețe să asculte și altceva, adică povești de neuitat, să pună întrebări despre vremuri apuse și oameni cum nu se mai întâlnesc. Atunci, doamnele ne-au spus povestea fantastică a manuscrisului scris de fratele lor, pe care Securitatea l-a căutat vreme de decenii și care a reapărut miraculos după căderea comunismului.
Apoi, am citit cartea. Și am recitit-o. Și iar am recitit-o. Are numeroase însemnări scrise cu nenumărate culori, plus încadrări cu markere fosforescente, un obicei care îi irita pe cunoscuții mei bibliofili ori pe cei care împrumutau cărțile mele sau doar îmi vizionau biblioteca. Dar nu au ce să facă, însemnările sunt doar pe cărțile din biblioteca personală. În plus, ele fac parte din strategiile mele mnemotehnice, pornind de la constatarea că de fiecare dată când citesc ceva îmi vin mereu alte gânduri sau raționamente în minte, iar ceea ce am gândit odată s-a putea să nu se mai repete. Dacă nu le notez, adesea se pierd, iar dacă îmi revin în memorie se întâmplă în forme variate, rareori am reușit să îmi recuperez raționamentele inițiale sau ulterioare. Mă pregăteam să scriu un amplu comentariu-recenzie de carte, dar deja notele, însemnările și comentariile mele arătau că urma să rezulte un megacomentariu, iar editorii publicațiilor tipărite de la noi se fereau de asemenea texte. Nimeni nu voia să publice un comentariu de text atât de amplu, iar eu aveam prea multe idei și nu eram dispus să scriu un simplu semnal sau o cronică cu numărul de caractere stabilit de altcineva. Era unul dintre proiectele mele neterminate, care mă făcea să dețin un portofoliu infinit mai bogat de cărți începute și neterminate decât cărți publicate. Publicarea comentariului online, în serial, pe Sens Politic, website al Fundației Corneliu Coposu, a înlăturat impedimentele presei tradiționale tipărite legate de lungimea textelor de tip book review. Au fost multe note și însemnări pe care le-am putut astfel recupera, dezvolta și explica. Am recitit și am citat una dintre însemnările făcute în timpul lecturii: „Iuliu Maniu a fost cel mai important politician român din Secolul XX”. Și altă însemnare: „de fapt, PRINCIPALUL organizator al loviturii de stat din 23 august 1944 a fost IULIU MANIU.”
Pentru a risipi posibile confuzii, volumul Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu este reinterpretarea istoriei naționale făcută de mine, de autor, Dan Pavel. A fost principala motivație pentru a aborda subiecte care păreau clarificate. Interesul meu pentru reintepretarea istoriei, democrațiilor, regimurilor totalitare, politicii, geopoliticii m-a condus în 1995 la publicarea volumului Etica lui Adam. Sau de ce rescriem istoria. Orice afirmație, premisă, concluzie, interpretare, reinterpretare, care nu conține referințe explicite la autori ori actori ai istoriei îmi aparține și mi-o asum. Comentariul meu de carte la File dintr-un jurnal interzis, publicat în forma serialului publicistic de senspolitic.ro conținea deja o serie de reinterpretări.
Când am început comentariul de carte la File dintr-un jurnal interzis, credeam că vor fi vreo trei, maximum patru episoade. Dar pe măsură ce scriam îmi dădeam seama că sunt mai multe subiecte care merită tratate oarecum de sine stătător și pe larg, ceea ce într-un book review este aproape imposibil. În plus, pe măsură ce scriam îmi reveneau în minte tot felul de conexiuni și de idei, pe care le aveam de mai mulți ani în memorie, ba chiar le foloseam la cursurile mele de la facultate, în convorbiri cu politicieni, scriitori sau jurnaliști, dar nu se transformaseră în texte. Iar prin scriitură le recuperam și le amplificam dincolo de contextul comentariului de carte. În ciuda modului în care mintea mea funcționează, mereu în căutare de noi teme de reflecție, dar pierzându-le uneori irecuperabil pe cele nedezvoltate, anumite continuități sau chiar „idei fixe” au persistat. Era un proiect pe care l-am început plin de entuziasm, o carte despre Iuliu Maniu, în care îmi propuneam să abordez câteva dintre cele mai neînțelese și mai controversate episoade din viața sa personală și din cariera sa politică, câteva dintre cele mai puțin cunoscute momente și realizări sau chiar eșecuri ori proiecte neterminate. Exista potențialul pentru o carte extraordinară, diferită de tot ceea ce se scrisese.
După vreo doi ani de lucru sau chiar mai mult, am abandonat proiectul. Nu mi se mai părea o carte extraordinară. Pe măsură ce citeam mai mult, descopeream că s-a scris despre cele mai multe dintre episoade, iar eu începeam să am deja îndoieli privind originalitatea și necesitatea unui nou comen- tariu, deși am avut mereu un grad de insatisfacție cu privire la modul în care acele momente sau acțiuni au fost interpretate. Probabil că doar asemenea temeri nu m-ar fi ținut în loc cu proiectul. Dar am descoperit câteva dintre cele mai controversate și grave aspecte din biografia lui Maniu, care fuseseră deja etichetate, puse în canon până la clișeizare ori abordate din perspective cu puternică încărcătură revizionistă comunistă sau antițărănistă (chiar antimanistă). În legătură cu cele mai multe aveam intuiții și interpretări radical diferite. Dacă le continuam ar fi putut părea că pur și simplu vreau să discreditez alte abordări, ceea ce nu era intenția mea. Iar la unele dintre ele chiar m-am blocat, deoarece mi se părea că nu găsisem suficiente date, informații, mărturii, documente, pentru a mi le confirma și pentru a le contracara pe cele pe care le consideram eronate sau lipsite de logică. Sau pentru că pur și simplu interpretările mele sfidau modurile convenționale de a gândi sau interpreta istoria. Nu îmi propusesem așa ceva, și puteau fi interpretate drept deliberat nonconvenționale. Or, exista riscul ca să spun adevărul despre Maniu, în legătură cu mai multe subiecte, dar acele interpretări să fie considerate ca pură sfidare a istoricilor canonici.
În afară de sentimentul că era greu de adus ceva nou, cel puțin din punct de vedere factual, mi se părea că interpretările mele inedite m-ar pune în situația unor controverse cu prea mulți dintre istoricii canonici, fără ca eu să fi fost pregătit cu ducerea unora dintre propriile raționamente până la concluzii sau consecințe potrivite cu standardele pe care le aplic propriilor scrieri, de natură politică, filosofică sau investigativă. Doar după o nouă recitire a jurnalului scris de Coposu, mi-am dat seama că pot continua raționamentele începute (cel puțin unele dintre ele), în condițiile în care au rămas prea multe episoade cruciale din viața și cariera lui Maniu neanalizate corespunzător, necontextualizate, neinter- pretate logic, politic, moral, cultural, din punct de vedere mili- tar, strategic și al studiilor de intelligence. Însă, dacă acordăm suficientă atenție aspectelor inedite consemnate de discipol în jurnal, ele merită reluate și reevaluate, pentru a avea o înțelegere mai adecvată asupra unui personaj politic unic. Istoria nu este o simplă expunere cronologică a unor fapte și evenimente. Istoria are multiple semnificații politice, sociale, economice, antropologice, culturale, care trebuie analizate prin contextualizare și interpretare.
Mai precis de orice altceva era conștiința limitelor istoriografiei și ale istoricilor autohtoni, care în loc să folosească acest tezaur pentru a face lumină asupra unor evenimente importante ale istoriei naționale, preferă să reia falsificările comise de către istoricii comuniști și propaganda Vechiului Regim, bazate pe o documentație complet falsificată (după cum îmi spunea chiar Coposu și după cum a declarat în public, de nenumărate ori). Sau să adauge tot felul de noi falsificări, abordări revizioniste în sensul denaturării.
Jurnalul lui Coposu este o istorie complementară și alternativă a lui Iuliu Maniu, în momentele sale publice, private, chiar intime, confidențiale, semiconfidențiale, ba chiar secrete (presupun că întâlnirile sale cu agenții serviciilor britanice de intelligence intră în această categorie, deși „Preșe- dintele” era permanent monitorizat de conducerea statului și serviciile românești, iar agenților săi de legătură parașutați li s-a oferit protecție). Este o altfel de istorie decât cea din manuale sau din studiile făcute de istorici, este o istorie bazată pe mărturie directă, empatie și încredere deplină în principalul actor istoric, iar fără ea de cele mai multe ori este imposibilă înțelegerea acestui personaj, unic, inconfundabil, controversat, admirat, adulat și tragic. Iar înțelegerea personajului este indispensabilă pentru înțelegerea alternativă a perioadelor istorice trăite de el și de tânărul său discipol, devenit peste ani „Seniorul”. Este o istorie pe care Maniu a sfidat-o, prin faptul că încerca să se opună față de enorme forțe și tendințe istorice, considerate inevitabile și ireversibile. Iată de ce subtitlul cărții este „O reinterpretare a istoriei”. Tocmai de aceea, îndrăznesc să afirm că natura volumului pe care l-am scris este diferită de ceea ce s-a scris anterior. Este o carte originală despre un subiect în legătură cu care chiar și eu credeam la un moment dat că s-a spus și s-a scris totul.
Așa cum am menționat deja, titlul pe care l-am dat serialului – „Recitindu-l pe Corneliu Coposu” – ar fi putut să inducă cititorii în eroare. Hermeneutica pe care am practicat-o în serialul publicistic trecea dincolo de granițele textuale rigide și încorpora dimensiuni denotaționale și conotaționale metatextuale. Reciteam jurnalul lui Coposu, dar erau două pla- nuri de care eram obligat să țin seama: conținutul propriu-zis al textului și povestea incredibilă a manuscrisului. Manuscrisul a fost căutat, vânat, ascuns, iar în cele din urmă a reapărut. Anumite fragmente – cum sunt cele incluse în dosarele Coposu făcute de Securitate și accesibile ulterior la CNSAS – au fost confiscate de către poliția politică. De aceea au apărut mai devreme decât volumul publicat în 2014. Din punct de vedere formal, nu era o carte de istorie, o analiză obiectivă, detașată, ci un jurnal, deci o consemnare obiectivă a faptelor, laolaltă cu o parte subiectivă, dar cu toate acestea schimba în mod sub- stanțial ceea ce știam „din istorie” despre perioada interbelică, al doilea război mondial și scurta perioadă postbelică până la declanșarea represaliilor și interzicerea Partidului Național Țărănesc de către comuniștii români, slugile obediente ale Uniunii Sovietice și ale lui Stalin. După cum am subliniat în primă instanță, semnificațiile cărții (jurnalului) erau dificil de înțeles pentru cei care nu cunoșteau background(ul) politic și istoric al perioadelor despre care se scrie.
NOTE:
[1] Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediţie îngrijită şi prefaţă de Doina Alexandru (Bucureşti: Editura Vremea, 2014). Mă refer la text în formula Jurnalul interzis. »
(Fragment din volumul: Dan Pavel, Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu: o reinterpretare a istoriei, Editura Fundației Academia Civică, București, 2023)