Iuliu Hossu: viața și martiriul

Timp de lectură 3 min.

Nu s-au stins încă ecourile beatificării din anul 2019 a celor şapte episcopi martiri greco-catolici. Între timp, şi la vârful Bisericii Ortodoxe Române se ia în calcul tot mai serios ideea canonizării martirilor din perioada comunistă. Procesul este încă într-o fază incipientă, dar s-au conturat deja două şcoli de gândire: cea dintâi favorizează o canonizare generică menită să îi omagieze pe martirii din timpul totalitarismului comunist, persecutaţi din motive religioase, în timp ce a doua înclină spre varianta unor canonizări punctuale, individuale, urmând cumva modelul catolic şi greco-catolic. În cazul greco-catolic, în mod particular, au existat piedici obiective şi subiective care au îngreunat considerabil redactarea cauzei de beatificare. A fost nevoie de un efort consistent de documentare şi de coagulare a unei echipe care să sprijine cauza beatificării. În cele din urmă, un admirabil cărturar catolic din Bucureşti (Emanuel Cosmovici) – care a fost şi membru important al echipei postulaturii Vladimir Ghika (monseniorul beatificat în 2013) – a coordonat truda ecleziastico-istoriografică de documentare a martiriului celor şapte episcopi greco-catolici (Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu). Figura cea mai cunoscută publicului este, fireşte, cea a episcopului Iuliu Hossu, personaj central al momentului 1 Decembrie 1918. Existenţa sa de martir a ajuns la cunoştinţa Vaticanului, a Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor mai precis, în primăvara anului 2018. La 5 aprilie 2018, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici a anunţat predarea volumului colectiv Positio super martyrio la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, lucrare conţinând documentaţia necesară argumentării martiriului lui Iuliu Hossu şi a celorlalţi şase episcopi. Acest studiu în două volume, care însuma 1900 de pagini, a prezentat în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă şi a altor surse istorice, mărturia şi sacrificiul episcopilor greco-catolici care, în faţa persecutorului comunist, au preferat moartea în locul părăsirii credinţei. Peste un an, beatificarea s-a produs, fiind celebrată la Blaj la 2 iunie 2019. La puţin timp, lucrarea ce documenta martiriul ierarhilor români uniţi a fost publicată în formă sintetică şi astfel a apărut inclusiv volumul semnat de Emanuel Cosmovici, intitulat Episcop Iuliu Hossu. Viaţa şi martiriul, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2019, 78p.

Publicul avusese deja acces la conţinutul dosarelor de urmărire informativă în cazul Iuliu Hossu datorită lucrării de mari proporţii, de o utilitate incontestabilă, a lui Sergiu Soica (Cardinalul Iuliu Hossu în dosarele Securităţii. Note informative, prefaţă de Liviu Ţăranu, cuvânt înainte de PS Florentin Crihălmeanu, Editura Mega, Cluj Napoca, 2016, 782p). Însă această din urmă carte avea şi un mic defect: a neglijat alte categorii de surse, în afara celor provenite de la Securitate, şi uneori a trecut în umbră câştigurile istoriografice precedente. Meritul lui Emanuel Cosmovici este acela că, într-o formă concisă, pe înţelesul tuturor, prezintă drumul spre martiriu al episcopului Iuliu Hossu. Textul din volum aduce informaţii exacte, verificabile, bazate atât pe documente de arhivă, cât şi pe mărturii (inclusiv fotografice; de altfel, lucrarea se şi încheie cu o secţiune ce cuprinde 20 de fotografii care acoperă mai bine de o jumătate de secol din existenţa episcopului Iuliu Hossu, adică perioada de la 1 decembrie 1918 – Alba Iulia – până la 29 mai 1970, data înhumării episcopului la Cimitirul Bellu din Bucureşti). Cumva o noutate istoriografică este şi raportarea la documente păstrate în arhivele Vaticanului, între acestea şi o mărturie a episcopului clandestin Ioan Ploscaru (despre Iuliu Hossu), ajunsă la Sfântul Scaun, în care este descrisă o vizită din august 1969 la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani (lângă Bucureşti), acolo unde fostul titular al diecezei române unite de Cluj-Gherla îşi trăia – în stare de detenţie – ultimul an al existenţei sale pământeşti. Era supravegheat nu doar de către Securitate, ci şi de mai mulţi membri ai personalului monahal din mănăstire („temniceri“, cum îi socoate episcopul Ioan Ploscaru).

Articol apărut inițial în revista Apostrof

Cristian Vasile

Cristian VASILE este cercetător ştiințific II, dr. habil. în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga“; Academia Română (Programul de cercetare „România şi Europa în secolul XX“). Predă în cadrul Şcolii de Studii Avansate a Academiei Române unde este şi conducător de doctorat. Redactor şef adjunct al revistei Studii şi Materiale de Istorie Contemporană. Domenii de interes: politicile culturale interbelice şi comuniste, istoria ecleziastică postbelică, justiţia de tranziţie. Ultima carte publicată: Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu, 1965-1974 (Edit. Humanitas, 2014).

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.