Recenta dramă de la Lacul Morii a fost prilejul unor noi atacuri politico-mediatice la adresa primarului general și a primarului Sectorului 6. Nu discut aici despre cât de justificate au fost acestea, deși subiectul e important, nici despre cât de convingător a fost răspunsul celor doi edili. Voi încerca să plec de la atitudinea partidelor din coaliția majoritară la nivel de București, PNL și USR, atitudine care deschide o discuție necesară despre abordarea momentului electoral 2024, faza pe Capitală.
Gestul politic cel mai important a fost făcut de PNL care, prin filiala București condusă chiar de edilul de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, ne anunță că:
“Partidul Național Liberal îi cere Primarului General Nicușor Dan atingerea de către administrația condusă de către acesta a unor indicatori simpli, pe 10 teme prioritare, în termen de 6 luni de acum înainte”. Urmează un program în toată regula, care are însă indicatori de realizare și un limbaj tehnic ce încearcă să mascheze natura pur politică a demersului respectiv (vezi articolul Hotnews) pe site-ul PNL și PNL București nu am găsit documentul, dar poate nu am căutat bine).
Criza coaliției de la nivelul Bucureștiului e veche, nu e de mirare că, înaintea unui an electoral complicat, răbufnesc frustrări și ambiții, totuși momentul ales de PNL e cel mai prost posibil. Sau cel mai bun. Pentru PSD.
Dacă PNL vrea să-i retragă sprijinul politic lui Nicușor Dan, o poate face și fără liste de acțiuni scrise ca să nu poată fi îndeplinite, cel puțin în termenul propus. Înțelegem că PNL la nivel de Capitală s-a gândit deja la ce va face pe 1 august, la finalul celor șase luni: îi retrage lui Nicușor Dan sprijinul politic și începe demersurile pentru găsirea unui alt candidat pentru 2024. Și aici sunt două variante: fie predarea orașului către PSD, fie o coaliție, căci sistemul electoral într-un singur tur obligă la o astfel de coaliție.
Prima variantă nu va fi niciodată recunoscută de liberali, ea ar avea un impact negativ la nivelul întregului electorat al partidului, nu numai la cel bucureștean. Dar asta se poate întâmpla de facto. Poate că s-a și negociat cu PSD.
De ce această variantă este plauzibilă? Pentru că liberalii sunt la guvernare, teoretic chiar domină executivul, dar nu au susținere nici la nivel parlamentar, nici la nivelul electoratului la fel de mare cu cea a PSD-ului. Dacă doresc continuarea coaliției trebuie să facă mari concesii. Bucureștiul e o țintă importantă pentru PSD, iar pentru PNL pare un obiectiv extrem de greu de atins în 2024. Probabil imposibil.
Este greu de crezut că primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, care a știut să navigheze cu destulă abilitate în toți acești ani, își face iluzii că-i poate lua locul actualului primar. Au fost ani grei, cu crize și frustrări sociale care, în 2024, se vor traduce electoral prin mobilizare (poate) și vot de protest (sigur). Ce șansă poate avea un candidat PNL după 10 ani de Iohannis, mai multe guverne PNL și 4 ani de participare la putere (și) la nivel local? Răspunsul e evident: niciuna! Nu se poate imagina nici măcar o coaliția a “tuturor împotriva PSD” care să fie condusă de un PNL-ist după ce PNL-ul a fost coalizat la guvernare cu PSD-ul. Mai grav pentru dl. Ciucu este că și șansele domniei sale de a se realege sunt limitate în cazul unui val PSD-ist, dar acest val va veni cu și mai mare probabilitate dacă actuala coaliție de la nivel de București pierde timpul în dispute sterile.
Putem deci spune că un PNL care vrea să continue parteneriatul cu PSD îi va ceda Bucureștiul pentru că oricum nu-l mai poate câștiga. Ar fi suficient să propună un candidat separat și, divizând voturile unui posibil concurent al PSD, să re-dea partidului lui Marcel Ciolacu conducerea Capitalei.
Să presupunem însă că actuala coaliție guvernamentală PSD-PNL se sparge și că PNL chiar va dori să intre măcar la nivel de București într-o coaliție anti-PSD. Care este candidatul preferabil pentru PNL? Unul desemnat de USR? Răspunsul este negativ pentru că ar fi un cadou prea mare pentru USR în vederea parlamentarelor și prezidențialelor. Deci și în acest caz varianta Nicușor Dan nu poate fi total exclusă. Sistemul electoral ajută re-alegerile și permite unui primar nepopular să fie reales dacă are un nucleu de alegători fideli destul de important.
Dacă s-ar păstra candidatul din 2020, atunci e util să ne întoarcem către scorurile de atunci: N.Dan-43%/G.Firea-38%/T.Băsescu-11%. E dificil pentru PSD să ia la București într-un singur tur peste 40%. Teoretic, deși nu e simplu, un candidat susținut de o coaliție PNL-USR-PMP poate spera la un scor similar, deci, în funcție de context, are o șansă semnificativă să păstreze puterea la nivelul primăriei generale. Oricum, putem înțelege de ce Nicușor Dan a răspuns cu calm ultimatumului PNL-Ciucă-Ciucu: știe că pot reuși numai împreuna…
Mai trebui aici adăugat faptul că retorica strict anti-PSD nu va putea mobiliza la fel de mult ca în 2020. Aici este avantajul actualului primar general: est singurul care poate anunța credibil continuarea unor proiecte deja începute. Este privilegiul celui în funcție care astfel poate scapă, măcar parțial, jocurilor strict politico-partinice și unui context în care zona sa politică tinde să piardă la nivel național.
Aceste observații pot părea decalate în raport cu un context mediatic în care Nicușor Dan tinde să fie o țintă constantă, un fel de țap ispășitor pe care, iată, vor să-l părăsească și cei care l-au susținut în 2020. Este însă iluzoriu să se creadă că în 2024 PNL și USR pot călca în picioare bilanțul Primarului General fără ca ei înșiși să iasă foarte prost din asta.
În acest sens merg și declarațiile din ultimele zile ale lui Cătălin Drulă care, întrebat într-o conferință de presă dacă-i retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan, a răspuns: „Nu este un cec în alb, dar, pe de altă parte, nu trebuie să uităm în ce stare şi în ce hal a preluat guvernarea Bucureştiului şi ce eforturi au trebuit depuse numai pentru a asana minim financiar. Sunt proiecte în derulare şi noi nu ne dorim să dăm Capitala pe mâna Gabrielei Firea din nou şi să trebuiască în acest oraş să continue tragedia şi altcineva să vină din nou să trebuiască să repare după mafia Firea – Pandele”(https://www.g4media.ro/drula-nicusor-dan-nu-beneficiaza-de-un-cec-in-alb-dar-nu-dorim-sa-redam-capitala-pe-mana-gabrielei-firea-i-am-cerut-sa-ia-masuri-ferme-sa-nu-mai-avem-caini-pe-strada-fara-stapan.html). “Coaliția funcționează” însă “şeful PNL Bucureşti şi-a făcut o carieră politică din lupta împotriva Gabrielei Firea şi din a scăpa Bucureştiul de Gabriela Firea”.
Într-un interviu pentru Spot Media (https://spotmedia.ro/stiri/politica/catalin-drula-despre-trauma-pnl-coada-pentru-a-sparge-usa-ministrului-si-planurile-usr-vom-castiga-alegerile-interviu-video), președintele USR a subliniat că “dl. Ciucu are o intenție de vot mult mai mica decât Nicușor Dan”, adăugând: “Dacă susținerea lui Nicușor Dan e opțiunea corectă asta vom construi, o coaliție in jurul acestei susțineri, daca este alt candidat, vom discuta la momentul respectiv”, “nu suntem mulțumiți de toate domeniile, recent i-am cerut domnului Nicușor Dan sa nu mai avem câini pe stradă”, “îl aștept pe domnule Nicușor Dan sa faca performanta”.
Putem deci spune că, la nivel formal, președintele USR nu vrea să-și asume responsabilitatea ruperii coaliției bucureștene din jurul actualului primar general, dar pe fond reținem doi dacă: “dacă susținerea lui Nicușor Dan este opțiune corectă”, “dacă este al candidat, vom discuta”.
Spre deosebire de Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă nu este șeful unei filiale, ci chiar al partidului. Discursul său în acest context de acumulare a unor atacuri la adresa primarului general ar trebui să-l îngrijoreze mai tare pe Nicușor Dan. Semnificativ e și faptul că președintele USR în același interviu a ținut să spună cât de bucureștean e, cât de mult iubește orașul, spunând chiar “daca as fi primar al Bucurestiului…”,
Ioana Ene Dogioiu, sesizând că e un posibil scoop: “E o varintă, ar fi o variantă?”C.Drulă: “Nu este ceva la care m-am gândit…în mod serios”.
Dar nimic nu e mai clar decât că s-a gândit foarte serios. După ce ai fost ministrul transporturilor și aveai ieșiri calculate tip Traian Băsescu (de pe vremea când acesta era la același minister), tentația e mare, chiar dacă e nevoie de o improbabilă aliniere a planetelor ca să-ți iasă o candidatură victorioasă în 2024. Dar și Traian Băsescu în 2000 părea că nu are nici o șansă. E adevărat însă că în 2000 alegerile erau în două tururi și bucureștenii mai anti-PDSR.
Ca o concluzie parțială, putem spune că, în cazul unei retrageri a sprijinului politic acordat de PNL primarului general (USR e clar că nu riscă să facă pasul primul), practic cheile orașului îi sunt date de pe acum unui PSD care, oricum, pornește de departe cu prima șansă la localele din 2024. Actuala coaliție de la nivel local poate supraviețui numai în funcție de evoluțiile raporturilor PNL-PSD de la nivel central. Dacă însă se constituie o alianță electorală anti-PSD, Nicușor Dan ar trebui să fie în continuare în joc. Dacă sondajele sunt fără drept de apel, probabil că va accepta el însuși să se retragă tactic. Cedarea la actuala tentație, vizibilă mai ales la PNL, a delimitării de bilanțul primarului general actual, nu ar fi credibilă, ar reproduce haosul tip CDR din 2000 și nu ar face decât să adauge înfrângerii, dezonoarea.